ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2024

HOTĂRÂRE
19.09.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 26.09.2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea în tot a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, iar în subsidiar, anularea în parte, doar în ceea ce o privește.

Prin sentința nr. 334 din data de 30 ianuarie 2024 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel București, secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a avut în vedere dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat.

Prin sentința nr. 871 din data de 16 mai 2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă nu este un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfășurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun de jurisdicția muncii.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși este emis de către pârâtul Ministerul Justiției, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. De asemenea, acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii (Codul muncii și art. 1 pct. 24 din legea nr. 367/2022 a dialogului social), ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2024
cția a VIII - a litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2024-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2024
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2023, pronunțată de Tribunalul Bucureșt
ÎCCJ 2024-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5147/2024
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 377 din 7 februarie 2024, Tribunalul Argeș, secția conflict
ÎCCJ 2024-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2024
nr. x/2023. La data de 23.02.2024 pârâtul Senatul României a depus note scrise, prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 2151/01.04.2024, Tribunalul București, secția a VI
ÎCCJ 2023-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2023
sociale a reținut, în esență, faptul că ordinul contestat este emis de o autoritate publică centrală, fiind un act administrativ individual, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2.2. Prin sentința
Sursă