ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 octombrie 2016, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat:

(i) anularea, în tot, a actului administrativ individual "Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013", comunicată cu adresa nr. x/17.03.2018, aferentă proiectului cod SMIS 14788, cu titlul "Complex turistic de natație";

(ii) anularea Deciziei nr. 114/18.04.2016, comunicată la data de 22.04.2016, prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă împotriva Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, comunicată cu adresa nr. x/17.03.2016;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La termenul de judecată din 05 aprilie 2023, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 78 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, introducerea și citarea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care s-a reorganizat prin preluarea de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a Direcției Generale Programe europene capacitate administrativă și a Direcției generale Programul Operațional Regional, precum și activității, structurii și personalului acestora.

Prin încheierea din 12 aprilie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 februarie 2018, instanța de fond a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 martie 2020, prima instanță a menținut măsura suspendării judecății, constatând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., întrucât dosarul nr. x/2017 nu a fost soluționat definitiv.

Din oficiu, instanța a fixat termen la data de 05 aprilie 2023, în vederea discutării excepției perimării, dată la care considerându-se necesară atașarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești, s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 24 mai 2023.

Prin sentința civilă nr. 96 din 24 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Împotriva sentinței civile nr. 96 din 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, solicitând casarea sentinței recurate, respingerea excepției perimării și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că judecarea cauzei a fost suspendată prin încheierea din 21.04.2017, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, iar prin încheierea din 15.02.2018 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de suspendare, în sensul că dosarul până la judecata definitivă a căruia s-a dispus măsura suspendării prezentului litigiu poartă nr. 34/42/2017, iar nu nr. 34/42/2016, cum din eroare s-a consemnat.

Învederează recurenta-reclamantă că dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești, în raport de care s-a dispus suspendarea, nu este definitiv soluționat, întrucât hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată, astfel că reclamanta nu a fost în măsură să formuleze calea de atac ori să solicite repunerea pe rol a prezentei cauze. Prin urmare, soluția de constatare a perimării este pronunțată cu încălcarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepția nulității recursului pentru nemotivare a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2024, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii.

La același termen, Înalta Curte a luat act de transmiterea calității procesuale de intimat-pârât de la de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în temeiul modificărilor legislative survenite conform O.U.G. nr. 170/2022.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ale căruia prevederi de încadrează criticile expuse în calea de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că termenul de perimare nu s-a împlinit, întrucât suspendarea judecății a fost dispusă până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, iar această cauză nu este definitiv soluționată, câtă vreme nu i-a fost comunicată sentința instanței de fond, astfel că nu a putut declara nici calea de atac și nici solicita repunerea pe rol a prezentei cauze.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2017 a fost soluționat prin sentința civilă nr. 20 din 25 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Potrivit dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. II al dosarului nr. x/2017, hotărârea judecătorească a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 25.03.2020, iar din verificarea înscrisurilor aflate în dosar nu rezultă declararea de către reclamantă a căii de atac a recursului.

Este de observat că, deși prima instanță a reținut că sentința civilă nr. 20/25.02.2020 a rămas definitivă prin nerecurare la data de 13.04.2020, totuși această concluzie este eronată întrucât nu ține cont de instituirea pe teritoriul României a stării de urgență, pentru perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020.

Potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020:

"Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret.".

În raport de această normă legală, Înalta Curte constată că termenul în care reclamanta putea declara recurs împotriva sentinței civile nr. 20/25.02.2020 nu a început să curgă de la data comunicării hotărârii (25.03.2020), care se situează în intervalul de timp în care era instituită starea de urgență. Termenul de recurs a început să curgă de la data încetării stării de urgență - 15.05.2020, ultima zi de declarare a recursului fiind 01.06.2020, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, sentința civilă nr. 20/25.02.2020 este definitivă de la data de 02.06.2020 (iar nu 13.04.2020, cum greșit a reținut prima instanță), de la acest moment începând să curgă termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 02.12.2020.

Chiar așa fiind, Înalta Curte constată că este corectă soluția de admitere a excepției perimării dispusă de Curtea de Apel Ploiești, câtă vreme în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare (02.06.2020 - 02.12.2020), nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, prima instanță a constatat în mod legal intervenită sancțiunea perimării cererii, potrivit dispozițiilor art. 420 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 96 din 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.