ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 720/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 14.03.2019 sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției, cu citarea Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine magistraților, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 01.12.2015 și după 01.12.2015, dar și pentru viitor, după Legea-cadru nr. 284/2010).

Pârâta Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 205 C. proc. civ. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate.

Prin întâmpinare, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Galați, față de calitatea reclamantei de judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor, în conformitate prevederile art. 245 din C. proc. civ. și faptul că salarizarea reclamantei este realizată efectiv de Tribunalul Călărași, instituție cu personalitate juridică proprie.

Pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 201, art. 205 și următoarele din C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a invocat, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, constând în reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare, excepția necompetentei materiale a tribunalului de a soluționa această cerere.

Cu privire la pretențiile referitoare la obligarea la plata diferențelor salariale, Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Raportat la perioada pentru care sunt solicitate drepturile salariale, Ministerul Justiției invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Tribunalul Galați, în temeiul dispozițiilor art. 205 din C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la reîncadrarea, recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente astfel cum a solicitat reclamanta în acțiune.

De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 14.03.2016 conform prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) raportat la art. 171 din Legea nr. 53/2003 și coroborate cu art. 2500, 2501, 2503 și art. 2517 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 356/06.06.2019 pronunțată în dosarul x/2019 Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 633/23.10.2019 pronunțată în dosarul x/2019 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin Decizia nr. 973/19.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București. Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele:

- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției ca neîntemeiată;

- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Galați ca neîntemeiată;

- s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind fără obiect;

- s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

- a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada martie 14.03.2016-30.11.2016;

- au fost obligați pârâții la plata diferențelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri și cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume și data plății efective;

- s-a respins în rest cererea, privind stabilirea și plata drepturilor salariale pentru perioada începând cu 01.12.2016 raportat la VRS de 484,18 RON ca rămasă fără obiect.

Prin sentința nr. 1416 din 13.09.2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele:

- s-au admis cererile de completare, lămurire, îndreptare formulate de pârâta Curtea de Apel Galați și de pârâtul Ministerul Justiției;

- a fost completat dispozitivul sentinței civile nr. 1052/30.06.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2019 cu soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați, în sensul că:

-- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați și, pe cale de consecință, respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

-- s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluția "Obligă pârâtul Tribunalul Galați la plata diferențelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri și cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume și data plății efective" în loc de "Obligă pârâții la plata diferențelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri și cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume și data plății efective".

-- s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluția "admite în parte cererea formulată de reclamanta A." în loc de "admite cererea formulată de reclamanta A.".

Împotriva sentinței civile nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, prin memoriul de recurs, recurentul-pârât Ministerul Justiției a precizat că a formulat cerere de lămurire și îndreptare eroare materială, potrivit dispozițiilor art. 442 și art. 443 C. proc. civ., iar în cazul în care cererea formulată se va respinge, iar Ministerul Justiției va rămâne obligat la plata diferențelor de drepturi salariale, înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, caz în care solicită admiterea excepția și respingerea cererii privind plata diferențelor de drepturi salariale ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul recursului, a solicitat admiterea recursului formulat și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A susținut că prin sentința civilă recurată, instanța de fond a admis acțiunea în parte și a dispus obligarea Ministerului Justiției la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada 14.03.2016-30.11.2016, respingând cererea ca rămasa fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

A considerat recurentul că prin hotărârea pronunțată instanța de fond în mod neîntemeiat a dispus stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 14.03.2016, prin raportare la o valoare de referință vectorială de 484,18 RON și plata diferențelor salariale.

Astfel, nivelul maxim de salarizare, acordat retroactiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordinele nr. 75 și 76 din 15.03.2018 emise în executarea sentinței civile nr. 1961/10.10.2017, a fost aplicat de Ministerul Justiției, prin emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018, care a prevăzut la art. 1 alin. (1) că în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare ta o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008).

Totodată, alin. (2) al art. 1 a dispus că în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON (respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015).

OMJ nr. 2066/C/2018 a fost pus și în executare efectivă, fiind emise ordine, cu anexele corespunzătoare, în temeiul căruia judecătorii au primit indemnizațiile majorate începând cu luna iulie 2018, prin raportarea la o valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioada 09.04.2015-31.06.2018, plata diferențelor rezultate urmând a se face potrivit O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

A susținut că O.G. nr. 13/2008, privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, reținută de instanță ca temei de drept, a prevăzut creșteri diferite ale valorii de referință sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza O.G. nr. 8/2007.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, "(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor. procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează. începând cu data de 1 aprilie 2008. cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

Totodată, conform dispozițiilor art. 2 al aceluiași act normativ, "(1)Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% fața de valoarea din luna septembrie 2008".

