ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1333/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C., au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 2193 din 07.08.2007 a C.N.S.A.S în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea deciziei și trimiterea cauzei Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securității în vederea respectării procedurii prevăzute de art. 15, art. 16 din Legea nr. 187 din 07.12.1999.

Prin sentința civilă nr. 1233 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București:

(i) a respins excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs principal reclamanții A., B. și C., iar pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal formulat de reclamanții A., B. și C., s-a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, situație care atrage incidența motivului de nelegalitatea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși instanța de fond a reținut că, în ceea ce îl privește pe autorul lor, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, totuși, nu a apreciat toate probele existente la dosarul cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte, a apreciat probele administrate de CNSAS, așa cum rezultau din dosar, generic, în abstract, fără raportare directă la pretinsa persoană lezată în drepturile sale fundamentale, respectiv D., în raport de declarația acestuia, care se află la dosarul de fond.

Recurenții-reclamanți menționează că au depus la dosar declarația autentică dată pe parcursul soluționării cauzei de către D., persoana față de care s-a reținut că autorul lor a efectuat acte de poliție politică, întrucât CNSAS, la momentul efectuării cercetărilor sub vechea reglementare, profitând de faptul că autorul acestora era mort din 22 decembrie 1989 și nu se putea apăra, nu a verificat și persoana față de care a emis decizia contestată în cauză.

Consideră că nu se putea aprecia în abstract dacă o măsură dispusă pe hârtie a avut și consecințe efective asupra persoanei respective, fără să se fi verificat acest lucru, în măsura în care era posibil. Și era posibil, numele și datele persoanei în cauză erau cunoscute de CNSAS, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.

Chiar dacă CNSAS nu a verificat, instanța avea posibilitatea să verifice în concret, pe baza declarației persoanei pretins lezată în drepturile sale fundamentale, dacă aceasta a fost afectată sau nu în mod direct de măsurile dispuse de autorul lor.

Or, instanța de fond nu a luat în considerare această probă (declarația autentică), deși această probă exista și se găsea la dosarul cauzei.

Din declarația lui D., al cărei conținut este redat în cuprinsul memoriului de recurs, rezultă fără echivoc că acesta a avut cunoștință de măsurile care au fost dispuse, că a fost încunoștiințat de acestea chiar de autorul lor, că a fost într-o relație de prietenie cu acesta și chiar a fost ajutat să învețe și să se înscrie la facultate de către autorul lor.

Totodată, în finalul declarației, se arăta că "dau prezenta declarație, cu mențiunea că sunt de acord să fiu audiat și de instanța de judecată în cauză".

În opinia recurenților-reclamanți, modul în care s-a comportat autorul lor, așa cum rezultă din declarația lui D., dovedește că acesta a înțeles să aplice într-un mod circumstanțiat obligațiile de serviciu, adică în mod exact invers scopului acestora.

Concluziile instanței de fond, abstracte și cu caracter generic, sunt contrazise de însăși persoana pretins lezată, în mod direct și în cunoștință de cauză.

Recurenții-reclamanți solicită să se constate că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul reținerii celei de-a doua condiții, respectiv desfășurarea de activități care să fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului și, ca atare, casarea sentinței atacate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea pronunțării asupra tuturor probelor, inclusiv a audierii lui D..

3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepțiilor tardivității formulării acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca tardiv formulată, pentru următoarele argumente:

Decizia nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS, atacată în cauză, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea a III-a nr. 676/18.10.2007, astfel că, data la care recurenții-reclamanți au luat cunoștință de actul a cărui anulare se solicită este 18.10.2007, data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Decizia nr. 2193/07.08.2007, emisă în temeiul Legii nr. 187/1999, nu creează efecte patrimoniale, ci naște efecte personal nepatrimoniale în privința persoanelor verificate (și, doar indirect, în privința moștenitorilor acestora). Efectele patrimoniale se nasc doar în temeiul Legii nr. 341/2004, iar nu în temeiul Legii nr. 187/1999. În acest context, recurenții-reclamanți nu pot demonstra existența unui prejudiciu direct prin necomunicarea direct către aceștia a deciziei a cărei anulare se solicită.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 187/1999, CNSAS nu avea obligația legală de a înștiința urmașii domnului E., în legătură cu emiterea unui act administrativ emis pe numele acestuia.

Menționează că decizia CNSAS în cauză a fost comunicată solicitantului verificării, respectiv SSPR, instituția care a solicitat verificarea domnului E. și care, la acea dată, deținea baza de date a adreselor de domiciliu a celor ce aveau calitatea de revoluționar, inclusiv pe cea de erou-martir.

Chiar și în ipoteza în care cunoștea numele și domiciliul moștenitorilor domnului E., CNSAS nu avea obligația legală de a îi înștiința cu privire la emiterea actului, neaflându-se într-un litigiu cu caracter patrimonial, ci într-o procedură de verificare ce urma a fi finalizată prin emiterea unui act administrativ individual.

Precizează că acesta nu avea caracter normativ față de persoana titulară a deciziei CNSAS. Astfel, raportat la prevederile legale menționate, solicită să se observe că CNSAS nu avea obligația de a înștiința urmașii domnului E., în legătură cu emiterea unui act administrativ emis pe numele acestuia.

