ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2504/2024

Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 10.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Administrația Bazinală De Apă Buzău - Ialomița a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Coșereni - Prin Primar și UAT Comuna Coșereni - Prin Primar anularea poziției 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Ialomița, modificata prin H.G. nr. 766/2011, pentru modificarea si completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001, privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Ialomița, iar pe cale de consecința, să se dispună modificarea in înregistrările de carte funciara asupra imobilului in cauza, in sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Roman si administrator Administrația Bazinala de Apa Buzau-Ialomita, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei. 1.

Prin sentința civilă nr. 58/24.06.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Ploiești și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020. 1.

La termenul din 13.07.2021, Curtea a încuviințat în principiu cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă și a dispus citarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor în calitate de reclamant. Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat note scrise cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională,.Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița, prin care, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Cosereni, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Coșereni și A., a solicitat instanței după cum urmează: - anularea poziției nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița, modificată prin H.G. nr. 766/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița; - pe cale de consecință, modificarea în înregistrările de carte funciară asupra imobilului în cauză, în sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Român și administrator Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării acțiunii, pentru motivele dezvoltate pe larg în acea încheiere De asemenea, prin notele de ședință depuse de UAT Coșereni și Consiliul Local al comunei Coșereni, a fost invocată autoritatea de lucru judecat și, în subsidiar, puterea de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 2408/2005 pronunțată în dosarul nr. x/2004 al ICCJ, aspecte supuse dezbaterii odată cu fondul cauzei. 2. Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecății 2.1. Prin încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, printre altele, a constatat că obiectivele depuse la dosar în susținerea probei cu expertiză încuviințată la termenul anterior nu sunt utile soluționării prezentei cauze, astfel că nu va da curs întocmirii raportului de expertiză cu aceste obiective, apreciind că nu sunt utile, sens în care, după acordarea cuvântului pe fondul cauzei, a reținut cauza în pronunțare și a dispus amânarea pronunțării la data de 4 octombrie 2022. 2.2. Prin sentința civilă nr. 1894 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanții Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița și Statul Român prin Miniserul Finanțelor în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Cosereni - prin Primar și UAT Comuna Coșereni - prin Primar, ca neîntemeiată. 3. Cererile de recurs ce fac obiectul judecății 3.1. Recursul formulat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat recurs încheierii din 27.09.2022 și sentinței civile nr. 1894 din 01.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat casarea acestora și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar, în subsidiar, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Așa cum se poate observa din analiza considerentelor hotărârii judecătorești, instanța de fond a redat dispozițiile art. 430 - 432 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și, în raport de fiecare dintre aceste texte de lege, a făcut aprecieri cu privire la autoritatea de lucru judecat, aspectul pozitiv și, respectiv, aspectul negativ al autorității de lucru judecat. Mai departe, instanța de fond a analizat autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2408/12.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2004. În continuare, instanța de fond a redat dispozițiile art. 1 pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, care enumera bunurile aflate în domeniul public al statului (invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, împreună cu dispozițiile din Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului din 12.03.2007, din Ordinul 326/2007, articolele 11, 13 și 18, în raport de care a arătat că Lacul Comana este un bun ce aparține domeniului public al statului). Singurul aspect reținut în mod corect de instanța de fond în considerentele hotărârii judecătorești este acela că, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, aceasta nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu se verifică tripla identitate prevăzută de lege, respectiv identitatea de obiect și de cauză. Astfel, dacă în primul dosar obiectul era anularea art. VII din H.G. nr. 700/2003 prin care s-a dispus abrogarea poziției nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001, în