ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2710/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2710/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în nume personal și în calitate de director al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Alba și pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Juridică solicită să se dispună obligarea pârâtei la comunicarea următoarelor documente:
Ordinul nr. 238/27.12.2011 în varianta emisă și publicată de către ministrul agriculturii;
Monitorul Oficial al României - partea I - în care a fost publicat Ordinul nr. 238/27.12.2011 emis de către Ministrul Agriculturii șl Dezvoltării Rurale;
Referatul nr. x/12.12.2011 care stă ca și temei al emiterii Ordinului nr. 238/27.12.2011;
Toate ordinele emise de către Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în anul 2011 având numărul 238 și Monitorul Oficial al României în care acestea au fost publicate.
Solicită obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce se vor face în cadrul procesului.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 169/2023 din data de 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în nume personal și în calitate de director al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Alba și pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Juridică, în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că relevanță în stabilirea competenței prezintă obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în speță, acestea determinând competența secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, potrivit legii speciale, nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, și din perspectiva căreia se analizează pretinsul refuz de necomunicare a documentelor solicitate și vătămarea pretinsă.
Prin sentința nr. 150/CAF/2024 din data de 27 martie 2024, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în nume personal și în calitate de director al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Alba, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Juridică, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut aplicabil criteriu prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel fiind instanța competentă să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că reclamantul se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, de către o autoritate publică centrală, prin refuzul nejustificat de soluționare a solicitării de comunicare a unor documente.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul litigiului de față vizează obligarea pârâtului la comunicarea documentelor precizate de către reclamant în petitul acțiunii.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001: b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001: "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7".
Astfel, având în vedere obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Înalta Curte instanța reține că întrucât reclamantul se pretinde vătămat în drepturile sale prin necomunicarea documentelor solicitate, invocând că există o obligație legală în acest sens, cererea sa circumscrie din perspectiva normei de drept aplicabile, art. 1 și următoarele din Legea nr. 544/2001, motiv pentru care în stabilirea instanței competente trebuie avute în vedere dispozițiile cuprinse în Legea nr. 544/2001 unde la art. 22 alin. (1), sunt reglementate norme de competență absolută, așa cum sunt prevăzute prin art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat.
Pe cale de consecință, în conformitate cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății privește necomunicarea unor documente, informații de interes public iar reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale privind accesul la aceste informații.
Împrejurarea menționării ca temei de drept al cererii a prevederilor art. 1 și urm. din Lega 554/2004 nu este de natură a conduce la o altă concluzie, întrucât relevanță în stabilirea competenței prezintă obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în speță, acestea determinând competența secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, potrivit Legii speciale nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, și din perspectiva căreia se analizează pretinsul refuz de necomunicare a documentelor solicitate și vătămarea pretinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. - în nume personal și în calitate de director al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Alba în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Juridică, în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.