ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.06.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară-Direcția de Inspecție pentru judecători, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea rezoluției nr. 859/9.05.2022 emisă de Inspecția Judiciară-Direcția de Inspecție pentru judecători și a rezoluției Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C22-882 din data de 03.06.2022, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare.

Prin sentința civilă nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței civile nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut ca Inspecția Judiciară a încălcat dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 - verificarea prealabilă a aspectelor semnalate - pentru că nu există nimic scris.

În fața Curții de apel i s-a încălcat dreptul la apărare pentru că reclamantul se pregătise pentru ședința publică să arate completului de judecată pe fond diferența dintre probele adevărate care reflectă realitatea din teren și probele false, însă nu a fost lăsat să arate adevărul pe motiv că Inspecția Judiciară a procedat corect și că o să primească răspuns acasă.

În opinia sa, sentința nr. 8530/2019 a încălcat art. 44 alin. (2) din Constituție, reclamantul fiind privat de dreptul său de proprietate, iar prin sentința recurată i s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluzie, a solicitat ca Înalta Curte de Casație și Justiție să-i acorde dreptul la apărare prin acest recurs, ca să-și apere proprietatea în granițele care sunt trecute în acte și în schița planului cadastral din anul 2012, iar nu cum au prezentat-o judecătorii, în sentința civilă eronată nr. 8530/2019, care trebuie anulată în conformitate cu art. 52 alin. (1) din Constituție.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate, ci este exprimată nemulțumirea recurentului față de sentința atacată.

Pe fond, a susținut că sentința este motivată, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, sentința nefiind astfel susceptibilă de criticile formulate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 16 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare și prin raportare la dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., recurentul nu evidențiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta nu a indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurent prin memoriul de recurs, în esență, se referă la nemulțumirea față de soluția dată prin sentința nr. 8530/2019, în dosarul numărul x/2007 în care acesta a avut calitatea de parte, aspecte pe care le-a prezentat în aceeași formă și în fața instanței de fond, și care nu se referă la nelegalitatea sentinței atacate.

Instanța de control judiciar constată că, în concret, în esență, judecătorul fondului a reținut că "reclamantul A. nu a formulat nicio critică de nelegalitate și de netemeinicie referitoare la argumentul juridic care a stat la baza emiterii rezoluției de clasare contestate, respectiv împlinirea termenului de prescripție de 2 ani de la data la care presupusele abateri disciplinare ar fi fost săvârșite de către doamna judecătoare B., cu ocazia soluționării dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani sub numărul x/2007, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, sesizarea disciplinară a reclamantului A. împotriva doamnei judecător B. a fost înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 6.05.2022, în timp ce presupusele abateri disciplinare imputate magistratului cercetat disciplinar au fost săvârșite cel mai târziu la data pronunțării sentinței civile nr. 8530/18.12.019 a Judecătoriei Focșani, astfel încât pârâta Inspecția Judiciară a reținut în mod legal și temeinic că Ia data sesizării disciplinare a reclamantului era împlinit termenul de prescripție de 2 ani a răspunderii disciplinare, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În aceste condiții, chiar dacă s-ar contura indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare de către doamna judecătoare B., cu ocazia soluționării dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani sub numărul x/2007, exercitarea unei eventuale acțiuni disciplinare nu ar mai fi posibilă, deoarece orice verificare cu privire la activitatea procesuală anterioară se circumscrie soluției de prescripție a răspunderii disciplinare. (...)"

De asemenea, a mai reținut prima instanță, prin raportare la dispozițiile art. 97 din Legea nr. 317/2004, că "modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 8530/18.12.019 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în dosarului înregistrat sub numărul x/2007."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, prin memoriul de recurs susținând doar că i-a fost încălcat dreptul la apărare de Curtea de Apel pentru că nu a fost lăsat să prezinte probele prin care să-și apere proprietatea în granițele care sunt trecute în acte și în schița planului cadastral din anul 2012, iar nu cum au prezentat-o judecătorii, în sentința civilă eronată nr. 8530/2019, care trebuie anulată în conformitate cu art. 52 alin. (1) din Constituție.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critica compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României și va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 100 din 17 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.