prezenta cauză se solicită direct anularea poziției 16 din Anexa nr. 24 din H.G. nr. 1353/2001. Instanța de fond încheie considerentele hotărârii judecătorești, arătând că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conține aceeași soluție administrativă ca și Legea nr. 213/1998. Recurentul arată că punerea în discuție sau compararea O.U.G. nr. 57/2019 cu Legea nr. 213/1998 de către instanța de fond este total lipsită de relevanță, câtă vreme actul administrativ dedus judecății a fost emis sub imperiul Legii nr. 213/1998, fiind evident că analiza acestuia și a situației premergătoare emiterii sale nu poate fi realizată în raport cu O.U.G. nr. 57/2019. În ceea ce privește proba cu expertiză în specialitatea construcții hidrotehnice, este evident că în mod greșit instanța de fond nu a mai încuviințat această probă. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, prin încheierea din data de 03.06.2022, instanța de fond (într-o altă componență) a dispus încuviințarea pentru reclamantă a probei cu expertiza specialitatea construcții hidrotehnice; a mai statuat în sensul că stabilirea obiectivelor, desemnarea expertului, fixarea onorariului urmează a fi făcute cu respectarea principiului contradictorialitații, la următorul termen de judecată. Or, din încheierea din data de 27.09.2022, rezultă că instanța de fond (în altă componență) a constatat că obiectivele depuse la dosar în susținerea probei cu expertiză încuviințată la termenul anterior nu sunt utile soluționării prezentei cauze, astfel că nu a dat curs întocmirii raportului de expertiză cu aceste obiective apreciind că nu sunt utile. Din modul de redactare a acestui text din partea introductivă a hotărârii judecătorești (încheierii) în discuție, este de domeniul evidenței că instanța de fond nu a dispus respingerea (sau revenirea) administrării probei cu expertiză (pe motiv că nu ar fi utilă cauzei) ci a considerat că obiectivele propuse de reclamantă nu ar fi utile soluționării cauzei. Or, această apreciere a instanței de fond este în vădită contradicție cu soluția de la termenul anterior de judecată (din 31.05.2022), prin care a fost încuviințată proba cu expertiză. Din motivarea hotărârii judecătorești rezultă că aspectul cu privire la expertiza tehnică care fusese încuviințată de judecătorul care a participat la termenul anterior de judecată a fost total ignorat de judecătorul care a soluționat cauza. În mod contrar celor reținute de instanța de fond, toate obiectivele propuse de reclamantă sunt utile pentru efectuarea expertizei necesară soluționării cauzei. Din modul de soluționare a cauzei, rezultă că în accepțiunea instanței de fond, atunci când instanțele judecătorești s-au pronunțat cu privire la legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, nimeni nu îl va mai putea contesta. Această teză este total greșită, întrucât intră în mod evident în conflict atât cu dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, cât și cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Este evident faptul că, în măsura în care dispozițiile constituționale/legale redate mai sus, ar fi interpretate de maniera dorită de instanța de fond, ar însemna că dreptul persoanei vătămate este pur iluzoriu, fiind redus la o simplă formalitate. În schimb, din modul de redactare a sentinței civile rezultă că, în mod contrar obligației de a analiza legalitatea actului administrativ în raport de situația de fapt și de drept existentă la momentul emiterii acestuia, instanța de fond pleacă de la o premisă greșită, întrucât confundă noțiunea de "bun public de interes național" (care trebuie să fie declarat astfel prin lege) cu noțiunea de "bun aflat în domeniul public al statului prin efectul legii". În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1353/2001), care prevăd: "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege." Așadar, textul de lege este cât se poate de clar, conjuncția "și" (subliniată mai sus) având rolul de a arăta că bunurile de interes public național, declarate ca atare prin lege sunt în mod evident altele decât cele aflate prin efectul legii (prevăzute la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998 și la art. 135 alin. (4) din Constituție) în domeniul public al statului. În altă ordine de idei, în accepțiunea instanței de fond, dacă între momentul soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2004 și data pronunțării sentinței civile în cauza de față ar fi intervenit elemente de noutate, aceasta ar fi fost dispusă să reia discuția cu privire la natura juridică a bunului. In realitate, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei, în dosarul nr. x/2004 au participat ca părți reclamanta Primăria Comunei Coșereni, județul Ialomița, pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor. Obiectul litigiului a fost reprezentat de solicitarea de anulare a art. VIII din H.G. nr. 700/2003, prin care s-a abrogat poziția nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001 (act administrativ cu caracter individual). În prezenta cauză, instanța de fond nu a făcut altceva decât să preia motivarea deciziei civile nr. 2408 din 12.04.2005, nesocotind faptul că în acel dosar instanța nu fusese învestită să analizeze dacă bunul în discuție figura