Așadar, creșterea valorii de referință sectorială cu 8,5% solicitată de reclamantă și acordată de instanță a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar.

Ținând cont de faptul că, în sistemul justiției, prin hotărâri judecătorești definitive, a fost acordată valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, la data de 29.11.2019 a fost emis OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.

Potrivit art. 1 și 2 din OMJ nr. 4988/C/29.11.2019, în temeiul dispozițiilor Legii cadru nr. 153/2017 și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, începând cu data de 01.12.2016 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută lunara stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Potrivit art. 3 din același ordin prevede că "plata drepturilor salariate prin raportare la valoarea de referință sectorială prevăzută la art. 1 se va realiza după cum urmează:

a) începând cu luna ianuarie 2020, pentru drepturile salariate aferente lunii decembrie 2019;

b) pentru perioada 01.12.2016 - 30.11.2019, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției."

Prin urmare, reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale raportat la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016, astfel cum s-a stabilit pentru toți magistrații prin OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.

Intimatul-pârât Tribunalul Galați a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 8 febriuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

În ședința publică din data de 8 februarie 2024, Înalta Curte a constatat transmiterea calității procesuale de la Ministerul Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta dobândind calitate de recurentă-pârâtă în prezentul dosar, având în vedere preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contenciosa dministrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției, cu citarea Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine magistraților, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 01.12.2015 și după 01.12.2015, dar și pentru viitor, după Legea-cadru nr. 284/2010).

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul Ministerul Justiției care a fost obligat să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada martie 14.03.2016-30.11.2016 a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Astfel, Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, în ceea ce privește susținerea recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că a formulat cerere de lămurire și îndreptare eroare materială, potrivit dispozițiilor art. 442 și art. 443 C. proc. civ., iar, în cazul în care cererea formulată se va respinge și Ministerul Justiției va rămâne obligat la plata diferențelor de drepturi salariale, înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 1416 din 13.09.2022, s-au admis cererile de completare, lămurire, îndreptare formulate de pârâta Curtea de Apel Galați și de pârâtul Ministerul Justiției și, printre altele, s-a dispus și îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluția "Obligă pârâtul Tribunalul Galați la plata diferențelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri și cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume și data plății efective" în loc de "Obligă pârâții la plata diferențelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri și cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume și data plății efective", astfel că nu vor fi analizate susținerile recurentului cu privire la calitatea procesuală pasivă astfel cum au fost invocate.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a susținut, în esență aplicarea corectă de către acesta a legii salarizării cu modificările și completările corespunzătoare, motiv pentru care hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanța de control judiciar constată că, în mod corect a constatat prima instanță că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților privește incidența dispozițiilor 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtei în în sensul că a aplicat în mod corect legile de salarizare apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a menționat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâtii au aplicat dispozițiile legale antereferite, însă valoarea concretă și corectă a VRS trebuie să fie cea de 440,15 RON (405 + 4% + 4,5%), respectiv 484,18 RON (440,15 + 10%), întrucât dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, în mod corect apreciind judecătorul fondului că nu se poate considera că O.G. nr. 13/2008 este în prezent abrogată și nu se mai aplica, acest act normativ fiind în vigoare o perioadă de timp până la apariția Legii 330/2009 și apoi a Legii 283/2010, prevăzând majorarea VRS-ului cu 4% plus 4,5% față de nivelul VRS din anul 2007.

Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că există hotărâri judecătorești prin care au fost calculate drepturile salariale prin raportare la valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încalcarii dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, majorările salariale fiind recunoscute parțial și prin emiterea ordinelor depuse la dosar, însă nu pentru o VRS majorată și conform O.G. nr. 13/2008, și nu întocmai cu privire la perioadele solicitate de reclamantă prin cererea introductivă, astfel că sunt nefondate și susținerile recurentului că pretențiile reclamantei sunt satisfăcute, astfel cum s-a stabilit pentru toți magistrații prin emiterea OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.

Prin urmare, în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada 14.03.2016-30.11.2016, fiind respinsă în rest cererea privind stabilirea și plata drepturilor salariale pentru perioada începând cu 01.12.2016 raportat la VRS de 484,18 RON ca rămasă fără obiect având în vedere că reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016 prin raportare la VRS de 484,18 RON.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție (subrogată în calitatea procesuală a Ministerului Justiției) împotriva sentinței civile nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.