ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2024

HOTĂRÂRE
17.05.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu AJFP Olt, anularea înscrisurilor emise la data de 23.08.2021 intitulate "Titlu executoriu" nr. 211070 și "Somație" nr. 211230 în dosarul nr. x/2021 pentru achitarea sumei de 226 RON de către S.C. A. S.R.L. drept obligații fiscale-bugetare în condiții nelegale.

Prin sentința nr. 264 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în favoarea Judecătoriei Slatina.

Împotriva hotărârii nr. 264 din 24 septembrie 2021, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate în condițiile încălcării dispozițiilor Legii nr. 1/1968, art. 157 lit. k), art. 22 alin. (6), (39)6 alin. (1) din C. proc. civ., art. 131, 132 din C. proc. civ., art. 2, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 211 din C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat decizia civilă nr. 2414 de la data de 3 mai 2022 prin care a anulat recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 264/2021 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Împotriva deciziei civile nr. 2414/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului, a formulat contestație în anulare contestatoarea A. S.R.L. prin care a solicitat, în temeiul art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., desființarea hotîrârii criticate deoarece este nelegală.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt nu a formulat apărări în cauza de față.

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția perimării recursului invocată de instanță, din oficiu, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată la data de 30 iunie 2022 contestația în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile 2414 de la data de 3 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Judecata contestației în anulare a fost suspendată la data de 11 noiembrie 2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevede că "(1) Judecătorul va suspenda judecata: ... 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.".

Ulterior momentului suspendării cauzei, contestatoarea a formulat o cerere de repunere pe rol, care a fost soluționată la termenul de judecată de la data de 8 decembrie 2023 prin încheierea de ședință de la acea dată, în sensul respingerii acesteia. În motivare, s-a reținut că nu a fost solicitată judecata cauzei în lipsa părților și nu a fost achitată taxa judiciară de timbru pentru cererea de repunere pe rol.

La termenul de judecată de la data de 8 decembrie 2023, respingând cererea de repunere pe rol a contestatoarei A. S.R.L., instanța de control judiciar a repus cauza pe rol din oficiu și a dispus citarea părților procesuale cu mențiunea expunerii unui punct de vedere asupra eventualei incidențe în cauză a perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că încheierea de ședință de la data de 11 noiembrie 2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care, în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 11 mai 2023.

În acest sens, instanța de control judiciar observă că, de la data la care a intervenit suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv de la data de 11 noiembrie 2022, cauza de față a rămas în nelucrare, cererea de repunere pe rol formulată de contestatoare fiind anulată pentru netimbrare și neconducând la reluarea judecății dosarului.

Având în vedere cele expuse anterior, precum și dispozițiile legale ce reglementează perimarea, ca sancțiune procesuală ce intervine de drept, se constată că aceasta operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în scopul judecării cauzei, situație datorată lipsei de diligență a părților ce nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea sa o facă.

Pe de altă parte, nu s-a invocat sau dovedit vreo cauză mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat să stăruie în judecata pricinii, ceea ce ar fi întrerupt și termenul defipt de lege.

Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la judecarea cererii făcute, dedusă din faptul nestăruinței în timpul prevăzut de lege, și intervenind din necesitatea de a pune punct stării de incertitudine privind raporturile juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părții.

Astfel, în temeiul art. 416 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar art. 417 din același Cod prevede că termenul de perimare se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Față de textul de lege mai sus menționat, Curtea reține că în prezenta cauză un astfel de act de procedură nu a fost îndeplinit în interiorul termenului de perimare, motiv pentru care, la data de 8 decembrie 2023, Înalta Curte a acordat un termen la 17 mai 2024 și a citat părțile cu mențiunea de a expune un punct de vedere cu privire eventuala incidență în cauză a perimării cauzei.

La acest termen de judecată, față de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, în raport și de împrejurarea că termenul de primare nu a fost întrerupt, Înalta Curte constată că la momentul împlinirii sale perimarea operează de drept și în bloc asupra întregului cadru procesual. Astfel, termenul de 6 luni, stabilit de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în cauza de față, s-a împlinit la data de 11 mai 2023, ceea ce a condus la intervenirea de drept a perimării.

În consecință, Înalta Curte va constata intervenită sancțiunea perimării contestației în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2414 din 3 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2414 din 3 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2414/2022
Ședința publică din data de 3 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Craiova su
ÎCCJ 2023-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2405/2023
Ședința publică din data de 9 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2021, pe rolul Curții de Apel C
ÎCCJ 2023-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4294/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2023-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2022 pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
Sursă