în inventarul centralizat al bunurilor aflate în proprietatea publică a statului (aprobat tot prin hotărâri de Guvern, emise începând cu anul 2000). Pe de altă parte, în conținutul art. I (care cuprinde bunurile care compun Domeniul public al statului) din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998, la punctul 3 sunt menționate "apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;". De asemenea, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 Legea apelor (invocată de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată), prevede că "Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime." În forma inițială a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, era prevăzut că "Aparțin domeniului public apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 kmp, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime." Așa cum se poate observa, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat atât dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, cât și pe cele ale art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998. De asemenea, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a menționat că Lacul Comana, poziția nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km și bazin hidrografic în suprafață de 57kmp, este afluent al râului Ialomița, din Bazinul Hidrografic Ialomița. Cu toate că a redat în considerentele hotărârii judecătorești, dispozițiile art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, instanța de fond a nesocotit întrutotul aceste dispoziții legale, aspect ce rezultă în mod evident din faptul că a dat eficiență unui text de lege (art. III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998) care nu poate fi aplicat înainte de aplicarea art. I pct. 3 din anexa la același act normativ. Cele trei articole din Anexa la Legea nr. 213/1998 trebuie lecturate/parcurse/analizate/aprofundate în ordinea în care se regăsesc (adică începând cu articolul I) și trebuie interpretate în sensul în care produc efecte juridice, iar nu în sensul în care nu produc efecte juridice. De altfel, considerentele sentinței civile sunt și contradictorii, câtă vreme, pe de o parte, instanța de fond a reținut că reclamanta a indicat dispozițiile art. 1 pct. 3 din Anexa Legii nr. 213/1998, care enumera bunurile aflate în domeniul public al statului, în timp ce pe aceeași pagină, arată că prin prezenta acțiune, reclamanta aduce ca și argument aspecte de legislație secundară, cu putere de lege inferioară Legii nr. 213/1998, în vigoare la momentul emiterii H.G. nr. 1353/2001, care nu pot constitui temei al admiterii acțiunii. Așadar, este evident că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale invocate de reclamantă, raportându-se la Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului, document care, oricum, fiind emis în anul 2007, este cu mult ulterior datei la care a fost emisă H.G. nr. 1353/2001. Prin urmare, este cert că instanța de fond a nesocotit principalele susțineri ale reclamantei cu privire la incidența art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, a art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998 și ce reprezintă Lacul Comana, alegând în schimb să se raporteze exclusiv la Metodologia din anul 2007 și la dispozițiile art. III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998 (favorabile comunei pârâte, în măsura în care nu se ține seama și de dispozițiile art. I pct. 3 din aceeași anexă). Mai mult, paralela făcută de instanța de fond între Legea nr. 213/1998 si O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ este lipsită de relevanță, de vreme ce analiza legalității actului administrativ trebuie realizată în raport de situația de fapt și de drept existentă la momentul emiterii actului administrativ, în speță H.G. nr. 1353/2001. Pe de altă parte, din analiza considerentelor hotărârii judecătorești rezultă cu ușurință faptul că instanța de fond a evitat să indice denumirea completă a entității care a emis titlul de proprietate pentru comuna pârâtă, prin omiterea termenului "privată". Astfel, instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 1/1994 ar fi fost emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ialomița, în condițiile în care denumirea corectă este Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a județului Ialomița, astfel că, în mod implicit, imobilul în discuție figura în proprietatea privată a comunei pârâte, iar nu în domeniul public al acesteia. In ceea ce privește aprecierea instanței de fond, potrivit căreia, prin sentința civilă nr. 557/1994, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal ar fi "consfințit" titlul de proprietate al comunei pârâte, trebuie avut în vedere că, în realitate, prin respectiva hotărâre judecătorească (aflată la dosarul cauzei), instanța a respins ca prematur formulată acțiunea introdusă de B., fără a fi analizat, așadar, legalitatea actului administrativ în discuție. Asa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, bunul în discuție se încadrează în enumerarea de la art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998. În egală măsură, trebuie avut în vedere că, la momentul emiterii H.G. nr. 1353/2001, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Nicăieri în cuprinsul poziției procesuale exprimată de comuna pârâtă nu se regăsește vreo referire a acesteia la vreo hotărâre emisă de Consiliul Local al Comunei Coșereni prin care bunul în discuție să fi trecut din domeniul privat al acestei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, anterior includerii în inventarul bunurilor aflat în domeniul public al comunei pârâte prin Hotărârea Consiliului Local nr. 12/2001, la care a făcut referire instanța de fond. In acest sens, trebuie avut în vedere că printr-o hotărâre de Consiliu local și, ulterior, printr-o hotărâre de Guvern de atestare a domeniului public al comunei, nu puteau fi introduse noi bunuri în inventar, bunuri care la data efectuării inventarului comunei nu sunt în proprietatea publică a acesteia. