ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2024

Ședința publică din data de 09 februarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 12 mai 2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Guvernul României, Președintele României C., Serviciul Român de Informații, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat, prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâților:

A. Să inițieze și să publice în Monitorul Oficial Lege de Desființare a C.N.S.A.S. ca instituție care încă de la apariția sa a practicat șantajul și poliția politică împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor României, apărând lucrătorii de securitate de răspundere în fața legii prin ascunderea, sustragerea și distrugerea înscrisurilor compromițătoare care-i vizau, aflate în arhiva C.N.S.A.S. fiind preluate de la S.R I.;

B. Legea de desființare să prevadă ca după desființarea C.N.S.A.S., să se publice pe site toate dosarele aflate în gestiunea C.N.S.A.S., iar instituția abilitată în administrarea portalului să aparțină revoluționarilor prin S.S.R.ML. aflat în subordinea Guvernului ori o nouă instituție înființată condusă de revoluționari;

C. Să se dispună anularea înscrisurilor:

- C.N.S.A.S. acțiune în constatare RCG 1473/16 din 21.07.2016, Anexa 1;

- C.N.S.A.S. Proces-Verbal nr. 41 al Ședinței din 14.06.2016, Anexa 2;

- C.N.S.A.S. Notă de constatare nr. x/23.05.2016, Anexa 3;

- A., angajament, Anexa 4;

- A., angajament, Anexa 5;

- A., informare, Anexa 6;

- A., informare, Anexa 7;

și a altor înscrisuri subsecvente ce urmează a fi identificate având legătură cu cauza.

D. Obligarea pârâților în solidar la plata daunelor morale de 1.000.000 USD pentru compensarea terorii psihologice instituționalizate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale sale și ale familiei cu consecința lezării grave a ființei sale morale prin acțiuni delictuale de natura poliției politice comise cu perseverență încă din perioada Revoluției Române până astăzi.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din 02 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a invocat excepția inadmisibilității anulării înscrisurilor de la punctul C., astfel cum au fost enumerate - Anexele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 și a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate prin întâmpinare și pe fond.

Prin sentința civilă nr. 122 din 16 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea înscrisurilor, invocată de instanță din oficiu, și a respins capătul de cerere privind anularea înscrisurilor formulat de reclamanții A. și B. - D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Guvernul României, Președintele României C., Serviciul Român de Informații și Statul Român prin Ministerul de Finanțe Publice, ca inadmisibil.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea la daune morale, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, și a respins capătul de cerere privind obligarea la daune morale formulat de reclamanții A. și B. - D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Guvernul României, Președintele României C., Serviciul Român de Informații și Statul Român prin Ministerul de Finanțe Publice, ca inadmisibil.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva încheierii de ședință din 02 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 122 din 16 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., în nume personal, și în numele Asociației de revoluționari - B., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin cererile de recurs formulate, recurenții-reclamanți au considerat că recursul ar trebui să fie admis, iar decizia schimbată în tot sau ar trebui trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a fi asigurat accesul părților la justiție.

În esență, au invocat excepția de ordine publică a nelegalității judecării la primul termen, cu înfrângerea agresivă a dreptului la apărare prin probe, întrucât fondul s-a judecat prin îndepărtarea apărării, respingerea tuturor probelor și admiterea tuturor cererilor adversarului, cu consecința unei motivări doar după spusele acestuia, ceea ce dovedește, dincolo de orice dubiu, nelegalitatea judecării pricinii raportat la obiectul procesului.

Au afirmat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea de Apel Ploiești manifestând o modalitate de a se pronunța ce contravine art. 3, art. 4 noul C. proc. civ., art. 20, art. 21, art. 24 din Constituția României, cât și normelor europene, cu afectarea deosebit de gravă a art. 6 din Convenția EDO.

Totodată, au susținut că hotărârea încalcă dispozițiile art. 22 noul C. proc. civ. care obligă judecătorii să afle adevărul și să aplice corect legea la speță pentru a face justiție conform art. 2 și art. 6 din Legea nr. 304/2004. Motivarea hotărârii este eliptică de adevăr judiciar, confuză și contradictorie, fiind practic nemotivată prin îndepărtarea probatoriului și refuzul încuviințării, administrării și punerii în dezbatere a probelor în ședință publică.

Au mai precizat că pentru capătul de cerere privind daunele morale, legiuitorul impune interogatoriul părții și nu solicită teză probatorie, având în vedere elementul surpriză al probei, circumstanțe care fac dovada dincolo de orice dubiu, a relei-credințe și gravei-neglijențe, cu consecința nelegalității judecării pricinii. În opinia recurenților-reclamanți, sub aspectul moral, instanța are un comportament arbitrar, cu influențe politice, fiind afectat raționamentul judicios profesional, necesar independenței și obiectivității magistratului.

