ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5351/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 22.12.2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14, 16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, privind reținerea din pensia de serviciu a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4000 RON, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor; obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispozițiilor susmenționate, prin obligarea lor la plata unei sume egale cu totalul sumelor reținute lunar, începând cu data de 01.01.2022 și până la data sistării reținerilor, indexate cu rata inflației; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții la asigurările de sănătate, calculate de la data primei rețineri și până la data acoperirii integrale a prejudiciului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 67/CA din data de 15.03.2023, Curtea de Apel Oradea, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Tribunalului Satu Mare cauza a fost înregistrată la data de 22.03.2023, sub același număr unic de dosar x/2022

Prin înscrisul depus la dosar la data de 09.05.2023, reclamantul A., în temeiul art. 125 alin. (2), punctul 2 din C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a acestei instanțe, întrucât, prin sentința nr. 67/CA/2023- PI din 15.03.2023, Curtea de Apel Oradea, în mod eronat, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamant, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 236/14.06.2023, Tribunalul Satu Mare a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând invit conflictul negativ de competență între Tribunalul Satu Mare și Curtea de Apel Oradea.

Prin Decizia nr. 4136/27.09.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Curtea de Apel Oradea, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 38/CA/2024 - PI din 20 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

A respins ca neîntemeiată excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepțiile lipsei capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

A respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

A admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

A respins ca inadmisibile petitele acțiunii formulate de reclamant constând în anularea dispozițiilor art. XXIV pct. 14, 16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, publicata în M.O. nr. 1202/18.12.2021, privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative și anularea actelor emise în baza dispozițiilor contestate.

A admis excepția lipsei de obiect/interes invocată de pârâți și, în consecință, a respins, ca lipsită de obiect/interes, cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri, în cuantum egal cu sumele ce au fost reținute acestuia din pensie, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și până la data sistării reținerilor.

A admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românieiși, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

A obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

Împotriva acestei hotărâri, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, atât reclamantul A., cât și pârâtul Guvernul României, au declarat recurs.

3.1 Reclamantul A., prin recursul său, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în integralitate a acțiunii formulate.

Recurentul -reclamant a relevat că în mod greșit instanța de judecată a ridicat din oficiu și a admis excepția inadmisibilității acțiunii, în anularea actelor administrative invocate care reprezintă obiectul principal al acțiunii.

Susține că reglementarea contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, în privința pensiilor lor, este o măsură care conduce în mod implicit la diminuarea pensiilor respective. Or, diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile, afectează dreptul la pensie privit lato sensu. Ordonanțele guvernului au o dublă natură juridică, de acte administrative normative, în raport cu autoritatea care le adoptă și de acte cu putere de lege, în raport de forța lor juridică. Prin urmare O.U.G. nr. 130/2021, privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază recurentul, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4000 RON, începând cu data de 1.01 2022, nu a fost anulată prin Decizia Curți Constituționale nr. 650/15.12.2022, ci și-a pierdut efectele juridice, fiind adoptată în afara cadrului constituțional și publicată în Monitorul Oficial nr. 1262 din 28.12.2022, ulterior introducerii prezentei acțiuni.

În continuare recurentul-reclamant a susținut că în privința actelor administrative subsecvente procedura de efectuare a acestor acte și operațiuni administrative este stabilită prin Ordinul Casei Naționale de Pensii și a Casei Naționale de Sănătate nr. 1 .285/437/2011, privind reținerea contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor sectorului public de pensii din România. Așadar, acestea sunt actele administrative subsecvente și operațiunile administrative ce trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei.

În mod eronat instanța a reținut că documentul de plată/documentul de informare denumit generic cupon de pensie reprezintă actul ce a stat la baza reținerilor efectuate de pârât.

În fine, recurentul a arată că, în mod nejustificat instanța de judecată a dispus repararea integrală a prejudiciului cauzat, adică indexarea cu rata inflației și dobânda legală, având în vedere că prin actul normativ reparator se dispune doar restituirea sumelor reținute, din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii. Instanța de judecată putea constata că prejudicial a fost recuperat în parte, pe parcursul derulări procesului, nu să respingă acțiunea.

