ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2022, pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM a solicitat suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM, până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr. x/2022, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin sentința civilă nr. 11 din data de 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru P.O.P.A.M. și a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, având ca obiect acțiunea în anulare a actului administrativ contestat.

Împotriva sentinței menționate anterior, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat.

În esență, recurentul-pârât invocă încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 și apreciază că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea reclamantei, reținând ca fiind îndeplinite condițiile existenței cazului bine justificat și iminenței producerii unei pagube.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că instanța de fond nu a analizat contractul de finanțare a proiectului derulat de reclamantă, respectiv nu a coroborat constatările detaliate pe larg în titlul de creanță contestat și prevederile legale referitoare la contribuția în natură, ca modalitate de cofinanțare a proiectului. Dacă ar fi analizat titlul de creanță emis în sarcina societății reclamante, instanța de fond ar fi constatat că argumentele reclamantei referitoare la interdicția aportului în natură sub formă de bunuri imobile peste limita de 10% și legătura dintre B. și Bazinele de creștere 1 și 2 cu operația finanțată, au fost expuse și cu ocazia punctului de vedere transmis de aceasta față de constatările cuprinse în proiectul titlului de creanță, echipa de control realizând o analiză detaliată a acestora și răspunzând argumentat criticilor aduse de către reclamantă.

Atât reclamanta, cât și instanța de judecată au făcut o confuzie între aportul în natură la modul general, ce poate lua forma prestărilor de lucrări, furnizării de bunuri, servicii, terenuri și imobile, însă numai în cazul aportului în natură adus sub formă de bunuri imobile (teren și construcții) este stabilită o limită de 10% din operațiunea finanțată.

Întrucât reclamanta a adus o contribuție în natură formată numai din bunuri imobile, se aplică limita de 10%, ce nu poate fi depășită. Or, instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că "vizează lipsa prevederilor corespunzătoare în Ghidul Solicitantului", contrar prevederilor Ghidului Solicitantului și legislației naționale care trimit la dispozițiile art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013.

Cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a făcut trimitere la sentința civilă nr. 212/CA/07.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Pentru a răsturna prezumția de legalitate a titlului de creanță, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 347/2016 vizează doar costurile achiziției de teren, deși, astfel cum rezultă din cererea de finanțare a proiectului, beneficiarul nu a achiziționat teren pentru a fi incidente aceste dispoziții.

Or, în litigiul pendinte, sunt incidente dispozițiile art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013 și ale art. 5 din H.G. nr. 347/2016 care nu se referă la bunuri imobile achiziționate, ci la acele bunuri aportate/aduse în proiect, ca modalitate de cofinanțare a acestuia.

Referitor la "caracterul divergent al interpretării cu privire la stabilirea operațiunii finanțate prin proiect, pârâta susținând că aceasta nu vizează imobilele B. și bazinele de creștere 1 și 2 existente în patrimoniul reclamante", recurentul-pârât a arătat că, pe baza descrierii proiectului din Cererea de finanțare și a Studiului de fezabilitate, operațiunea finanțată este reprezentată de construirea unor noi bazine de creștere pește și achiziție de utilaje și dotări necesare implementării unei tehnologii de semirecirculare a apei, filtrare mecanică și statică, aerare (eliberarea gazelor grele) și oxigenare a acesteia, cu efecte majore asupra producției de păstrăv, nefiind prevăzute activități care să vizeze bunurile imobile B. și bazinele de creștere 1 și 2, aduse ca aport în natură în cadrul proiectului. Așadar, bunurile menționate nu sunt necesare noilor imobile ce vor fi edificate prin proiect, acestea (B. șl bazinele de creștere 1 și 2) neaflându-se, de altfel, nici în directă legătură cu achiziția de echipamente, utilaje, dotări, necesare funcționării în mod eficient a amenajării piscicole.

Potrivit art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 347/2016, "contribuția în natură trebuie să facă parte integrantă din operațiunea finanțată astfel încât să participe la atingerea obiectivelor și realizarea indicatorilor asumați prin cererea de finanțare". În plus, valoarea contribuției în natură, de 628.423,00 RON, adusă de beneficiar/reclamantă în proiect sub formă de bunuri imobile depășește valoarea de 65.935,48 RON, rezultată din procentul de eligibilitate de 10% prevăzut de art. 69 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din RUE nr. 1303/2013, astfel că șl în ipoteza în care toate bunurile imobile ar fi fost necesare operațiunii finanțate, valoare eligibilă a contribuției în natură formată din respectivele bunuri imobile se situează la aceeași valoare de 65.935,48 RON, rezultată din procentul de eligibilitate menționat anterior.

