ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.12.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a solicitat anularea tuturor actelor administrative emise către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care aceasta beneficiază, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10%, din ceea ce depășește limita de 4.000 de RON, începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data sistării reținerilor, obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispozițiilor susmenționate, prin obligarea lor la plata unei sume egale cu totalul sumelor reținute lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data sistării reținerilor, indexate cu rata inflației și obligarea pârâților la plata dobânzilor legate aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții la asigurările de sănătate, calculate de la data primei rețineri și până la data acoperirii integrale a prejudiciului; cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința nr. 152/CA/2023-P.I. din 12 iunie 2023 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Casa Națională de Pensii Publice și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Casa Județeană de Pensii Satu Mare și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocate de instanță din oficiu și respinge acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Satu Mare și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei de obiect, invocată de pârâtul Guvernul României.

A admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României și în consecință:

A respins ca lipsită de interes cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri, în cuantum egal cu sumele ce au fost reținute acesteia din pensie, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021.

A admis în parte cererea de chemare în judecată precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și pe cale de consecință:

A obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantei conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

A obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantei conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către fiecare dintre reclamanți a despăgubirilor aferente, suma urmând să fie reactualizată cu indicele legal de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective.

A susținut recurentul-pârât că Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere.

Astfel, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii.

A precizat recurentul-pârât că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii.

Astfel, față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina sa, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, solicitarea de penalități prin calea urmată de reclamanți.

O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.

Intimatele-pârâte Casa Județeană de Pensii Satu Mare, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția inadmisibilității și respectiv excepția tardivității declarării recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Guvernul României reținând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" și faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 20.06.2023, aspect în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât Guvernul României, invocată pentru prima dată prin motivele de recurs, este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată de orice parte și de către instanță din oficiu, în orice fază a judecății, deci chiar direct în apel sau recurs.

Una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății.

Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui în revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului.

În cauză, reclamanta A. a solicitat plata unor despăgubiri ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispoziții legale care au fost declarate neconstituționale anterior promovării prezentului litigiu, prin Decizia nr. 650/15.12.2022, pronunțată de Curtea Constituțională a României în alte dosare, decizie ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 28.12.2022.

Acțiunea formulată este întemeiată astfel pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, denumit "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", articol care reglementează încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale și a actelor administrative emise în aplicarea lor.

Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, instanța reține ca fiind admisibilă solicitarea de reparare a prejudiciului pricinuit prin punerea în aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 130/2021, acțiunea neavând ca obiect anularea dispozițiilor din O.U.G. nr. 130/2021.

Față de obiectul acțiunii reclamantei, Curtea apreciază că Guvernul României justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, pentru că raportul juridic dedus judecății este unul de drept public, și, pe de altă parte, izvorul acțiunii reclamantului este reprezentat de prejudiciul pretins a-i fi fost cauzat de aplicarea dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, dispoziții legale care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 650/2022 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 rezultă calitatea procesuală pasivă în litigii precum cel de față a Guvernului României, instituția care a emis O.U.G. nr. 130/2021 și prin raportare la care reclamanta solicită plata de despăgubiri.

Argumentația juridică a pârâtului, sub aspect lipsei capacității sale juridice civile, privește faptul că această entitate juridică poate sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea unor acte administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte reține că prerogativa legală prin care Guvernul este abilitat să emită acte normative - ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență, îi conferă acestuia legitimare procesuală în litigiile de contencios administrativ întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Premisa necesară pentru atragerea sa în proces, este formularea unei acțiuni judiciare prin care partea invocă o pretinsă vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime, ca urmare a adoptării actelor normative menționate, ipoteză în care atât legitimarea procesuală, cât și capacitatea juridică ale Guvernului României sunt evidente, în calitate de emitent al actului pretins vătămător.

Aspecte de fapt și de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021 prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a)

1

din Codul fiscal), ordonanța nefăcând nicio distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamantelor au fost grevate de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, reținerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Reține Înalta Curte că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, ulterior pronunțării soluției la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Prima instanță a constatat, raportat la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin restituirea sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, că acesta nu mai are niciun interes în susținerea capătului principal de cerere, obligând pârâtul Guvernul României la plata dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluția fiind legală și temeinică.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecință, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantei a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității și excepția tardivității invocate de Casa Națională de Pensii Publice.

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 152/CA/2023-P.I. din 12 iunie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.