3.2. Pârâtul Guvernul României și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Mai arată că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamant a penalităților ar mai avea obiect.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentul-reclamant A.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă Casa Națională de Pensii Publice, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepției invocate de pârâta Casa Națională de Pensii Publice. În ceea ce privește recursul promovat de pârâtul Guvernul României a pus concluzii de respingere a căii de atac ca nefondată.

Înalta Curte, a respins excepția nulității recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca neîntemeiată, având în vedere că motivele de nelegalitate expuse în cererea de recurs pot fi circumscrise cazului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Expunând contextul factual, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut, în esență, existența unei vătămări în drepturile și interesele lui legitime, prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.

Ca atare, obiectul prezentei acțiuni, îl constituie acțiunea împotriva ordonanțelor guvernului, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, text de lege care reglementează încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale și a actelor administrative emise în aplicarea lor.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a constatat că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

Recursul reclamantului va fi analizat din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la motivele de fapt formulate.

Cu referire la criticile recurentului prin care a s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității privind anularea dispozițiilor art. XXIV pct. 14, 16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021, ca și solicitarea de anulare a actelor emise în baza dispozițiilor contestate, aceastea nu pot fi reținute.

În primul rând, Legea nr. 554/2004 dispune și cu privire la actele administrative care nu sunt supuse controlului pe calea contenciosului administrativ, ținând seama de prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție, republicată, potrivit cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar."

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 1, coroborate cu art. 5 alin. (1) lit. a), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, reiese că nu poate fi primită, fiind inadmisibilă, o acțiune având ca obiect anularea unei (dispoziții)/ordonanțe de urgență a Guvernului, cum bine a reținut instanța de fond.

Mai mult decât atât, legiuitorul a reglementat expres cazurile în care pot fi contestate ordonanțele Guvernului și anume, fie pe calea excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozițiilor art. 29 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, fie în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Ca tare, solicitarea reclamantului de anulare a dispozițiilor contestate din O.U.G. nr. 130/2021, nu este admisibilă în condițiile in care acestea au făcut obiectul analizei Curții Constituționale sub aspectul neconstituționalității lor.

Pe de altă parte, solicitarea de anulare a actelor emise în baza dispozițiilor art. XXIV pct. 14, 16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a invocat niciun act administrativ vătămător cu excepția cuponului de pensie.

În concluzie, reținerea contribuțiilor sociale de sănătate evidențiată pe documentul de plată/documentul de informare nu produce efectele juridice avute în vedere de cel care le săvârșește, ci efectele pe care le prevede legea.

Ca atare, concluzia instanței de fond în acest sens este corectă, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Examinarea criticilor dezvoltate de pârâtul Guvernul României pot fi rezumate ca referindu-se la: a) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; b) lipsa capacității juridice civile; c) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; d) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării ca premisă a actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a Guvernului declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil, pentru a se recunoaște dreptul reclamanților la despăgubiri, iar, din obiectul cauzei și materialul aflat la dosarul acesteia, nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamanților a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate publică emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a indicat în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de casele sectoriale de pensii nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând rămânerea fără obiect a cererii de acordare a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute).

Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Din această perspectivă sunt nefondate și criticile prin care recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei ar reveni instanței specializate în această materie. Câtă vreme obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, litigiul are natura unui contencios administrativ, fiind dat în competența de soluționare materială și teritorială a instanței cu această specializare, stabilită conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum corect a reținut și instanța de fond prin încheierea din 19 aprilie 2023, conform art. 131 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect și nu ar mai subzista interesul intimaților - reclamanți de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici teza existenței unui fine de neprimire generat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurentului, ar înlătura dreptul reclamantului la plata sumelor în privința cărora instanța de fond a admis acțiunea. Conținutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluții legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

Cum sfera de reglementare a O.U.G. nr. 4/2023 vizează doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, sunt nefondate argumentele privind aplicarea prevederilor acestei ordonanțe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta recurentului - pârât de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituționale și cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acțiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleași argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin. (1) sau art. 126 din Constituție.

Față de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 din C. proc. civ., raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și fiind infirmate motivele de casare invocate de recurent, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A. și recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 38/CA/2024 - PI din 20 februarie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 noiembrie 2024 prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.