ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2024

HOTĂRÂRE
14.05.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii deduse judecății

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2023 la data de 27.11.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, ca prin hotărârea pronunțată în prezentul litigiu, să se dispună anularea Deciziei de returnare nr. x emisă la data de 15.11.2023 de Inspectoratul General pentru Imigrări Timișora -Serviciul pentru Imigrări Județul Timiș.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 735 pronunțată în data de 08.12.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația promovată în contencios administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - DIRECȚIA MIGRAȚIE - SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI TIMIȘ, respectiva hotărâre având caracter definitiv.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe - Sentința Civilă nr. 735 pronunțată în data de 08.12.2023 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal - a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că prima critică adusă hotărârii atacate o reprezintă judecarea cauzei în lipsa atașării dosarului administrativ și nedepunerea întâmpinării de către pârâtă.

În lipsa atașării dosarului administrativ instanța ar fi trebuit să recunoască faptul că acesta reprezintă elemente esențiale ale procesului și să acorde o atenție deosebită substanței cazului.

Absența unei întâmpinări sau a unei contestații din partea pârâtului și neatașarea dosarului administrativ poate fi interpretată ca o recunoaștere tacită a pretenților sale.

Al doilea motiv de nelegalitate a hotărârii atacate vizează motivele străine de natura cauzei.

Astfel, arată că motivarea instanței, în sensul că motivul deciziei de returnare îl constituie depunerea cu întârziere a cererii de prelungire a dreptului de ședere, șederea devenind pe teritoriul României ilegală începând cu data de 20.10.2023, este greșită, având în vedere sancțiunea anterioară și măsurile luate pentru remedierea situației, iar aprecierea instanței în sensul că temeiul deciziei de returnare nr. x emisă la data de 15.11.2023 de Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș îl reprezintă " depășirea dreptului de ședere cu un număr de 3 zile și am desfășurat activități lucrative fără forme legale" este străină de natura cauzei.

Al treilea motiv de recurs îl reprezintă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Invocând dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 susține recurentul că interpretarea dispozițiilor legale dată de instanța de fond în speță este incorectă și contravine normelor de drept material, în contextul în care nu a avut în vedere sancțiunea avertismentului aplicată anterior, remedierea situației prin revocarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă, cu consecința repunerii angajatului în situația anterioară, caracterul disproporționat al deciziei de returnare în contextul remedierii ilegalității actului de desfacere a contractului individual de muncă și totodată lipsa atașării dosarului administrativ.

Prima instanță nu a luat în considerare faptul că a fost informat în mod explicit că motivul real al deciziei de returnare este schimbarea angajatorului fără obținerea avizului, nu depășirea termenului de depunere a cererii de prelungire cu 3 zile.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Serviciul Pentru Imigrări al Județului Timiș din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantul A., solicitând respingerea recursului, iar după rejudecarea litigiului în fond, să se dispună respingerea contestației împotriva Deciziei de returnare nr. x.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului i-a fost comunicată recurentului în termenul legal, acesta nu a combătut apărările autorității intimate în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 470

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 28.02.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat închisă cercetarea judecătorească, reținând cauza spre soluționare, urmând a aprecia mai întâi cu privire la admisibilitatea acestei căi de atac prin raportare la cadrul normativ aplicabil litigiului dedus prezentei judecăți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive, este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Constată Înalta Curte că hotărârea ce face obiectul controlului a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect anularea Deciziei de returnare nr. x emisă la data de 15.11.2023, în baza art. 83 alin. (1) și art. 88 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare:

"Contestarea deciziei de returnare

(1) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă."

Se constată, așadar, că hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, având caracter definitiv.

Astfel, în condițiile în care hotărârea ce face obiectul prezentei judecăți - Sentința Civilă nr. 735 pronunțată la data de 08.12.2023 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal - are caracter definitiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs, în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, reținând astfel că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 735 din 8 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5246/2024
. x/2023, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI -
ÎCCJ 2022-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4885/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2025-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată în data de 28 martie 202
ÎCCJ 2025-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2025
Ședința publică din data de 11 iunie 2025 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde
Sursă