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. 3.2. Recursul formulat de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița Reclamanta Administrația Bazinală de Apă Buzău-lalomita a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat casarea acesteia si admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.2.1. În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că nu i-au fost comunicate notele de ședință formulate de UAT si CL Cosereni, astfel încât nu a putut formula un răspuns fata de excepțiile si apărările invocate de aceștia. Apărările formulate de aceștia, in lipsa unui răspuns din partea sa, chiar daca nu exista obligativitatea comunicării notelor de ședința, i-au lipsit de posibilitatea formulării unor opoziții fata de acestea. Aceasta lipsa se concretizează într-o nulitate care poate fi înlăturata numai prin anularea hotărârii instanței. Recurenta a primit întâmpinarea formulata de Guvernul României, la care a formulat întâmpinare prin adresa nr. x/2020, însă cea formulata de UAT Cosereni nu le-a fost comunicata. 3.2.2. Recurenta a arătat că soluția primei instanțe, prin care si-au însușit si au dat valoare excepției autorității de lucru judecat si efectelor puterii de lucru judecat, este nelegala (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..) Instanța a făcut aplicarea greșita a dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., netinand cont de condițiile in care autoritatea de lucru judecat isi produce efectele, anume tripla identitate de parti, obiect si cauza. Instanța nu a luat in considerare faptul ca, in prezenta cauza, recurenta are calitate de reclamant, iar UAT Cosereni are calitate de parat. Mai mult decât atât, a solicitat anularea actului atacat pentru motivul ca, la momentul includerii in inventarul Comunei Cosereni, comuna nu a verificat regimul juridic al bunului. De aceea, a solicitat anularea poziției 16 din Anexa pentru cauze existente la chiar momentul includerii acestuia in inventarul Comunei Cosereni. Acumularea Comana este edificata pe cursul de apa Comana, prin bararea cursului de apa cu un baraj - construcție de tip hidrotehnic; includerea Acumulării Comana in inventarul Comunei Cosereni, este lovita de nulitate. Recurenta nu contesta aceasta înscriere pe motivul ca ulterior s-a schimbat categoria de importanta a bunului imobil, ci pentru ca, la momentul inițial, când a fost întocmit inventarul Comunei Cosereni, acumularea Comana a fost inclusa in acesta in mod greșit, deci înscrierea este nula ab initio. Acumularea cu denumire locala Lacul Comana este edificata pe cursul de apa Comana, face parte din râul Comana, curs de apa care face parte din domeniul public al Statului Roman, administrat de instituția recurentă. Acumularea Comana a luat ființa prin bararea cursului de apa si face parte integranta din acesta. Cursul de apa Comana este bun aflat in domeniul public al statului astfel cum statuează Legea Apelor nr. 107/1996, fapt subliniat de recurenta prin cererea introductiva de instanța. In conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «APELE ROMANE», cu modificările si completările ulterioare, A.N.A.R.-Administratia Bazinala de Apa Buzau-lalomita este instituție publica de interes național aflata in coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor si administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicata, precum si bunurile proprietate publica prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare. Albia minora reprezintă suprafața de teren ocupata permanent sau temporar de apa, care asigura curgerea nestingherita, din mal in mal, a apelor la niveluri obișnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturala a apelor conform Anexei nr. 1 la Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările si completările ulterioare, iar conform pct. 18 din aceeași Anexa, bazin hidrografic reprezintă suprafața de teren de pe care toate scurgerile de suprafața curg printr-o succesiune de curenți, râuri si posibil lacuri, spre mare intr-un rau cu o singura gura de vărsare, estuar sau delta. Lacul Comana, poziția nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001, este o acumulare de apa pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km si bazin hidrografic in suprafața de 57 kmp, este afluent al râului Ialomița, din Bazinul Hidrografic Ialomița, are cod cadastral 10.1.26.00, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediția 1992, pagina 340, aprobat prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 399/1997 si modificat ulterior prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1276/2005. Cursul de apa Comana, afluent al Râului Ialomița, se afla in domeniul public al statului si in administrarea instituției recurente, conform prevederilor legale expuse mai sus, curs de apa care a fost nominalizat pentru prima data in H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului. Ulterior, acesta a fost preluat in H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 13 si in cea mai recenta, H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 12, pagina 229, nr. MF 101434. In aceste condiții, este evident ca, prin includerea acestui imobil teren la poziția nr. 16 din H.G. nr. 1353/2001, privind constatarea apartenenței unor bunuri la domeniul public al Comunei Cosereni, Statului Roman si recurentei Administrația Bazinala de Apa Buzau-lalomita li s-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea partiaala a acestei hotărâri de Consiliu Local. Astfel, acumularea in discuție, încadrându-se in descrierea de mai sus, este proprietatea publica a statului si aflata in administrarea recurentei, recurenta fiind singura instituție in măsura sa angajeze proprietarul, Statul Roman, in raporturi juridice ce dau naștere unor drepturi si obligații in sarcina părților. Având in vedere faptul ca râul Comana are 10 km lungime, acesta se afla in domeniul public al statului in integralitatea sa. Aceasta acumulare, edificata pe cursul de apa face parte integrala din albia minora a râului Comana, care, fiind bun proprietate publica a Statului Roman, nu poate fi fragmentat, fractionat, înstrăinat. Recurenta a arătat că a solicitat expertiza in specialitatea construcții hidrotehnice tocmai pentru a demonstra faptul ca acumularea a luat ființa prin bararea cursului de apa cu o construcție de tip hidrotehnic, cu descarcator si călugăr, construcție de tip dig, care a făcut posibila crearea luciului de apa. 3.2.3. Recurenta a mai arătat că exista legislație primara care atesta dreptul de proprietate publica al statului si al recurentei de administrare (Decretul nr. 14/1971 de înființare a Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii si Apelor; Legea nr. 5/1972 privind gospodărirea apelor in Republica Socialista România - art. 12 și art. 79; Legea nr. 8/29.03.1974 - art. 1 alin. (2) și art. 19 alin. (3); Decretul nr. 156/24.12.1975 - art. 3, art. 4, art. 20, art. 25, art. 26 lit. a); H.G. nr. 196/22.03.1991- art. 2 pct. a), art. 6 pct. 6.10 și art. 8 din Anexa; Legea nr. 15/1990 - art. 2 și art. 3 alin. (2); Legea Apelor nr. 107/25.09.1996 - art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2); H.G. nr. 981/29.12.1998 -art. 6 alin. (1) Anexa nr. 3 la pct. 1; O.U.G. nr. 107/05.09.2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Romane" - art. 1 alin. (1) si (2), art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, Anexa nr. 1, art. 5 pct. 5.10 din Regulamentul de organizare si funcționare a A.N.A.R.; O.U.G. nr. 73/29.06.2005); astfel, acumularea cu denumire locala Lacul Comana sau Balta Comana a făcut si face parte dintotdeauna din domeniul public al Statului Roman, dat in administrare instituției recurente. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Împotriva recursurilor promovate de reclamanții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor și Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița, nu au fost formulate întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursurilor În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 01.11.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Înalta Curte constată cu titlu prealabil că prin cele două recursuri, care susțin aceeași poziție procesuală, se invocă trei motivel de casare (art. 488 alșin. 1 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.), care vor fi analizate în ordinea firească a reglementării lor prin Cod. 6.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Recurenta-reclamantă Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a invocat, în cadrul acestui motiv, faptul că nu i-au fost comunicate notele de ședință formulate de UAT si CL Cosereni, astfel încât nu a putut formula un răspuns fata de excepțiile si apărările invocate de aceștia. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se poate invoca prin recurs o neregulă procedurală, în condițiile art. 174 și urm. din C. proc. civ. or, astfel cum chiar recurenta indică, nu a fost invocat textul legal care instituia obligația de comunicare a notelor scrise, similar întâmpinărilor, pentru a exista o prevedere legală expresă încălcată care să conducă la o nulitate necondiționată de vătămare. În ceea ce privește o eventuală nulitate implicită, condiționată de vătămare, Înalta Curte constată că recurenta a putut exprima apărări atât în fața instanței de fond, cât și prin recursul de față, astfel că nu s-a dovedit existența unei vătămări de natură să conducă la nulitatea sentinței. Ca urmare, acest motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat. 6.2. În ceea ce privește motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le analizeze deodată și să le considere fondate. În ceea ce privește criticile care au invocat greșita aplicare a efectului pozitiv al autorității lucrului judecat și totodată insuficienta motivare sau motivarea contradictorie a reținerii acestuia, acestea sunt fondate, Înalta Curte urmând să înlăture aceste rețineri în totalitate. Obiectul dosarului nr. x/2004 Prin H.G. nr. 1353/2001, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița a bunurilor cuprinse în anexele 1-54; anexa nr. 24 referitoare la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Coșereni cuprinde la poziția 16 lacul Comana ca fiind proprietatea comunei ca urmare a Hotărârii nr. 1/29 martie 1994 a Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă prefectura județului Ialomița. Prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003, a fost abrogată poziția 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001. Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004, reclamanta comuna Coșereni prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul Ministerul Administrației și Internelor anularea art. VII din H.G. nr. 700/2003. Prin sentința nr. 52/2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și anulată cererea de intervenție a MAI. Prin decizia nr. 2408/12.04.2055 pronunțată de ICCJ, secția de contencios adminsitrativ și Fiscal în dosar nr. x/2004, a fost admis recursul reclamantei, a fost modificată sentința și admisă acțiunea, dispunându-se anularea art. VIII din H.G. nr. 700/2003, reținându-se încălcarea dreptului de proprietate al comunei asupra Lacului Comana, precum și dreptul comunei de a stabili, prin Consiliul Local, care bunuri din proprietatea sa sunt de interes public și nesocotirea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În motivarea deciziei, s-au reținut următoarele: "Prin H.G. nr. 1353/2001, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița, a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1 - 54. Anexa nr. 24 cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Coșereni, iar la poziția nr. 16 figurează lacul Comana, aflat în proprietatea comunei, ca urmare a hotărârii nr. 1 din 29 martie 1994, a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura județului Ialomița. Prin hotărârea nr. 12/2001, a Consiliului Local al comunei Coșereni s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei și s-a dispus înaintarea lui, Consiliului Județean Ialomița, acest inventar fiind avut în vedere de H.G. nr. 1353/2001, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003 s-a dispus abrogarea poziției nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001. Dispoziția respectivă, atacată în prezenta cauză, este nelegală. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz sau de interes public național ori județean. Art. III pct. 3 din anexa la Legea nr. 213/1998, precizează că domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean. Cum Lacul Comana nu a fost declarat prin lege, bun de interes public național ori județean, în mod corect acesta a fost cuprins în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Coșereni, conform hotărârii nr. 12/2001, a Consiliului Local al comunei Coșereni și a fost apoi atestat ca atare, prin H.G. nr. 1353/2001, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998. Revocarea acestei atestări (noțiunea de "abrogare" nefiind potrivită în situația revenirii autorității, asupra unor dispoziții dintr-un act administrativ de autoritate), prin art. VIII din H.G. nr. 700/2003, nu este justificată. Invocarea de către intimatul-pârât, prin întâmpinările depuse, a faptului că lacul ar fi o amenajare piscicolă executată din fonduri proprii ale unei persoane juridice private, nu poate fi primită. Persoana juridică privată nemulțumită de prevederile pct. 16 din Anexa nr. 24 a H.G. nr. 1353/2001, avea la îndemână căi legale judiciare pentru revendicarea bunului pretins. H.G. nr. 1353/2001, de atestare a domeniului public local, adoptată în condițiile Legii nr. 213/1998, consfințește regimul juridic al bunurilor imobile, inclusiv al celui în discuție, Lacul Comana, ca aparținând domeniului public al comunei Coșereni. Dovada dreptului de proprietate al comunei Coșereni asupra imobilului, o reprezintă hotărârea nr. 1/1994, a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ialomița, act validat prin sentința civilă nr. 557/1994, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Consiliul Local a hotărât ca bunul imobil să facă parte din domeniul public al comunei și prin hotărârea nr. 12/2001, aceeași autoritate deliberativă, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, și-a însușit inventarul întocmit de Comisia specială, constituită potrivit alin. (1) al aceluiași articol din lege." Obiectul dosarului de față Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea formulată de reclamanții Administrația Bazinală De Apă Buzău - Ialomița și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care au solicitat anularea poziției 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Ialomița, modificata prin H.G. nr. 766/2011, pentru modificarea si completarea unor anexe la H.G. nr. 1353/2001, privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Ialomița, iar, pe cale de consecință, să se dispună modificarea in înregistrările de carte funciara asupra imobilului in cauza, in sensul de a se înscrie ca proprietar Statul Roman si administrator Administrația Bazinala de Apa Buzau-Ialomita. Motivele vizează, în esență, faptul că acumularea în discuție, este proprietatea publică a statului și aflată în administrarea reclamantei, care este singura instituție în măsură să angajeze proprietarul, Statul Roman, în raporturi juridice ce dau naștere unor drepturi și obligații în sarcina părților. În prezenta cauză, reclamanții au solicitat ca aceeasi Anexa 16 a art. 24 din H.G. nr. 1353/2001 să fie anulată, invocând, în esență, faptul că, deși Lacul Comana se afla deja în domeniul public de interes național, aceasta a fost inclus în domeniul public de interes local, încălcându-se dispozițiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. 