ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2023 pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat constatarea refuzului nejustificat a Ministerului Justiției de a soluționa o cerere, respectiv examinarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea înregistrată sub nr. x/2023; constatarea exercitării dreptului de apreciere al Ministerului Justiției, prin exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și prin încălcarea dreptului la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive; anularea/modificarea parțială a art. 1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 5756/C din data de 28.12.2022 pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv a anexei parte integrantă a ordinului, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru perioada 01.01.2018-31.10.2018; completarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 5756/C din data de 28.12.2022, inclusiv a anexei parte integrante a ordinului, în sensul recalculării și plății diferențelor salariale (astfel cum se cere modificat la pct. 1, respectiv prin aplicarea concomitentă a coeficientului de multiplicare 19,00 - diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006 și valoarea de referință sectorială de 605,225 RON), fără aplicarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru perioada 01.01.2018-31.10.2018, conform dispozitivului sentinței civile nr. 376/2021 din data de 14.04.2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 921/2022 și a deciziei civile nr. 152/2022 din data de 20.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, lămurită prin încheierea din data de 08.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1), lit. i), j) și n), art. 7, art. 8 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 23 din 2016, Decizia nr. 36 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia RIL 7 din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.1. Prin sentința civilă nr. 250 din data de 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei având ca obiect refuz soluționare cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut, în esență, că obiectul cauzei se circumscrie prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, prin care legiuitorul a reglementat o competență teritorială exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 318 din data de 28 februarie 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției Curtea de Apel București a reținut că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, nefiind aplicabile dispozițiile art. 7, Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, prin raportare la petitul cererii.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succedă:

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., acțiunea civilă este guvernată de dreptul de dispoziție al părților.

Or, în cauză reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 2 alin. (1), lit. i), j) și n), art. 7, art. 8 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederile art. 6 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 23 din 2016 și Decizia nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia RIL nr. 7 din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar Curtea de Apel Ploiești, fila x), negând explicit că litigiul ar fi guvernat de dispozițiile Legii nr. 153/2017 (conform notelor scrise depuse la dosarul Curții de Apel București, filele x).

Totodată, argumentul adus de reclamant în favoarea acuzației de exces de putere constă tocmai în faptul că Ministerul Justiției a emis ordinul contestat în baza Legii nr. 153/2017, care nu ar fi aplicabil în opinia sa.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că recalificarea acțiunii în contra voinței exprese a reclamantului aduce atingere dreptului de dispoziție al acestuia.

Observațiile Curții de Apel Ploiești legate de incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 reprezintă un aspect litigios al cauzei, însă modul de dezlegare al acestuia nu are legătură cu competența instanței, ci cu soluția ce se va dispune în cauză.

Așa fiind, în temeiul art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece cauza este Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.