ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 361/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 16.02.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, anularea Ordinului Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 60/13.01.2022 prin care a fost soluționată contestația sa împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 și anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv a art. 4 și 6 din ordin.

Prin sentința civilă nr. 1692 din 4 octombrie 2022, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii solicitării sale formulate în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În susținerea recursului, după ce a prezentat situația de fapt, a arătat recurentul că trebuie stabilit ce cadru juridic este aplicabil, în cazul său legislația specială, legislația muncii, art. 171 din Codul muncii.

Legea specială derogă de la dispozițiile legii generale, C. civ., și prevede clar că recunoașterea debitorului întrerupe termenul de prescripție. Pârâtul a emis Ordinul nr. 547/08.12.2021, încercând să strecoare o scutire de plată, pentru a părea că respectă hotărârile judecătorești în cauză și principiul legalității stabilit prin hotărâri, însă, în realitate nu dă curs dispozitivului acestor hotărâri, stabilind că actul administrativ emis se supune, după dorința emitentului, Codului muncii dar și C. civ.

A precizat că înțelege să invoce și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 547/08.12.2021, potrivit art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004.

În momentul în care Înalta Curte va stabili că ordinul se încadrează juridic în dispozițiile legii speciale, Codul muncii, atunci se vor aplica dispozițiile art. 171 Codul muncii, în baza căruia orice recunoaștere a dreptului pretins, sub orice formă, va întrerupe termenul de prescripție prevăzut de lege.

A apreciat recurentul că admisibilitatea excepției de nelegalitate se verifică prin prisma a trei condiții, respectiv să vizeze un act administrativ, actul să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ și soluția ce urmează a se pronunța să depindă de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepției de nelegalitate.

Astfel, trebuie stabilit dacă Ordinului nr. 547/08.12.2021 i se aplică dispozițiile art. 171 alin. (2), în mod expres și singular, ca lege specială, și dacă Ordinul nr. 547/08.12.2021, respectiv dispozițiile contradictorii cuprinse în acesta sunt legale.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 547/18.12.2021 emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție invocată în cuprinsul recursului, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte urmează a urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată prin recurs, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate."

Apreciază Înalta Curte că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 60/33.01.2022, respectiv anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, a art. 4 și art. 6 din ordin.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a aceluiași Ordin, nr. 547/08.12.2021, emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Înalta Curte reține că excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu pe calea acțiunii directe în contenciosul administrativ, cât și pe cale incidentă a excepției de nelegalitate, în virtutea principiului electa una via non datur recursus ad alteram.

În raport cu aceste aspecte, se constată că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc.

Cu privire la cererea de recurs, instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu a evidențiat vreun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reținute prin sentința recurată, ci a expus punctul său de vedere sub aspectul cadrului juridic aplicabil și la scopul urmărit de către instituția pârâtă în emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate cu privire la cele reținute prin hotărârea recurată.

Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentința Curții de Apel București ar fi nemotivată sau prin care să evidențieze modalitatea în care instanța de fond ar fi interpretat/aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul are ca scop verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă și a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 547/2021 emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție invocată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1692 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.