Pe de altă parte, au arătat că nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Atât timp cât în considerente instanța nu poate analiza probele solicitate întrucât au fost toate respinse, aflându-se în imposibilitatea stabilirii împrejurărilor de fapt esențiale în cauză, nu poate evoca nici normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, astfel că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere.

Rămânând în pronunțare fără a obliga CNSAS să depună dosarele personale ale recurentului-reclamant, care au strânsă legătură cu pricina, aflate în Arhiva CNSAS și în care se găsesc atât înscrisurile cerute spre anulare, cât și întreg probatoriul care să susțină anularea înscrisurilor, a considerat că este o înfrângere a dreptului de acces la justiție, la apărare și la egalitate în fața instanței. În aceste circumstanțe au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Au mai arătat recurenții-reclamanți că s-a solicitat anularea înscrisurilor și nicidecum anularea acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S., înscris față de care într-adevăr acțiunea este inadmisibilă, însă este admisibilă acțiunea în anulare a înscrisurilor de la Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6 și Anexa 7 ale punctului C al acțiunii. Judecătorul pricinii nu separă juridic cele două solicitări de anulare și se pronunță en-gros, în loc de inadmisibilitate în contencios pe capătul 3 - Anexa 1, Anexa 2 și Anexa 3.

Acest mod deficitar, de natura ordinii publice, de a judeca pricina, excede legalității prin respingerea tuturor probelor în apărare, cu consecința afectării dreptului de a fi judecat și a capătului de cerere privind daunele morale.

Cu adevărat, înscrisurile Anexa 1, Anexa 2, Anexa 3 reprezintă mijloace de probă în dosarul nr. x/2016, însă celelalte Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6, Anexa 7 nu au fost solicitate a fi anulate în respectivul dosar, motiv pentru care au izvorât calitatea, interesul și dreptul de a fi contestate pe această cale.

Cu puterea evidenței, există probe întemeiate care dovedesc poliția politică, acte și fapte ale pârâților generatoare de suferințe și umilințe psihofizice asupra persoanei sale.

În finalul celei de-a doua cererii de recurs, aflată la dosar, recurenții-reclamanți au solicitat și strămutarea cauzei la Curtea de Apel București.

1.4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință, motivat de faptul că este o încheiere preparatorie, fără cale de atac, precum și excepția nulității recursului declarat împotriva sentinței pentru nemotivare. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant.

Președintele României prin Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că nu este emitentul actelor a căror anulare se solicită, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 octombrie 2023, cu citarea părților, cauza fiind amânată la cerere, pentru lipsă de apărare, la data de 09 februarie 2024.

II. Soluția instanței de recurs

Argumente de fapt și de drept relevante

2.1. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 205 din C. civ., persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații (capacitate de folosință) de la data înregistrării lor, iar conform art. 251 din același act normativ, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură. Aceste dispoziții sunt aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac, atât la momentul formulării, cât și al soluționării cererii/căii de atac.

Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție absolută și peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum și de instanța de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanței de recurs, aflate la filele x, recurenta-reclamantă B. a fost radiată din registrul comerțului la data de 31.05.2012, fiind inactivă fiscal din 01.07.2011.

Prin urmare, având în vedere că la data formulării acțiunii introductive, respectiv 12.05.2021, personalitatea juridică a recurentei-reclamante B. încetase, aceasta nu mai deținea capacitate procesuală de folosință, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi și obligații, inclusiv dreptul de a formula acțiuni în justiție. În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea actul procesual făcut de o persoană fără capacitate procesuală.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind una corectă, în acord cu dispozițiile legale incidente.

Preliminar, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluția instanței de fond pronunțată asupra capetelor de cerere C. și D. prin care s-a solicitat: anularea înscrisurilor C.N.S.A.S. (acțiunea în constatare RCG 1473/16 din 21.07.2016 - Anexa 1; Procesul-Verbal nr. 41 al Ședinței din 14.06.2016 - Anexa 2; Nota de constatare nr. x/23.05.2016 - Anexa 3) și ale lui A. (angajament - Anexa 4; angajament - Anexa 5; informare - Anexa 6; informare - Anexa 7), precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale de 1.000.000 USD.

Prima instanță a respins ambele capete de cerere ca inadmisibile, reținând în esență, că înscrisurile a căror anulare se solicită nu reprezintă acte administrative în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar acțiunea în acordarea de despăgubiri are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actelor pretins nelegale.

