ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 14 iunie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.10.2022, pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit Autoritatea de Management pentru POPAM, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.09.2022 privind proiectul "Decolmatare amenajare piscicolă Obretin II", cod SMIS 129742, emis de AM POPAM, prin care s-a dispus obligarea societății la restituirea sumei de 4.119.891,17 RON, reprezentând valoarea creanței bugetare rezultate din presupuse nereguli, până la soluționarea acțiunii în anulare.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 231 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM;
A dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.09.2022 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii privind anularea actului.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 231 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat.
În esență, apreciază că prima instanță a admis în mod greșit acțiunea reclamantei, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței cazului bine justificat și iminenței producerii unei pagube.
În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că în speță nu pot fi reținute, în privința actului administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat, abateri de la legalitate, regularitate și conformitate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, iar pe de altă parte, creanța bugetară a fost stabilită cu aplicarea principiului proporționalității în raport cu neregula constatată.
În ceea ce privește paguba iminentă, arată că nici această condiție nu este îndeplinită, în condițiile în care instanța de fond s-a referit doar la cuantumul creanței, care ar conduce la blocarea integrală a activității societății din cauza imposibilității de finanțare a operațiunilor curente, cu riscul distrugerii întregii investiții, ca urmare a dificultății procedurii hranei și produselor de îngrijire a peștilor din firmă.
Consideră că aceste argumente sunt ipotetice și speculative, intimata-reclamantă nefăcând dovada că riscul invocat este actual și iminent.
În ceea ce privește o eventuală obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea cererii sau cenzurarea cuantumului acestora, în temeiul dispozițiilor art- 451 alin. (2) C. proc. civ.
Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, precum și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instanța de fond a admis în mod corect cererea de chemare în judecată, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii pagubei.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit Autoritatea de Management pentru POPAM, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.09.2022 privind proiectul "Decolmatare amenajare piscicolă Obretin II", cod SMIS 129742, emis de AM POPAM, prin care s-a dispus obligarea societății la restituirea sumei de 4.119.891,17 RON, reprezentând valoarea creanței bugetare rezultate din presupuse nereguli, până la soluționarea acțiunii în anulare.
Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, din prevederile legale anterior citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului a cărui suspendare a executării s-a solicitat.
În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.09.2022 privind proiectul "Decolmatare amenajare piscicolă Obretin II", cod SMIS 129742, emis de AM POPAM.
Prin sentința nr. 120 din 8 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.09.2022.
Înalta Curte constată că acțiunea în anulare a vizat același proces-verbal ce face obiectul suspendării executării în dosarul de față.
În aceste condiții, în ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.
Prin urmare, întrucât instanța de fond s-a pronunțat la data de 8 iunie 2023 asupra acțiunii în anularea procesului-verbal a cărui suspendare a executării se solicită prin prezentul demers judiciar, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului contestat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și raportate la art. 248 alin. (1), respectiv art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 231 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 231 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.