ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3313/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023 din 29 august 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ de recalcularea a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente (obligația de a face) potrivit sentinței civile nr. 376/2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 și deciziei civile nr. 152/2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul x/2020, lămurită prin încheierea din data de 08.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, respectiv de a emite decizie de încadrare pentru perioada 01.11.2018 - 19.07.2020, prin care să se recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salariale aferente prin aplicarea concomitentă a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006) și valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; aplicarea unei penalități de 500 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, pentru neîndeplinirea obligației de a emite actul administrativ.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 251 din 5 decembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că reclamantul face parte din personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, căruia îi sunt aplicabile prevederile Anexei V din cuprinsul Legii nr. 153/2017, astfel cum prevede art. 1 lit. a) din capitolul VIII al respectivei Anexe.

Curtea a reținut că legiuitorul a instituit o competență teritorială specială în această materie, având ca obiect salarizarea familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Prin urmare, dat fiind că scopul prezentului demers judiciar în constituie emiterea unei noi decizii de încadrare, în care să fie incluse și alte drepturi salariale față de cele acordate, Curtea a apreciat că este competentă aceeași instanță căreia i-ar fi revenit competența să analizeze legalitatea actelor administrative tipice.

Prin sentința civilă nr. 683 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

În esență, în motivarea soluției, instanța a constatat că litigiul nu se încadrează în ipoteza actului normativ special, pentru a fi incidentă competența specială instituită prin alin. (2) al art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii cadru nr. 153/2017, întrucât reclamantul nu a învestit instanța cu o acțiune prin care să conteste o hotărâre a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate prin care ar fi fost soluționată o contestație a acestuia împotriva unor acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, ci se solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ de recalcularea a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente.

În consecință, în cauză nu sunt aplicabile normele speciale de procedură prevăzute de alin. (2) al art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii cadru nr. 153/2017, ce se sunt incidente doar situațiilor pentru care acestea au fost edictate, conform principiului specialia generalibus derogant, iar instanța competentă trebuie determinată potrivit normelor generale în materie, respectiv conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cum normele legale mai sus menționate instituie o competență teritorială absolută pentru soluționarea litigiilor de contencios administrativ în favoarea instanței de la domiciliul/sediul reclamantului, având în vedere, pe de o parte, rangul pârâtei de autoritate publică centrală și, pe de altă parte, domiciliul reclamantului, competența soluționării cauzei revine Curții de Apel Ploiești, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate să emită un act administrativ prin care să i se recalculeze indemizația de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente potrivit sentinței civile nr. 376/2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 și deciziei civile nr. 152/2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul x/2020, lămurită prin încheierea din data de 08.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cu aplicarea și a penalităților de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației stabilită prin titlu executoriu.

Potrivit art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii cadru nr. 153/2017:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Or, în speță, reclamantul nu a învestit instanța cu o acțiune prin care să conteste o hotărâre a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate prin care să fi fost soluționată o contestație a acestuia împotriva unor acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, ci a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ de recalcularea a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente perioadei 01.11.2018 - 19.07.2020, când reclamantul a avut calitatea de personal asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Agenției pârâte.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale, astfel că se va aplica regula de drept comun prevăzută de art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Având în vedere, pe de o parte, rangul pârâtei de autoritate publică centrală și, pe de altă parte, domiciliul reclamantului, competența soluționării prezentei cauze revine Curții de Apel Ploiești, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.