Reclamantul A. a criticat sentința de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 22 și 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și a art. 6 din CEDO, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În accepțiunea art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6§1 CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În speță, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Considerentele sunt redactate într-o manieră adecvată chestiunii de drept dezlegate, referitoare la inadmisibilitatea promovării acțiunii în anulare cu privire la anumite înscrisuri, care nu au caracter de acte administrative și nu pot forma obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătorești nu determină cu necesitate nelegalitatea sentinței atacate, prezentarea considerentelor care susțin soluția nefiind o chestiune de volum, iar în speță, motivarea sentinței recurate cuprinde suficiente argumente care confirmă o analiză efectivă a cauzei și a susținerilor părților.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a constatat că litigiul, deși este în contradictoriu cu autorități publice, nu este născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, nici din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim și a analizat pe rând natura fiecărui înscris a cărui anulare s-a solicitat, arătând expres de ce acestea nu reprezintă acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

În continuare, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a invocat încălcarea dreptului la apărare (excepția nelegalității judecării la primul termen și nelegalității fondului), fiind nemulțumit de faptul că prima instanță nu a încuviințat probele pe care le-a solicitat, respectiv interogatoriul pârâților și obligarea C.N.S.A.S. de a depune dosarul de urmărire informativă care, în opinia sa, erau de natură să dovedească faptele personale ale pârâților, inclusiv daunele morale.

În speță, contrar susținerilor recurentului-reclamant, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare deoarece probatoriul solicitat nu avea aptitudinea de a influența soluția pronunțată în cauză, câtă vreme prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamant, motivat de faptul că înscrisurile a căror anulare se solicită nu reprezintă acte administrative în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, susținerile recurentului-reclamant cu privire la imparțialitatea instanței nu au niciun suport probator, reflectând atitudinea subiectivă și părtinitoare a acestuia, nemulțumit de soluția primită.

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acest motiv este nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanța de control judiciar observă că, prin cea de-a doua cerere de recurs aflată la dosarul cauzei, recurentul-reclamant admite că acțiunea în anularea înscrisurilor reprezentate de Anexa 1, Anexa 2 și Anexa 3 este inadmisibilă întrucât acestea reprezintă mijloace de probă în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (soluționat definitiv prin Decizia nr. 3984/12.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) care a avut drept obiect constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe A., în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008.

În consecință, Înalta Curte se va rezuma la analiza criticilor prin care recurentul-reclamant afirmă că acțiunea în anularea celorlalte înscrisuri reprezentate de Anexa 4, Anexa 5, Anexa 6 și Anexa 7 este admisibilă. În esență, este nemulțumit de împrejurarea că judecătorul pricinii nu a separat juridic cele două solicitări de anulare, ceea ce, în opinia sa, reprezintă un mod deficitar de a judeca pricina și excede legalității prin respingerea tuturor probelor în apărare, cu consecința afectării dreptului de a fi judecat și capătul de cerere privind daunele morale.

În dezacord cu susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat pe rând natura fiecărui înscris a cărui anulare s-a solicitat, reținând în mod just că aceste înscrisuri (angajament - Anexa 4; angajament - Anexa 5; informare - Anexa 6; informare - Anexa 7) din dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu pot fi subscrise noțiunii de act administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", întrucât niciunul dintre aceste înscrisuri nu este emis de o autoritate publică, ci emană de la persoane fizice, nefiind apte să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Așadar, în mod corect s-a respins capătul de cerere privind anularea înscrisurilor ca inadmisibil.

Totodată, în mod corect s-a respins, ca inadmisibil, și capătul de cerere privind obligarea la daune morale câtă vreme potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța hotărăște asupra despăgubirilor solicitate de reclamant, în cazul în care soluționează cererea la care se referă art. 8 alin. (1) din lege, rezultând că cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor, adresată instanței de contencios administrativ, are un caracter accesoriu față de cererea prin care se contestă actul administrativ al autorității publice.

Or, în speță, așa cum s-a arătat anterior, recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri, fără însă a contesta acte administrative tipice sau asimilate emise de pârâți, astfel că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele prezentate la pct. 2.1. din decizie, în temeiul dispozițiilor art. 40 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de aceasta, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate la pct. 2.2. din decizie, față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante B., invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva încheierii din 2 iunie 2022 și a sentinței nr. 122 din 16 iunie 2022, pronunțate de Curtea de apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 iunie 2022 și a sentinței nr. 122 din 16 iunie 2022, pronunțate de Curtea de apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.