ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.07.2020, contestatoarea A. a solicitat admiterea contestației împotriva Rezoluției Inspectorului-Șef din 18.06.2020 emise în lucrarea C20-681 și a Rezoluției de clasare nr. 521/A/14.02.2020, date de Inspectorul Judiciar în dosarul nr. x al Direcției de inspecție pentru judecători, prin care s-a clasat sesizarea privind conduita necorespunzătoare a judecătorului, B. din cadrul Judecătoriei Buftea, desființarea rezoluțiilor inspectorului-șef și rezoluția de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 643 din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de contestatoarea A. împotriva Rezoluției Inspectorului-Șef din 18.06.2020, emise în lucrarea C20-681 și a Rezoluției de clasare nr. 521/A/14.02.2020 date de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x al Direcției de inspecție pentru judecători, în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs contestatoarea A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție atacate pe calea contestației în anulare

Prin decizia nr. 2775 din data de 17 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 643 din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17.07.2023, contestatoarea - reclamantă A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2775 din data de 17.05.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea contestației și anularea hotărârii atacate.

În susținerea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., a arătat că motivul omis a fi cercetat de către instanța de recurs este acela că instanța de fond nu a analizat motivele pentru care judecătorul nu a studiat dosarul cauzei și pentru care a refuzat să soluționeze dosarul, respectiv să rezolve suprapunerea reală a terenurilor aflate în litigiu.

A precizat contestatoarea că abaterile disciplinare pe care le-a imputat judecătorului au vizat nestudierea dosarului până la ultimul termen de judecată când s-au pus concluzii pe obiecțiunile asupra raportului de expertiză și pe fondul cauzei, nestudierea completă a dosarului la pronunțarea soluției și ulterior, la momentul motivării hotărârii, precum și necunoașterea (sau neaplicarea) de către magistrat a unor norme de drept material elementare pentru obiectul cauzei (art. 117 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI și art. 555 și 563 C. civ.).

Cu privire la nestudierea dosarului a arătat că, deși acesta avea o vechime în fond de 4 ani, judecătorul nu citise dosarul la momentul dezbaterii pe fond a cauzei, ceea ce a fost de natură să vatăme drepturile contestatoarei, care a fost privată de o analiză judicioasă a cauzei.

A mai arătat că judecătorul a studiat dosarul la momentul motivării hotărârii pronunțate, însă nici atunci integral, aspect care reprezintă cea mai gravă abatere pe care o poate săvârși un judecător. Această împrejurare reiese din faptul că motivarea hotărârii s-a întemeiat pe răspunsul OCPI nr. x din data de 18.05.2015 (dosar fond fila x) care nu constata suprapunere cadastrală, dar ulterior OCPI a revenit și a stabilit suprapunerile reale, prin răspunsuri care se găsesc la filele mai avansate ale dosarului (răspuns OCPI nr. x/04.04.2018 - dosar fond filele x și răspuns OCPI nr. x/03.12.2015 - dosar fond filele x) pe care însă judecătorul pricinii nu le-a mai citit.

A arătat că volumul mare de dosare aflat pe rolul instanței nu poate constitui motiv pentru nestudierea dosarului la momentul dezbaterii pe fond a cauzei. Conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces, iar potrivit art. 22 alin. (2) judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cu privire la respingerea acțiunii, a susținut că instanța de recurs nu a analizat încălcarea de către judecătorul vizat de sesizare, a normelor de drept material cuprinse în art. 117 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, dar și în art. 555 și 563 din C. civ.

A criticat raționamentul invalid realizat de judecător, care a refuzat să rezolve suprapunerile reale și, pe cale de consecință, grănițuirea terenurilor și revendicarea aferentă, deși legea îl obliga să săvârșească această operațiune, motivul invocat de judecător fiind că este imposibilă raportat la diferențele dintre suprafața în acte și cea rezultând din măsurători ale terenurilor aflate în litigiu. Legiuitorul a chemat judecătorul să soluționeze suprapunerile reale constatate în caz de neînțelegere a părților. Practic, judecătorul cauzei se face vinovat de denegare de dreptate. Potrivit art. 5 din C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Judecătorul a nesocotit norma prevăzută în art. 117 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., care arată că, în lipsa înțelegerii amiabile a părților, suprapunerile reale se soluționează de instanța de judecată, dar și art. 555 și 563 din C. civ.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea hotărârii atacate, cu consecința rejudecării cauzei.

Intimata -pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la data de 30.08.2023 solicitând respingerea cererii.

Întrucât contestația în anulare, este o cale extraordinară de atac de retractare, aceasta este deschisă doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar cazurile reglementate nu pot fi extinse pe cale de interpretare.

A susținut pârâta că motivul reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. are în vedere neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare a sentinței, astfel că susținerile contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs nu ar fi avut în vedere apărările formulate și probatorul administrat nu se încadrează în acest caz.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile legale aplicabile, o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Analizând susținerile contestatoarei expuse la pct. 2 din prezenta hotărâre Înalta Curte constată nu poate fi reținut în cauză motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor invocate ca temei al contestației în anulare:

"hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susținerile contestatoarei, reține Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, acesta face referire la motivele sesizării Inspecției Judiciare, respectiv, nestudierea dosarului de către magistratul împotriva căruia a formulat sesizarea disciplinară, aspect care, în opinia contestatoarei, rezultă din nesocotirea normei prevăzute în art. 117 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al A.N.C.P.I.

Or, o contestație în anulare este o cale de atac distinctă de un recurs, fiind susceptibilă de a se exercita pentru motive expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fiind exclusă posibilitatea celui interesat de a-i deturna finalitatea și de a exercita în acest mod, în fapt, un recurs inadmisibil împotriva unei hotărâri definitive, doar pentru a obține o reexaminare a unei soluții care, nefiindu-i favorabilă, îl nemulțumește.

După cum se observă, contestatoarea face referire la o serie de aspecte care țin de fondul sesizării Inspecției Judiciare, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în realitate, contestatoarea nu este de acord cu modalitatea în care instanța de recurs a analizat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În aceste condiții, motivele contestației în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanța de recurs a analizat criticile punctuale din recurs, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare.

Față de cele arătate în precedent, observând art. 503 și urm. din C. proc. civ., instanța va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2775 din data de 17 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.