ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3429/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la data de 21 martie 2024, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat:

(i) anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenență sindicală, a fost comunicat după ce și-a încetat efectele juridice și nu a fost emis și semnat de titularul acestui drept;

(ii) în subsidiar, anularea în parte a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta fiind nominalizat la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 157, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

2.1. Prin sentința civilă nr. 210 din data de 21 martie 2024, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că obiectul principal al cererii vizează anularea unui ordin emis de Ministerul Justiției, având natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual. În consecință, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și la calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, iar în privința capătului subsidiar de cerere, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la prorogarea legală de competență.

2.2. Prin sentința civilă nr. 179 din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a apreciat, în esență, că ordinul contestat nu este emis în aplicarea dispozițiilor din Anexa V la Legea nr. 153/2017, nefiind un ordin de stabilire a drepturilor salariale, ci privește suspendarea raporturilor de muncă a 263 de consilieri de probațiune, fiind guvernat astfel de jurisdicția muncii, conform art. 269 Codul muncii și art. 1 pct. 24 din Legea dialogului social nr. 367/2022.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Olt, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea în anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, emis de pârâtul Ministerul Justiției, prin care s-a dispus suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune aflat în grevă, iar în subsidiar s-a solicitat anularea parțială a actului contestat, doar în ceea ce-l privește pe reclamant. Este de observat, așadar, că deși reclamantul a structurat acțiunea pe două capete de cerere, din care unul principal și altul subsidiar, în realitate ambele petite vizează anularea ordinului emis de pârât, singura diferență fiind întinderea efectelor anulării solicitate.

Problema de drept care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale a cauzei, din perspectiva naturii și conținutului ordinul ce face obiectul cererii în anulare. Pe de-o parte, Tribunalul Olt a apreciat că acest ordin are natura unui act administrativ cu caracter individual, ce poate fi contestat în condițiile Legii nr. 554/2004, act normativ care conferă secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel competența de soluționare a acțiunilor vizând un act administrativ emis de o autoritate publică centrală. Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova l-a considerat a fi un act emis de Ministerul Justiției în exercitarea atribuțiilor sale de angajator, stabilind astfel natura litigiului ca fiind unul de dreptul muncii, dat în competența secției specializate în conflicte de muncă a tribunalului, conform prevederilor Codului muncii. Se observă, așadar, că Înalta Curte a fost învestită cu un conflict de competență materială raportat la rangul instanței, însă în discuție se află și specializarea secției sau a completului învestit(ă) cu soluționarea cererii de față.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală. Pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil, etc. Având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte constată că ordinul contestat este emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică. În acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege.".

Altfel spus, deși emană de la o autoritate publică, Ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis în condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este întocmit în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Prin urmare, prezentul litigiu este unul supus jurisdicției muncii, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.", iar alin. (2) al aceluiași articol statuează că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.". Astfel, raportat la domiciliul reclamantului, situat în circumscripția teritorială a Tribunalului Olt și la natura litigiului de conflict de muncă, competența de soluționare a cauzei, din punct de vedere material, material procesual și teritorial revine Tribunalului Olt, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.