ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară plângere împotriva Rezoluției nr. 1672/A/25.05.2020 din lucrarea nr. x și împotriva Rezoluției din 18.09.2020 din lucrarea nr. C20-1163.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 635 din 24 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 635 din 24 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-reclamant a susținut că nu au fost judecate abaterile disciplinare din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgășani și din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea și nu au fost cercetate infracțiunile de lovire a recurentului, violarea proprietății private a acestuia și lipsirea sa de libertate. A mai arătat că după un număr mare de plângeri adresate Inspecției Judiciare și Administrației Prezidențiale în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Drăgășani s-a pronunțat o hotărâre legală, care i-a fost comunicată. Or, ceea ce s-a stabilit prin această hotărâre trebuia să se judece urgent în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgășani și în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea, în acesta din urmă, însă, procurorul s-a limitat să spună că dosarul nr. x/2018 este pe rol. Din aceste considerente, în opinia sa, rezultă că grava neglijență a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, deoarece nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat. Pe fond, a apreciat să susținerile recurentului pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu reprezintă critici de nelegalitate veritabile, ci doar exprimarea unui punct de vedere subiectiv asupra unor situații litigioase, astfel că, în opinia sa, sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de recurent.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte va respinge excepția netimbrării invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatând că la dosar se află dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Sesizarea petiționarului A. prin care și-a exprimat nemulțumirea față de activitățile desfășurate de judecătorii B. și C. de la Judecătoria Drăgășani în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2019, a fost înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători la data de 26 februarie 2020 sub numărul x. Verificările prealabile determinate de sesizarea formulată de petiționar au fost efectuate de inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018. Prin rezoluția nr. 1672/A/25.05.2020 din data de 25.05.2020 inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x a dispus clasarea sesizării în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind evidențiate indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), l), r) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, de către magistrații B. și C.. Împotriva acestei măsuri, reclamantul a formulat plângere în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând infirmarea rezoluției de clasare. Plângerea astfel formulată a fost respinsă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin rezoluția nr. C20-1163 din data de 18 septembrie 2020, constatându-se că rezoluția criticată este motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiționar, precum și faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. În acest context factual, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a contestat cele două rezoluții, apreciind că cei doi magistrați nu au analizat corespunzător probele administrate, au încălcat normele de procedură în sensul că nu au aflat adevărul în baza probelor de la dosar și a faptelor și împrejurărilor cauzei și nici până la data prezentei acțiuni nu a fost redactată hotărârea în dosarul nr. x/2015. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, recurentul formulând recurs prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici care să se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ., astfel că nu se poate efectua controlul de legalitate a sentinței recurate din perspectiv acestor dispoziții legale. Instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant a susținut, în esență, că nu au fost judecate abaterile disciplinare din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgășani și din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea și nu au fost cercetate infracțiunile de lovire a recurentului, violarea proprietății private a acestuia și lipsirea sa de libertate. în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Drăgășani s-a pronunțat o hotărâre legală, care i-a fost comunicată, iar, în opinia sa, ceea ce s-a stabilit prin această hotărâre trebuia să se judece urgent în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Drăgășani și în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vâlcea, în acesta din urmă, însă, procurorul s-a limitat să spună că dosarul nr. x/2018 este pe rol; în opinia sa, rezultă că grava neglijență a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, deoarece nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul, aspecte care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Astfel, Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Înalta Curte reține că potrivit art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează: "(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării. În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate. Prin urmare, astfel cum s-a reținut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Astfel, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se constată că în mod corect judecătorul fondului a constatat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către magistrații nominalizați în sesizare a normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea și preluate în contestația de față vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului. Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale. Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar. Odată stabilite aceste limite, prima instanță a concluzionat în mod judicios că reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, astfel cum în mod corect a reținut și inspectorul judiciar în considerentele prezentate în rezoluția contestată. În plus, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți. Or, aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate de către reclamant constituindu-se în nemulțumiri subiective față de soluția pronunțată în dosarele indicate în cuprinsul sesizării, prin memoriul de recurs recurentul susținând că grava neglijență a judecătorilor din cele două dosare este evidentă, nescuzabilă, neîndoielnică, rezultă din faptul că aceștia nu au cercetat infractiunile astfel cum a solicitat reclamantul. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția netimbrării invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare și va respinge recursul ca nefondat.