ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, la data de 01.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună: în principal, anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, cu privire la reclamantă, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 163, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

2.1. Prin sentința nr. 85 din 8 februarie 2024 a Tribunalului Olt, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a instanței, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că obiectul cauzei îl constituie, în principal, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis pentru "familia ocupațională" de către o structură a autorității publice centrale, în speță Ministerul Justiției, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1

1

teza a II-a coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2.2. Prin sentința nr. 118 din 27 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.

Instanța, acordând prioritate manifestării de voință a reclamantei, așa cum a fost materializată în conținutul petitelor cererii de chemare în judecată, a constatat că reclamanta a solicitat anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, de suspendare a raporturilor de muncă a personalului de probațiune aflat în grevă, acesta fiind lovit de nulitate absolută, iar în subsidiar anularea în parte a acestuia, cu privire la reclamantă. Prin urmare, raportul juridic pe care se grefează petitele acțiunii derivă dintr-un raport juridic de dreptul muncii.

Față de dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) și art. 48 alin. (3) din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, instanța a reținut că raportul reclamantei cu pârâtul Ministerul Justiției nu constituie un raport de serviciu care să atragă competența instanței de contencios.

Împrejurarea că pârâtul Ministerul Justiției este o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este de natură să imprime litigiului un caracter de drept administrativ, câtă vreme acesta a fost chemat în judecată în considerarea exercitării atribuțiilor sale de angajator al reclamantei, nefiind vorba în cauză de un act emis în regim de putere publică, de natură a atrage competența instanțelor de contencios administrativ, ci de un act emis de angajator în derularea raporturilor de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de Ministerul Justiției prin care s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu ale personalului de probațiune aflat în grevă, printre care și reclamanta din prezenta cauză

Statutul consilierilor de probațiune este reglementat prin Legea nr. 123/2006, cu modificările și completările ulterioare care la art. 76 alin. (4) prevede că:

"Persoana nemulțumită de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii". Totodată, conform art. 78 din același act normativ:

"Dispozițiile Legii nr. 123/2006 se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Prin urmare, în condițiile în care Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o normă care să atribuie contenciosului administrativ competența în acest domeniu special, devine aplicabil, potrivit normei de trimitere precitată, dreptul comun în materia jurisdicției muncii, respectiv Codul muncii, prezentul litigiu fiind de competența instanțelor specializate în litigii de muncă.

Relevantă în cauză pentru determinarea instanței competente este natura juridică a raporturilor născute între părți, care, după cum s-a arătat nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii. Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, care atrag competența materială a curții de apel, în raport de rangul emitentului, întrucât actul contestat nu are caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, chiar dacă este emis de o autoritate publică centrală, ci este un act de drept al muncii, fiind emis de ministerul pârât în calitate de parte în raportul de muncă, fără ca prin aceasta să se exercite prerogativele puterii de stat.

În consecință, fiind vorba de un litigiu de muncă, din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, devin aplicabile dispozițiile art. 266 din Codul muncii care statuează că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din același cod cererile referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

În aceste condiții, competent să soluționeze acțiunea reclamantei este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanta a și ales să o învestească.

Cum reclamanta are domiciliul pe raza județului Olt, Înalta Curte reține că, din punct de vedere teritorial, competent să judece cauza în primă instanță este Tribunalul Olt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă - Complet specializat în favoarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă - Complet specializat în favoarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.