3 al anexei nr. III din Legea nr. 213/1998. În cadrul poziției 16 din Anexa 24 a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, sunt menționate lacul Comana și canalul de scurgere ca aparținând domeniului public al comunei Coșereni, în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Hotărârii nr. 1/29.03.1994, cu începere din 1994. Prima instanță a reținut că autoritatea de lucru judecat nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu se verifică tripla identitate prevăzută de lege, respectiv identitatea de obiect și de cauză, față de Decizia nr. 2408/12.04.2005 a ICCJ pronunțată în dosar nr. x/2004; astfel, obiectul dosarului nr. x/2004 era anularea art. VIII din H.G. nr. 700/2003 prin care s-a dispus abrogarea poziției nr. 16 din Anexa nr. 24 la H.G. nr. 1353/2001, pe când in prezenta cauză se solicită direct anularea poziției 16 din Anexa nr. 24 din H.G. nr. 1353/2001. Prima instanță a reținut că ceea ce se dezbate în ambele dosare este caracterul de bun public de interes national sau de interes local al Lacului Comana aflat pe raza UAT Comuna Cosereni; or, cu privire la acest aspect, deja s-a statuat prin Decizia nr. 2408/12.04.2005 a ICCJ, pronunțată în ds. nr. 3620/2004, fără a fi intervenit, între timp, elemente de noutate care să permită reluarea discuției cu privire la acest aspect. Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. III pct. 3 din Anexă, faptul că lacul Comana nu a fost declarat de interes național prin lege, astfel că își menține, în continuare, natura juridică a unui bun public de interes local; s-a mai reținut că instanța supremă a analizat, la acel moment, și titlul de proprietate al comunei Cosereni asupra bunului, consfințit prin sentința civilă nr. 557/1994, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, respectiv Hotărârea nr. 1/1994, a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ialomița. Ca urmare, a conchis prima instanță, cu respectarea art. 431 C. proc. civ., nu se mai poate relua discuția asupra acestui aspect juridic, Curtea reținând puterea de lucru judecat în cauză. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii prin reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat în raporturile juridice deduse judecății în cadrul prezentului litigiu. Astfel, deși a reținut în mod corect lipsa identității de obiect și de părți între cele două litigii (reclamanta comuna Coșereni prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-dosarul x/2004; reclamanții Administrația Bazinală De Apă Buzău - Ialomița și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradicotiru cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Coșereni prin Primar și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Coșereni prin Primar), prima instanță a ajuns la concluzia greșită a reținerii puterii lucrului judecat, raportat la similaritatea obiectului judecății între cele două litigii. Deși din punct de vedere al obiectului, se poate constata o similaritate (art. VIII din Legea nr. 700/2003 se referă în concret la același obiect material ca și poziția 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001), aceasta nu poate fi suficientă, din punct de vedere al prevederilor art. 431 din C. proc. civ., pentru a se reține ca fiind instituită puterea de lucru judecat. Astfel, inclusiv pentru a se reține efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, este necesară atât identitatea de obiect, cât și de cauză (dacă au fost analizate aceleași motive de nulitate în fapt și în drept de către cele două instanțe) și, evident, de părți. Analiza condiției identității de părți relevă o identitate doar parțială, în ambele litigii fiind părți doar comuna Coșereni prin Primar și pârâtul Guvernul României, reclamanții din prezenta cauză nefiind părți în litigul anterior. Or, față de hotărârea anterioară, reclamanții din prezenta cauză sunt terți, cărora maxim li se poate opune opozabilitatea hotărârii judecătorești anterioare, în condițiile art. 435 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară." Din perspectiva analizei condiției identității de cauze, se constată că, cum în mod corect invocă recurenții, în motivarea cererii de chemare în judecată din ultimul proces, reclamanții au invocat atât dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, cât și pe cele ale art. I pct. 3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998; de asemenea, în cererea de chemare în judecată, reclamanții au menționat că Lacul Comana, poziția nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km