ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a solicitat: anularea Deciziei de Invalidare nr. 36853/23.10.2020 emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și obligarea pârâtelor să emită o Decizie de acordare de măsuri compensatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului teren în suprafață de 441 m.p., situat în municipiul Roman, str. x, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Specială de Retrocedare.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 89/2021 din 30 septembrie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de Retrocedar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 89/2021 din 30 septembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinări la dosarul instanței de recurs.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) C. proc. civ., raportat la obiectul recursului ce vizează soluția pronunțată cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
, art. 201 alin. (5) C. proc. civ., precum și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 16.12.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
Încheierea de suspendare a judecății
Prin încheierea de ședință din 14 martie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Termenul de judecată din data de 6.02.2024 a fost fixat în conformitate cu dispozițiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1275 din 17.12.2015, pentru a se verifica dacă mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecății, astfel cum rezultă din conținutul Rezoluției consemnate pe Referatul atașat la dosar.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 14 martie 2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.
Încheierea de ședință din data de 14.03.2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 14.09.2023.
Înalta Curte reține că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile din proces, conform procesului-verbal și a dovezii de înmânare atașate la dosar, astfel cum rezultă, de altfel și din practicaua încheierii de ședință întocmită pentru termenul de judecată din data de 14 martie 2023.
Deși încheierea de ședință din data de 14 martie 2023 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării judecății să solicite reluarea judecării procesului, printr-o cerere formulată în conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., respectiva încheiere fiind comunicată în mod legal tuturor părților din proces, conform Dovezilor de înmânare atașate la dosar.
Constată, așadar, Înalta Curte că, în cauză, de la momentul suspendării judecății, din data de 14 martie 2023, până la data de 01.11.2023, când s-a dispus de către un membru al completului de judecată fixarea termenului pentru data de 6.02.2024, în vederea efectuării de verificări, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 84 punctul 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu există vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză, în interiorul termenului de 6 luni, ce s-a împlinit la data de 14 septembrie 2023, nici una dintre părți nu a manifestat stăruință în soluționarea litigiului prin formularea unei cereri " de redeschidere" conform art. 415 alin. (1) C. proc. civ., iar în toată această perioadă nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în condițiile în care, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ. " orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, . . . . . . . . . .dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar părțile nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății, înainte de a se împlini termenul de perimare și nici dovada că au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor, Înalta Curte urmează a constata perimat recursul promovat de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, admițând excepția de perimare invocată din oficiu.
Reține Înalta Curte că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, ce operează de drept, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii.
Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocate din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., instanța va reține că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părților începând cu data de 14 martie 2023, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților, fiind menținută mai mult de 6 luni.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părții, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 420 alin. (1) și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepția perimării, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va constată perimat recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România împotriva sentinței nr. 89/2021 din data de 30 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs la Completul de 5 Judecători, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.