ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2024

Ședința publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.-Monitorul Secuiesc a solicitat în contradictoriu cu pârâții CNCD și B., anularea Hotărârii nr. 118/2022 a CNCD, soluționarea petiției nr. 5048/2021 adresată CNCD în fond și admiterea cererilor așa cum au fost formulate prin petiția respectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinței nr. 83 din 17 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut că, la pronunțarea hotărârii recurate, prima instanță a încălcat prevederile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție.

Astfel, postarea persoanei reclamate nu poate fi considerată că se încadrează în limitele libertății de exprimare, pentru că prejudiciază demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine a candidatului - persoană de etnie maghiară propusă pentru funcția de Avocat al Poporului, iar atacul la persoana acestuia se datorează în mod evident faptului că este de etnie maghiară. Totodată, nicăieri în legislație ne este prevăzut, că politicienii ar avea o libertate de exprimare extinsă (chiar jurisprudența CEDO fiind în sens invers, a se vedea cazul Feret vs. Belgia).

De asemenea, prin postarea reclamată se urmărește ca o persoană de etnie maghiară să nu fie aleasă pentru o funcție publică; practic, aceasta incită la discriminare pe criterii etnice, intenție care este dovedită de reacțiile cititorilor (comentatorilor), care, dând dovadă de faptul că au înțeles "mesajul" persoanei reclamate, au afirmat în repetate rânduri în mod explicit că în funcțiile publice din România trebuie numiți numai etnici români ("Nu au ce căuta ungurii în nici o structură a statului Român!").

În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului și cu jurisprudența CEDO în domeniu (coroborat și cu art. 17 din Convenție), nu se poate invoca libertatea de exprimare pentru promovarea ideilor rasiste și xenofobe, recurenta invocând în acest sens cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei, mai exact paragraful 76, din care rezultă că nu se poate invoca libertatea de exprimare garantată de articolul 10 din Cartă în cazurile în care o afirmație, un comentariu, etc. are unicul scop de a jigni, de a insulta. Ori postarea reclamată este de acea natură, conținând afirmații neadevărate și denigratoare.

A mai susținut recurenta, invocând dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, că în dosarului CNCD nr. x/2021 persoana fizică reclamată nu a depus punct de vedere și nu a dovedit nici prin întâmpinarea depusă la acest dosar că nu a încălcat prevederile acestei ordonanțe, astfel încât prima instanță ar fi trebuit să admită cererea reclamantei, așa cum a fost formulată.

În ceea ce privește comentariile terților la acea postare, respectiv faptul că nu a solicitat ștergerea comentariilor, recurenta a susținut că în hotărârea CEDO Magyar Tartalomszolgâltato vs. Ungaria, reținută de prima instanță, este vorba despre un sistem din două componente, iar în cazul de față lipsește chiar prima, adică disclaimer-ul prin cară să fie informată, că la o simplă cerere comentariile reclamate se vor șterge.

De asemenea, a precizat că, anterior depunerii la CNCD a petiției care face obiectul dosarului nr. x/2021, au mai fost cazuri în care persoana reclamată a postat texte de aceeași natură, urmate de comentarii care au încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000, cazuri în care a solicitat ștergerea acelor comentarii, dar rezultatul a fost că persoana reclamată a blocat-o, astfel încât nu mai poate să o contacteze pe C..

A mai menționat recurenta că a fost încălcat în mod grav și dreptul acesteia la un proces echitabil, pentru că instanța nu și-a motivat de loc constatările, respectiv nu a analizat de loc argumentele și susținerile sale (nici cele legate de postare, nici cele legate de comentarii), cu toate că avea acea obligație, conform jurisprudenței CEDO (a se vedea hotărârea dată în cazul Albina vs. România).

Persoana reclamată a mai fost sancționată (în acele cazuri inclusiv cu amenzi contravenționale) de către CNCD pentru fapte asemănătoare, și totuși a comis și fapta pentru care a reclamat-o în prezentul caz. Rezultă de aici în mod indubitabil că nici măcar sancțiuni pecuniare de o valori relativ reduse nu au fost suficiente să o convingă să abandoneze acesta activitate contravențională.

A considerat relevant de menționat și faptul că numai în ultimele luni au fost pronunțate trei sentințe de către Curtea de Apel Târgu-Mureș (nr. 127/2021 în Dosarul nr. x/2021, nr. y/2022 în Dosarul nr. x/2022 și nr. y/2022 în Dosarul nr. x/2022) în care au fost anulate parțial sau total hotărâri la fel de "indulgente" ale CNCD și aplicate persoanei reclamate sancțiuni de 2000, respectiv de două ori 10.000 RON, rezultând și de aici nevoia intervenției instanțelor pentru a corecta atitudinea necorespunzătoare a CNCD.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, aceasta a fost respinsă de instanță, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 118/23.02.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei soluții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. i 8 C. proc. civ.. Însă, în raport de conținutul concret al criticilor expuse prin cererea de recurs, instanța de control judiciar reține că acestea se circumscriu și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând a fi examinate și din perspectiva acestor dispoziții legale.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, având obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Așadar, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante potrivit cărora sentința de fond este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu ar fi motivat și analizat argumentele și susținerile reclamantei, de vreme ce în mod corect instanța de fond a procedat la sintetizarea criticilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și a apreciat că argumentele prezentate de aceasta nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (8) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, prezentând apoi în detaliu și motivele pentru care a ajuns la această concluzie.

De altfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, iar motivarea instanței de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate că, prin Hotărârea nr. 118/2022, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat greșit că intimatul-pârât nu a săvârșit faptele de discriminare reclamate de petentă.

