ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3024/2024

HOTĂRÂRE
31.05.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3024/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra contestației privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 aprilie 2024, contestatoarea A. a formulat contestație pentru tergiversarea procesului, solicitând urgentarea procedurilor în vederea fixării primului termen de judecată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București

A arătat contestatoarea că, în fapt, în data de 02 aprilie 2024, pârâta din dosarul nr. x/2023, respectiv Inspecția Judiciară, a transmis la dosarul cauzei întâmpinarea solicitată.

Din data de 02 aprilie 2024 și până la momentul formulării contestației privind tergiversarea procesului, respectiv 27 aprilie 2024, instanța nu a procedat la comunicarea întâmpinării depuse de pârâtă, deși textul de lege, respectiv art. 201 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului care poate să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 20 mai 2024, contestatoarea a depus la dosar cerere de retragere a contestației privind tergiversarea dosarului, motivat de faptul că, odată cu fixarea primului termen de judecată în cauză, respectiv 22 mai 2024, i-a fost comunicată și întâmpinarea.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului din perspectiva excepției netimbării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel, iar prevederile art. 197 din același cod arată că dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, precum și că netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judcată, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență".

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ stipulează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Contestația privind tergiversarea procesului este supusă unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 ron, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Obligația achitării taxei judiciare de timbru a fost adusă la cunoștința contestatoarei prin adresa comunicată la data de 20 mai 2024, potrivit dovezii atașate la dosar - fila x, aceasta fiind încunoștințată și asupra posibilității formulării cererii de acordare facilități ajutor public judiciar în privința taxei judiciare de timbru stabilite, precum și asupra formulării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite.

În același timp, Înalta Curte constată că prezenta contestație nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către contestatoare, o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Constatând că contestația privind tergiversarea procesului nu a fost timbrată cu anticipație, că, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, contestatoarea nu s-a conformat obligației de timbrare, în cauză nu operează ex lege vreo scutire de la obligația de plată amintită, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate în paragrafele anterioare.

Astfel, în temeiul art. 148 alin. (6) coroborate cu art. 197 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția netimbrării, invocată din oficiu și va dispune anularea contestației privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea A., ca netimbrată.

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează contestația formulată de contestatoarea A. privind tergiversarea dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2025
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestația privind tergiversarea procesului La 16 ianuarie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/3/2022/a1, contes
ÎCCJ 2024-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2024
Ședința publică din data de 2 octombrie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la da
ÎCCJ 2024-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2644/2024
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, respectiv aprilie 2024, și până în prezent, au trecut mai mult de 30 zile, timp în care instanța nu a redactat hotărârea, ceea ce contravine dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., fii
ÎCCJ 2024-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1327/2024
. 3. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 30 aprilie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea contestației la tergiversarea procesului la data de 16 mai 2024, cu citarea părților, intima
ÎCCJ 2024-06-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 138/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 484 din 27 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Cas
Sursă