Având în vedere data formulării acțiunii introductive, susține că cererea de chemare în judecată, contrar celor reținute în sentința recurată, a fost tardiv formulată, raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 187/1999, care prevedea un termen de 30 de zile, precum și ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, atât în forma în vigoare în anul 2007 la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS, cât și forma în vigoare în anul 2019, la data formulării cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, întrucât recurenții-reclamanți au avut cunoștință de existența Deciziei nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS încă din anul 2007, se impunea ca instanța de fond să admită excepția tardivității acțiunii și, în consecință, să respingă acțiunea ca tardiv formulată.

4.1. Recurentul-pârât Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare la recursul principal formulat de reclamanți, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 a depus întâmpinare la recursul principal formulat de reclamanți, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.3. Recurenții-reclamanți A., B. și C. au depus întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții A., B. și C., în calitate de urmași ai numitului E., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, au solicitat anularea Deciziei nr. 2193/07.08.2007, emisă de Colegiul C.N.S.A.S. și publicată în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr. 676/18.10.2007, prin care s-a constatat că autorul reclamanților a fost "agent al poliției politice comuniste", potrivit prevederilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste.

Prin întâmpinările formulate, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, iar Secretariatul de Stat pentru recunoașterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 (fost Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989) a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Soluționând cauza în primă instanță, după respingerea excepțiilor invocate de către pârâți, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, constatând, în esență, din analiza înscrisurilor administrate că sunt îndeplinite cumulativ ambele cerințe impuse de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și că, prin urmare, este legală și temeinică Decizia nr. 2193/07.08.2007, prin care s-a constatat că autorul reclamanților - E. - a avut calitatea de agent al poliției politice comuniste în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 [lucrător al Securității, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub imperiul căreia s-a judecat acțiunea dedusă judecății ca urmare a declarării neconstituționlității Legii nr. 187/1999].

În argumentarea recursului declarat împotriva soluției de respingere a acțiunii în fond, reclamanții au formulat critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare și aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul reținerii celei de-a doua condiții, respectiv desfășurarea de activități care să fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În acest sens, recurenții susțin că instanța de fond a apreciat îndeplinirea menționatei cerințe doar pe baza probelor administrate de CNSAS, care, în opinia lor, sunt abstracte și au caracter generic, fără să ia în considerare și declarația autentică dată de D., persoana pretins lezată în drepturile sale fundamentale, respectiv proba administrată de reclamanți și care este de natură să demonstreze că măsurile dispuse pe hârtie de autorul lor nu au avut consecințe efective asupra persoanei vizate.

În limitele învestirii, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte observă că declarația notarială dată de D. a fost depusă la dosarul cauzei de către reclamanți în termenul de amânare a pronunțării, respectiv după închiderea dezbaterilor în fond care au avut loc la termenul de judecată din 29 septembrie 2020, aspect ce rezultă din mențiunea "după ședință", consemnată pe notele de ședință înregistrate la dosar, la 29.09.2020, ora 13

36

, înscris căruia i-au anexat respectiva declarație notarială.

Potrivit art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., "După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă."

Prin urmare, în mod corect instanța de fond nu a luat în considerare această probă, de vreme ce declarația notarială dată de D. este un înscris depus de reclamanți după închiderea dezbaterilor, caz în care a intervenit sancțiunea prevăzută de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., aceea de a nu fi luat în seamă la deliberarea hotărârii.

În al doilea rând, chiar și în ipoteza în care reclamanții ar fi propus această probă prin cererea de chemare în judecată conform art. 254 alin. (1) raportat la art. 194 lit. e) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că respectiva declarație notarială întocmită pro causa nu ar fi fost aptă să conducă la pronunțarea unei soluții de admitere a acțiunii și, astfel, de invalidare a calității de lucrător al Securității a autorului lor, așa cum greșit consideră recurenții-reclamanți.

Sub acest aspect, se reține, în acord cu instanța de fond, că întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru a constata că o persoană a avut calitatea de "agent al poliției politice comuniste" este constatată de instanța judecătorească, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel cum s-a statuat în Decizia Curții Constituționale nr. 530 din 9 aprilie 2009.

Contrar susținerii recurenților-reclamanți, instanța de control judiciar apreciază că înscrisurile depuse la dosar în probațiune, al căror conținut este descris în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, că acțiunile întreprinse de autorul recurenților-reclamanți pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară în viață personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofițer sau subofițer al Securității, să fi desfășurat activități care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Or, măsurile autorului recurenților-reclamanți, dispuse prin rapoartele și notele depuse la dosarul de fond, au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, conducând la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal promovat de reclamanți.

II.2. În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele:

Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispozițiilor speciale din procedura recursului.

Din cuprinsul celor două dispoziții rezultă caracterul accesoriu al recursului incident față de recursul principal.

În decelarea interesului de a acționa, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanța trebuie să prefigureze folosul actual și efectiv pe care partea l-ar obține în recurs.

În speță, deși a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluția de respingere a recursului principal, ca nefondat, și, pe cale de consecință, soluția definitivă de respingere a acțiunii reclamanților, interesul în susținerea recursului incident nu mai îndeplinește cerința de a fi actual.

Prin urmare, la momentul soluționării recursului incident, lipsește una dintre cerințele interesului ca și condiție de exercitare a căii de atac, motiv pentru care recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal și ca lipsit de interes, recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1233 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023.