Având în vedere că existența cazului bine justificat nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive de nelegalitate a actului administrativ, nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul-pârât susține că, în vederea restituirii sumelor stabilite ca și debit în sarcina sa, reclamanta are posibilitatea legală a solicita eșalonarea creanței bugetare, raportat la prevederile Codului de Procedura Fiscală. Astfel, în această situație, nu se poate reține că măsura stabilită în sarcina reclamantei este de natură să conducă la paralizarea activității societății, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Totodată, precizează că finanțarea europeană primită de reclamantă nu reprezintă o donație, ci finanțarea unui proiect pe care aceasta are obligativitatea de a îl îndeplini în conformitate cu prevederile legale. În condițiile în care s-a constatat reclamanta a primit în mod necuvenit, excedentar, finanțare nerambursabilă, contrar prevederilor legale, aceasta are obligația de a o restitui, astfel cum și-a asumat prin contractul de finanțare nerambursabilă. Prin înscrisurile și nota de ședință depusă de reclamantă în dosar, aceasta a susținut că restituirea sumelor primite necuvenit din fonduri europene nerambursabile ar paraliza activitatea societății, raportându-se la documente fiscale ce țin de cheltuieli curente lunare și la creditele contractate de la diverse bănci și care nu au avut și nu au legătură cu contractul de finanțare nerambursabilă (creditele nu vizează implementarea proiectului, pentru care a primit 100% finanțare nerambursabilă din POPAM2014-2020).

Potrivit Planului de afaceri, document ce a stat la baza obținerii finanțării nerambursabile, în fiecare an de monitorizare a proiectului, reclamanta a previzionat un rezultat net al exercițiului financiar anual de 274.861 RON, ceea ce reprezintă un venit net lunar de 22.905,08 RON (venit realizat după scăderea tuturor cheltuielilor lunare ocazionate cu amenajarea piscicolă, respectiv furnizori de utilități, achiziție materiale și materii prime, cheltuieli cu personal, cheltuieli cu amortizările). Suplimentar acestor cheltuieli lunare, stabilite prin Planul de afaceri, reclamanta a prezentat 2 contracte de credit/leasing cu rate lunare, ce împreună cumulează o valoare de aproximativ 6500 RON. Așadar, raportat la venitul mediu lunar previzionat prin Planul de afaceri în valoare de 22.905,08 RON, rezultă că valoarea acestor cheltuieli suplimentare și, eventual, neprevăzute în Planul de afaceri inițial, reprezintă o diminuare a venitului net lunar de numai 26%. Luând în calcul faptul că legislația națională permite eșalonarea creanței bugetare de 249,779,22 RON (O.U.G. nr. 66/2011, Codul de procedură fiscală), pe o perioadă de 3-5 ani, rezultă în mod evident un maxim de 7.000 RON/lună rată de eșalonare de plătit.

Astfel, se poate constata cu ușurința, la un calcul sumar, ca reclamanta nu se afla în situația de a i se paraliza activitatea, aceasta având posibilitatea de a-și achita datoriile, dar și de a înregistra un profit net lunar.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instanța de fond a admis în mod corect cererea de chemare în judecată, fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei, prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a prevederilor legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit -Autoritatea de Management pentru POPAM, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin procesul-verbal menționat anterior, s-a stabilit în sarcina reclamantei, în calitate de beneficiar, o creanță bugetară în sumă de 249.779,22 RON.

Soluționând cauza, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă și a dispus suspendarea executării procesului-verbal nr. x/08.09.2022, soluție ce a fost criticată de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POPAM, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

În litigiul pendinte, recurentul-pârât a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 69 din Regulamentul nr. 1303/2013, prin raportare la materialul probator propus.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte apreciază că, în litigiul pendinte, în raport de cadrul normativ anterior citat, nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot fi motive de nelegalitate a deciziei contestate, care reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Pentru a se putea reține existența cazului bine justificat, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, deoarece, în cadrul procedurii suspendării executării, pot fi dispuse numai măsuri provizorii și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speță, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă referitoare la caracterul divergent al interpretării cu privire la stabilirea operațiunii finanțate prin proiect, respectiv la faptul că, la aprecierea caracterului neeligibil al cheltuielilor legate de contribuția în natură a reclamantei, nu se prevede interdicția aportului adus în natură peste limita de 10 % în ceea ce privește bunurile pe care le deține deja în proprietate beneficiarul.

Înalta Curte apreciază că existența sau inexistența interdicției aportului adus în natură peste limita de 10 %, respectiv interpretarea prevederilor H.G. nr. 347/2016, a celor din Ghidul Solicitantului și ale art. 69 din Regulamentul UE 1303/2013 vizează însuși fondul raporturilor dintre părți, acestea neputând fi analizate în cadrul procedurii sumare prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Observând și caracterul extrem de succint al considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata existența unei îndoieli serioase în privința legalității Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare x/08.09.2022 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit -Autoritatea de Management pentru POPAM.

Altfel spus, în cauză, nu au fost reliefate, de către reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 11 din data de 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.