ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 12.08.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,
- repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);
- obligarea pârâtului la despăgubiri, constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);
- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).
Totodată, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță.
Prin sentința civilă nr. 45 din 17 ianuarie 2023, în practicaua sentinței, Curtea a respins cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, ca inadmisibilă, reținând că s-a publicat, în Monitorul Oficial al României, Decizia CCR nr. 650/2022, textele respectiv fiind considerate neconstituționale deja.
A respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerului Finanțelor.
Prin dispozitivul hotărârii menționate, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.
A admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanți a despăgubirilor constând in contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma lunară de 4.000 RON, reținute din pensiile fiecăruia dintre reclamanți începând cu luna ianuarie 2022 și pentru viitor, suma urmând să fie reactualizată cu indicele legal de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective.
A obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanți a dobânzilor legale aferente fiecăreia din sumele indicate anterior, începând cu data fiecărei rețineri și până la data restituirii efective.
A respins, în rest, acțiunea.
Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către fiecare dintre reclamanți a despăgubirilor aferente, suma urmând să fie reactualizată cu indicele legal de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective.
A susținut recurentul-pârât că Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere.
Astfel, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii.
A precizat recurentul-pârât că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii.
Astfel, față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina sa, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, solicitarea de penalități prin calea urmată de reclamanți.
O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.
Apărările formulate
Intimatul-reclamant C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, examinând sentința recurată în raport cu criticile formulate prin recurs, cu dispozițiile legale incidente și cu actele și lucrările dosarului, apreciază că recursul pârâtului Guvernul României este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de drept relevante
În cauză, intimații-reclamanți s-au considerat vătămați în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
)
Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a
1
) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157
3
Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157
3
și alin. (7)
1
Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.
În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Drept urmare, după cum a precizat chiar recurentul-pârât Guvernul României, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimaților-reclamanți, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate, pentru că răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaților-reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanței declarate neconstituționale.
Contrar alegațiilor recurentului-pârât, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională, și nu privește plata pensiei ori a unor drepturi de pensie pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casele de pensii/entitățile care plătesc venituri din pensii. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.
Așadar, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".
Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
În acest context, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la anularea actelor administrative ori obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
În schimb, acțiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.
Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare strictă, limitativă.
În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulate potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă. În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.
Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
În prezentul litigiu, în raport cu cauza juridică a acțiunii și cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimaților-reclamanți de a acționa, câtă vreme s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimaților în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.
Astfel, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, doar capătul de cerere privind plata despăgubirilor constând în contravaloarea contribuțiilor sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma de 4.000 RON rămânând fără obiect prin emiterea ordonanței de urgență menționate.
Contrar apărărilor recurentului-pârât Guvernul României, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1349 C. civ., respectiv fapta ilicită (emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022), prejudiciul material (reținerile efectuate din pensia reclamanților, în intervalul 01.01.2022-27.12.2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma lunara de 4000 RON), legătura de cauzalitate (reținerile au fost efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021).
Prin urmare, în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârât la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privința pierderii suferite de către reclamanți, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat.
O astfel de modalitate de reparație impune acordarea atât a actualizării sumei reținute cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reținerii și până la data plății efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.
În consecință, Înalta Curte reține că este fondat recursul pârâtului Guvernul României doar din perspectiva rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind despăgubirile constând în contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute conform O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, restul dispozițiilor instanței de fond fiind legale.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la despăgubirile menționate, menținându-se restul dispozițiilor instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 45 din 17 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la despăgubiri constând în contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea de pensie ce depășește suma lunară de 4.000 RON, reținute din pensiile fiecăruia dintre reclamanți începând cu luna ianuarie 2022.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.