ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 10.06.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției să se dispună:

a. obligarea pârâtului să emită, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză, ordin de salarizare prin care indemnizația de încadrare lunare să fie calculată conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 163/20.03.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2007 conform dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2015 modificată prin Legea nr. 71/2015;

b. obligarea pârâtului la acordarea diferențelor salariale rezultate din aplicarea sentinței civile nr. 163/20.03.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2007;

c. ca obligația pârâtului de a emite ordinul de salarizare să fie asigurată prin plata unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, raportată la termenul de 30 de zile menționat la capătul de cerere anterior.

Prin încheierea din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, tardivității formulării acțiunii, autorității de lucru judecat, lipsei de interes și prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate, a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar și, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 396 din C. proc. civ., a amânat pronunțarea în cauză la data de 28 septembrie 2022.

Prin sentința nr. 188/2022 pronunțată la 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulata de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând in considerare titlu executoriu reprezentat de sentința civila nr. 163/20.03.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 283/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2007 - astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 273/2020 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2007 și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 și a sentinței nr. 188/2022, pronunțate la 28 septembrie 2022, ambele de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După o expunere a istoricului speței, recurentul-pârât a precizat următoarele:

- judecătorul fondului a încălcat excepția necompetenței teritoriale exclusive și prevederile Legii nr. 153/2017 în ceea ce privește contestarea și stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

Legiuitorul a stabilit competența exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal astfel că, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare la Curtea de Apel București.

În acest sens a menționat că art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea cadru nr. 153/2017 și art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 stabilesc o competentă exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal de a soluția litigii de natura celui de față, acesta beneficiind de o procedură specială derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum și de la cele din materia contenciosului administrativ.

- În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicită casarea în tot a hotărârii recurate și în rejudecare admiterea excepțiilor inadmisibilității, tardivității, autorității de lucru judecat, lipsei de interes și a prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Arată că în mod eronat s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond reținând că reclamanta a făcut dovada depunerii plângerii prealabile, fiind astfel îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiile de natura celui de față sunt soluționate după o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii, precum și de la cele din materia contenciosului administrativ.

Susține că solicitarea reclamantei nu poate fi considerată plângere prealabilă în sensul dispozițiilor legale invocate, întrucât prin adresa respectivă nu se critică modul de stabilire a indemnizației printr-un ordin al ministrului justiției, ci se solicită emiterea unui ordin de salarizare raportat la sentința civilă nr. 163/20.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 de către Tribunalul Aba, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 64/CC/F/12.02.2020 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr. x/2007, prin care pârâții au fost obligați Ia plata unor diferente salariale.

Instanța de fond a reținut aceleași argumente și în respingerea excepției tardivității acțiunii. Or, după cum a arătat prin întâmpinare, reclamanta nu a formulat în termen legal contestație împotriva modului de stabilire a indemnizației potrivit Legii nr. 153/2017, astfel că se impune respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

În ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a considerat în mod greșit că nu este îndeplinită condiția triplei identități. Însă, având în vedere că reclamanta a solicitat din nou acordarea diferențelor salariale rezultate din aplicarea titlului executoriu, apreciază că acest capăt de cerere ar fi trebuit respins pentru autoritate de lucru judecat.

Arată că există autoritate de lucru judecat, reclamanta solicitând din nou recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, și obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, cerere care a fost soluționată definitiv de instanța de judecată, astfel că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

În ce privește excepția lipsei de interes, consideră că nu există un interes al reclamantei în promovarea actiunii, ținând cont că i-au fost acordate deja diferențele salariale prin hotărârea pronunțată în materia dreptului muncii, lămurită. În condițiile în care reclamanta beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariate potrivit hotărârii judecătorești invocate în susținerea acțiunii, solicită a se aprecia că acesta nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanșarea prezentei proceduri judiciare.

Instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dispozițiile art. 2500 coroborate cu ale art. 2517 din C. civ., stabilesc că dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. ", iar art. 171 alin. (1) din Codul muncii, stabilește că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

- pe fondul cauzei susține că, prin dispozitivul titlurilor executorii invocate de către reclamantă, instanțele nu au dispus obligarea Ministerului Justitiei la reîncadrarea reclamantei și emiterea vreunui ordin de salarizare, ci doar la plata diferențelor de drepturi salariale, diferențe care au fost deja achitate.

Litigiul a fost unul de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare și plata diferențelor salariale, hotărârile executându-se de către instanțele angajatoare, care au atribuții cu privire la operațiunile de recalculare și plată a diferențelor de drepturi salariale.

Potrivit dispozițiilor legate incidente, în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care drepturile salariale îl pot atinge. Astfel, maximul la care se oprește indemnizația lunară este cel stabilit de lege pentru funcția de judecător (anexa A), nu procuror. Coeficientul 19, ca și valoarea de referință sectorială (VRS) reprezintă elemente care se utilizează în prima etapa a calculului indemnizației, însă ori de câte ori valoarea acesteia depășește maximul din anexă, indemnizația se reduce, în mod corespunzător, la acest maxim.

După intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, cuantumul drepturilor salariale se stabilește în funcție de coordonatele carierei profesionale a reclamantei (grad, vechime în munca și în funcție), iar nu ale unui procuror cu grad pe P.I.C.C.J., întrucât cele două sentințe nu au atribuit grade profesionale noi, care să conducă la încadrarea pe alte coordonate ale acestora, ci au acordat drepturi salariale, intervenind, fiecare, asupra unui element de calcul, însă de la data atingerii nivelului maxim nu mai au relevantă nici coeficientul de multiplicare, și nici valoarea de referință sectorială (VRS), reglementate de actele normative anterioare.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La data de 9 ianuarie 2023, recurentul - pârât a solicitat introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere modificările aduse prin art. 142 - 143 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează obligarea pârâtului să emită, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză, ordin de salarizare prin care indemnizația de încadrare lunare să fie calculată conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 163/20.03.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 definitivă, acordarea diferențelor salariale rezultate din aplicarea hotărârii și plata unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, raportată la termenul de 30 de zile menționat.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepțiile inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, tardivității formulării acțiunii, autorității de lucru judecat, lipsei de interes și prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate și, a admis în parte cererea formulata de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin de încadrare.

Pentru a dispune astfel prima instanță a constată că sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat al pârâtului, de a soluționa cererea de emitere a unui nou ordin de încadrare salarială, pentru reclamantă potrivit dispozițiilor hotărârii judecătorești definitive atașate, care au statuat în mod definitiv includerea coeficientului de 19,000 în indemnizația de încadrare lunare.

Recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată încălcarea excepției necompetenței teritoriale exclusive, respingerea greșită a excepțiilor inadmisibilității, tardivității, autorității de lucru judecat, lipsei de interes și a prescripției dreptului material la acțiune și încălcarea prevederilor Legii nr. 153/2017 în ceea ce privește contestarea și stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

Înalta Curte constată că instanța de fond a omis a analiza sau au fost analizate formal excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Justiției.

Astfel, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale invocate. Mai mult, a respins celelalte excepții invocate motivându-le deficitar, fără a răspunde tuturor apărărilor expuse de pârât, ci doar a constatat că: obiectul acțiunii este refuz nejustificat, respectiv emitere ordin în baza unor sentințe pronunțate în materie salarială, astfel încât nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile; cererea prin care reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004; nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză necesare pentru a fi reținută autoritatea de lucru judecat; reclamanta justifică interes în solicitarea de obligare a Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare și recalcularea drepturilor; reclamanta a respectat termenul general de prescripție de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a răspuns apărărilor instituției pârâte și nu a motivat corespunzător soluția adoptată asupra excepțiilor invocate.

Ca urmare Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurent, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 și a sentinței nr. 188/2022, pronunțate la 28 septembrie 2022, ambele de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024.