ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3104/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, prin care a arătat că, încă de la intrarea în vigoare a Constituției României, s-a dovedit de o ignoranță inadmisibilă în materie de protecție socială, de natură să asigure un nivel de trai decent, conform art. 47, care include în primul rând indexarea din timp în timp a pensiilor, când puterea de cumpărare scade alarmant, din anumite motive sociale, de regulă provocate artificial, de oculta pieței de desfacere a produselor, dar și de cea a producătorilor de bunuri de larg consum, prin lipsa oricărui control al modului de calcul al prețurilor de achiziție de către cumpărători, întotdeauna nejustificat de mari, stabilite după bunul plac. Prin notele scrise depuse în dosarul nr. x/2022, reclamantul a precizat în mod expres că solicită ca pârâtul Guvernul României să fie obligat să-și promoveze în Parlamentul României propria inițiativă legislativă privind indexarea pensiilor în cazul pensionarilor cu pensii mici și foarte mici. Prin încheierea de ședință din data de 23.02.2023, pronunțată în dosarul numărul x/2022, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Administrației Prezidențiale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 437 din 9 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, ca neîntemeiată. S-a admis excepția inadmisibilității. S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 din C. proc. civ., invocând nulitatea absolută a acesteia în condițiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ. În cadrul motivelor de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituținalitate a Legii nr. 263/2010 raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) și 47 alin. (1) din Constituția României, cu privire la care s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2022

Apărările formulate în cauză Intimata- pârâtă Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului Prin cererea formulată la data de 3 iunie 2024 recurentul - reclamant A. a precizat că își retrage recursul, apreciat ca fiind declarat peste termen. Urmare a cererii de retragerii a recursului a solicitat și restituirea taxei judiciare de timbru achitate.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurentul - reclamant A. a formulat cerere de renunțare la recurs. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Înalta Curte, fiind datoare în virtutea dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., de a da o calificare juridică corectă a actului, în raport de voința reală a părților cu privire la efectele cererii de renunțare, constată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., care reglementează Achiesarea la hotărâre ca reprezentând renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului-reclamant A. de renunțare la judecarea recursului. În ceea ce privește cererea de restituire a taxei de timbru în valoare de 50 de RON achitate prin chitanța nr. x/1 - B., Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru potrivit cărora: "(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ. sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; 2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) și i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. h) se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluționat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești." Astfel cum se poate observa, pentru a se restitui jumătate din taxa plătită, dispoziții art. 45 alin. (1) lit. d) mai sus redate impun condiția ca renunțarea la judecată să intervină până la momentul comunicării cererii de chemare în judecată (recursului) către pârâți, moment care a fost depășit în condițiile în care în cauză a fost formulată și întâmpinare din partea intimatei - pârâte Administrația Prezidențială. Astfel, comunicarea recursului a avut loc la data de 5 ianuarie 2024, în timp ce cererea de renunțare a fost formulată la data de 3 iunie 2024. Soluția legislativă este pe deplin justificată de împrejurarea că în momentul în care justiția a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupune declanșarea și desfășurarea unui proces a fost deja pus în mișcare, ceea ce implică o serie de cheltuieli, atât pentru instanță cât și pentru părți, astfel încât, având în vedere tocmai caracterul de serviciu public al justiției, care nu poate fi învestită în mod gratuit, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei de timbru în situația renunțării la un anumit moment dat la judecată se justifică, după caz, integral, parțial sau proporțional (decizia Curții Constituționale nr. 283/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) teza a doua coroborate cu cele ale art. 45 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru). Având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013, Înalta Curte va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În raport de dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea recurentului - reclamant A. de renunțare la judecarea recursului.