Înalta Curte reține din actele dosarului că, prin petiția înregistrată la CNCD, petenta (recurenta-reclamantă) a reclamat un pretins comportament discriminatoriu al reclamatului B. față de comunitatea maghiară din țară, prin postările pe pagina sa de C..

După cum a precizat și instanța de fond, prin hotărârea contestată în cauză, CNCD a reținut că faptele reclamate nu sunt fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fapta încadrându-se în limitele libertății de exprimare.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (...)".

De asemenea, se observă că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pârâtului pentru fapte de discriminare, prima instanță a efectuat o analiză a postării acestuia, respectiv a comentariilor la această postare, concluzionând în sensul că acestea nu pot fi considerate discriminatorii la adresa comunității maghiare.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că postarea analizată nu conține elemente clare de discriminare, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină, instigare la ură rasială sau națională și nici elemente hărțuitoare la adresa comunității maghiare din România.

Faptul că acea postare se expune opinia pârâtului în sensul că "persoana de etnie maghiară propusă pentru funcția de Avocat al Poporului ar fi un promotor al autonomiei și că ar avea legături cu pretinse organizații teroriste", nu este de natură a-i conferi un caracter discriminatoriu.

De asemenea, nu poate reține faptul că pârâtul ar fi intenționat ca prin afirmația făcută să producă o discriminare, să conducă la o propagandă naționalist-șovină, la instigare la ură rasială sau națională la adresa comunității maghiare din România.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Convenția din 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin Protocolul nr. 2, semnată la Roma, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Este adevărat că potrivit art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, protecția reputației sau a drepturilor altora.

Totodată, Constituția României, prin prevederile art. 30, interzice în mod expres ca prin exercitarea libertății de exprimare să fie defăimată țara și națiunea, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Însă, astfel cum a consacrat jurisprudența CEDO cu privire la limitele dreptului la liberă exprimare (cauza Boldea împotriva României, Hotărârea din 15 februarie 2007- paragraful 45), protecția dreptului la liberă exprimare este valabilă nu numai pentru informațiile sau ideile primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, ci și pentru acelea care lovesc, șochează sau neliniștesc pentru că așa impune pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu poate exista o societate democratică.

În cauză, prin raportare la cele reținute mai sus, instanța de control judiciar apreciază că nu ne aflăm, în prezența unei fapte de discriminare, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină, instigare la ură rasială sau națională și nici elemente hărțuitoare la adresa comunității maghiare din România, postarea pârâtului încadrându-se în limitele libertății de exprimare, potrivit art. 2 alin. (8) din O.G.. nr. 137/2000, soluția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind una legală.

În legătură cu responsabilitatea pârâtului pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanța de control are în vedere jurisprudența CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor comentarii directe la adresa integrității fizice a persoanelor.

În aplicarea acestei jurisprudențe, la care s-a raportat prima instanță, se observă din actele dosarului, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a solicitat ștergerea respectivelor postări, iar pe de altă parte, autorii comentariilor și-au exprimat dezaprobarea nu față de comunitatea maghiară, ci față de nominalizarea unui jurist de etnie maghiară pentru postul de Avocatul Poporului, nominalizare pe care au considerat-o nepotrivită.

Aceste comentarii exprimă judecăți de valoare sau opinii și nu se încadrează într-un discurs al urii și violenței și nu conțin amenințări la adresa integralității fizice a persoanelor.

Pentru a atrage răspunderea pârâtului cu privire la comentariile postate pe pagina acestuia de socializare, era necesar ca prin postarea sa acesta să determine sau să instige terții să aibă un comportament negativ. Însă din conținutul postării distribuite rezultă doar o atitudine dezaprobatoare față de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanșeze o reacție abuzivă sau discriminatorie a terților pentru care autorul postării, să fie răspunzător.

Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că obligația de a controla conținutul paginii de socializare este împovărătoare, de natură a descuraja exercițiul liberei exprimări, iar dreptul la libera exprimare este un drept fundamental.

În consecință, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, așa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că răspunderea nu este cea specifică obiectului prezentei cauze, contravențională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci, eventual, poate face obiectul analizei unui alt tip de răspundere civilă.

Nu poate fi reținută nici critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la principiul inversării sarcinii probei.

Pe de parte, se constată faptul că reclamatul din dosarul nr. x/2021 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, și-a expus apărările prin adresa înaintată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în 13.09. 2021, prin care a susținut că sesizarea este lipsită de temei juridic și că nu are nicio responsabilitate legală cu privire a comentariile terților. Astfel, reclamatul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sens în care susținerile reclamantei sunt neîntemeiate.

Pe de altă parte, contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată, reevaluând probatoriul administrat în cauză, că prima instanță a analizat atât susținerile părților, cât și probele administrate, din chiar perspectiva exigențelor impuse de art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament".

Simplul fapt că pârâtul B. nu s-ar fi apărat în vreun fel în cursul procedurii administrative și jurisdicționale nu neagă dreptul acestuia la egalitate în procesul civil și, în egală măsură, nu reprezintă sub nicio formă în sine o obligație pentru autoritatea administrativă sau organul jurisdicțional de a aplica în consecință sancțiuni administrative contravenționale. Dimpotrivă, în chiar lipsa acestor apărări care să fi fost formulate de pârât, potrivit obligației instanței și rolul acesteia în aflarea adevărului așa cum sunt ele prevăzute de art. 22 C. proc. civ., instanței i-a revenit sarcina să analizeze elementele de fapt și probele administrate în cauză și, în consecință, să facă aplicarea normelor de drept relative la existența faptelor de discriminare de care este acuzat pârâtul.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată împotriva sentinței nr. 83 din 17 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 83 din 17 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.