ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3019/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3019/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 31 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale la data de 28 august 2023, reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta Asociația 21 decembrie 1989 Arad, a solicitat anularea parțială a următoarelor acte administrative: Decizia nr. 8/23.04.2015 (punctul nr. 1) și Procesul Verbal nr. x/23.04.2015 (punctul nr. l) ca fiind nelegal emise.
Pe fond, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie anularea punctului nr. 1 din Decizia nr. 8/23.04.2015 prin care fosta Comisie ar. 9 constituită prin Ordinul nr. 30/2015 a dispus introducerea orașului Arad în categoria localităților din care au rezultat persoane ucise, reținute sau rănite.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1114/28.11.2023, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Asociația 21 decembrie 1989 Arad și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociația 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cererea de intervenție se înaintează aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul cauzei de față îl constituie, așadar, cererea reclamantului Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin care solicită anularea unor acte administrative emise de reclamant, potrivit art. 1 2 alin. (4) din Hotărârea Guvernului României nr. 99/2015, de modificare a Hotărârii Guvernului României nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004 formulată în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtul Asociația 21 decembrie 1989 Arad.
În considerentele sentinței, s-au reținut dispozițiile art. 26 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora:
"Prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel."
Tribunalul Arad a constatat că legiuitorul a înțeles să deroge, potrivit textului de lege de mai sus, de la norma generală de competență doar cu privire la acțiunile formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, astfel că în ipotezele în care acțiunile sunt formulate de către Secretariatul de Stat nu își mai găsesc aplicarea prevederile speciale de competență, ci cele generale.
Acțiunea de față, deși are ca obiect acte administrative emise în aplicarea Normelor de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 1412/2004 modificată, nu îndeplinește cea de-a doua condiție stabilită de art. 26 din legea nr. 341/2004, nefiind formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 10 C. civ., conform căruia, Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.", instanța constată că norma derogatorie nu poate fi aplicată, competența materială fiind determinată de norma generală, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și aparține Curții de apel Timișoara.
Atât dispozițiile Legii nr. 341/2004 cât și dispozițiile Hotărârii Guvernului României nr. 1412/2004 modificată(art. 1
2
, art. 20. alin. (1), art. 21
3
alin. (1), art. 21
5
alin. (4) reglementează certificatele eliberate de Secretariatul de Stat și acțiunile formulate de persoanele nemulțumite de modul de soluționare a cererilor de eliberare/preschimbare a certificatelor și nu alte acte administrative.
În ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului și, cum în cauză, pârâtul are domiciliul în Arad, competența teritorială revine Curții de Apel Timișoara.
2.2. Prin sentința civilă nr. 209/21.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea prezentului conflict.
Pentru a pronunța această hotărârea, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, precum și faptul că această regulă generală se aplică dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Prin Legea nr. 341/2004, în temeiul căreia reclamantul a formulat acțiunea, respectiv prin art. 26 din această lege, s-a stabilit că, prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor acestei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Curtea de Apel Timișoara a reținut că acest text legal instituie o derogare de la norma generală de competență materială în litigiile legate de aplicarea Legii nr. 341/2004, acestea fiind date în competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar referirea din textul legal la situația în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat este menită să întărească această interpretare, întrucât acesta este autoritate publică centrală, a cărei calitate ar fi atras, în lipsa dispoziției derogatorii, competența materială a curții de apel.
Această precizare a textului art. 26 nu înseamnă că derogarea de la norma generală de competență vizează doar acțiunile formulate de persoana vătămată prin emiterea/neemiterea certificatului de luptător, ci și acțiunile formulate de Secretariatul de Stat în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 341/2004, fiind de neconceput ca, în situația în care se schimbă calitatea părților, aceeași categorie de litigii să fie soluționate de instanțe de grad diferit, de vreme ce soluționarea litigiului vizează verificarea respectării acelorași dispoziții legale.
Dispozițiile Legii nr. 341/2004 în materia competenței sunt aplicabile în toate litigiile întemeiate pe prevederile acestui act normativ, iar nu doar celor în care Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 are calitatea de pârât, întrucât, dacă ar fi primit un astfel de raționament, finalitatea instituirii unei astfel de norme derogatorii, de degrevare a instanțelor judecătorești și de asigurare a accesului la justiție pentru destinatarii acestei legi, nu ar fi mai fi realizată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantului Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin care solicită anularea unor acte administrative emise de reclamant, respectiv anularea punctului nr. 1 din Decizia nr. 8/23.04.2015 prin care fosta Comisie ar. 9 constituită prin Ordinul nr. 30/2015 a dispus introducerea orașului Arad în categoria localităților din care au rezultat persoane ucise, reținute sau rănite.
Potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Așadar, ca regulă generală, potrivit criteriului rangului autorității emitente, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 341/2004:
"Prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel."
Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 341/2004 instituie o derogare de la norma generală privind competența materială în litigiile legate de aplicarea Legii nr. 341/2004, acestea fiind date în competența de soluționare a tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, însă doar în ipoteza acțiunilor formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989.
Fiind vorba despre o normă derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 554/2004, norma de competență prevăzută de art. 26 din Legea nr. 341/2004 se aplică doar ipotezelor strict vizate în conținutul normei, respectiv doar pentru situația acțiunilor formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989.
Interpretând per a contrario textul de lege de la art. 26 din Legea nr. 341/2004, reiese că celelalte acțiuni, cum ar fi situațiile în care Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 are calitatea de reclamant, se soluționează în fond potrivit normei generale de competență, prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta pentru că Legea nr. 341/2004 are caracter de lege specială față de Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma generală în materia contenciosului administrativ și care este incidentă doar în cazul în care legiuitorul nu a reglementat, prin dispoziții normative derogatorii, o competență specială în raport de obiectul cererii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 563/2014:
"Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare SSRML, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură și coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluționarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistența anticomunistă, respectiv la foștii deținuți politici, la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, precum și la persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977".
Prin urmare, reținând prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 563/2014, ce prevăd că Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare SSRML, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, competența materială de soluționare a cauzei revine curții de apel, secția contencios administrativ și fiscal.
Referitor la competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, care în prezenta cauză are domiciliul în Arad, jud. Arad, motiv pentru care competența teritorială revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociația 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociația 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.