și bazin hidrografic în suprafață de 57kmp, este afluent al râului Ialomița, din Bazinul Hidrografic Ialomița. Or, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt esențialmente diferite de cele din litigiul anterior, unde reclamanta Comuna Coșereni a invocat cu totul alte aspecte de drept în susținerea acțiunii sale; deși inversarea calităților procesuale în cele două litigii nu este un aspect care să împiedice teoretic o eventuală identitate de părți (comuna Coșereni fiind reclamantă, respectiv pârâtă în cele două litigii), această inversare se reflectă și in temeiurile juridice și motivele de nulitate invocate de către deschizătorii litigiilor, transformând total cauza juridică a acestora. Reclamanții din prezenta cauză au invocat, în susținerea acțiunii lor, alte temeiuri de drept decât cele avute în vedere în litigiul anterior; asupra acestora, nici instanța anterioară și nici prezenta instanță de fond, nu au statuat prin dezlegarea chestiunii de drept. Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi statuat instanțele din litigiul anterior, o asemenea dezlegare este opozabilă unui terț, cum sunt reclamanții din prezenta cauză, în limita în care aceștia nu aduc argumente noi/nu fac proba contrară. Or, din această perspectivă, prima instanță a lăsat nesoluționat fondul cauzei, acceptând ca unic argument pentru respingerea acțiunii reținerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat. Ca urmare, din această perspectivă, prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, reținând în mod greșit puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2408/12.04.2055 pronunțată de ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2004. Or, se constată că prima instanță, dând prioritate acestui efectului puterii de lucru judecat (greșit reținută), nu a dezlegat fondul cauzei, nici din punct de vedere al lămuririi situației de fapt și nici din perspectiva unei motivări complete și lipsite de contradicții, raportată la temeiurile legale invocate de către reclamanți. Astfel, motivele de recurs referitoare la greșita aplicare a legii prin revenirea asupra probei cu expertiză în specialitatea construcții hidrotehnice, relevă o motivare insuficientă a rațiunilor care au stat la baza măsurii de revenire asupra probei ce fusese încuviințată anterior. Deși încheierile de ședință prin care instanța se pronunță asupra utilității probelor nu sunt interlocutorii, instanța putând reveni asupra măsurilor dispuse, o asemenea revenire nu poate fi arbitrară, nemotivată sau lipsită de substanță, fără a cauza vătămări procesuale părților interesate. Or, din încheierea din data de 27.09.2022, rezultă că instanța de fond (în altă componență) a constatat că obiectivele depuse la dosar în susținerea probei cu expertiză încuviințată la termenul anterior nu sunt utile soluționării prezentei cauze, apreciere ce este în vădită contradicție cu soluția de la termenul anterior de judecată (din 31.05.2022), prin care a fost încuviințată proba cu expertiză. Pe de altă parte, din perspectiva temeiurilor legale invocate de către reclamanți, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 1-III din Anexa la Legea nr. 213/1998. Reclamanții au invocat prevederile art. I pct. 3, II și III pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998, care definesc, în ordine domeniul public al statului (art. I pct. 3- "apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare"), domeniul public județean (art. II) și domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor (art. III pct. 3- "lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean"). Înalta Curte constată justețea argumentației recurenților, în sensul că definirea domeniului public al comunelor, orașelor și municipiilor a fost făcută de către legiuitor prin excluderea categoriilor domeniului public al statului sau al județului. Or, pentru a se ajunge la încadrarea în categoria de la art. III pct. 3 din Anexa, este necesar a se exclude în mod cert încadrarea în vreuna din categoriile anterioare; or, prima instanță nu a analizat deloc susținerea recurenților, în sensul că Lacul Comana, poziția nr. 16 din Anexa 24 a H.G. nr. 1353/2001 este o acumulare de apă pe cursul râului Comana, râu care are lungimea de 10 km și bazin hidrografic în suprafață de 57 kmp, este afluent al râului Ialomița, din Bazinul Hidrografic Ialomița. O asemenea analiză impunea cercetarea completă a situației de fapt și lămurirea acesteia, prin administrarea probei cu expertiza tehnică ce fusese încuviințată. Prima instanță nu a analizat nici prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 și nici prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1353/2001), care prevăd: "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege". În ceea ce privește raportarea primei instanțe la Metodologia pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului, document ulterior datei la care a fost emisă H.G. nr. 1353/2001, Înalta Curte constată că acest act normativ nu are relevanță din perspectiva cadrului legal cu forță juridică superioară, de altfel neanalizat corespunzător de prima instanță. Înalta Curte mai reține ca fiind un considerent supraabundent cel referitor la faptul că prin art. 286 din Codul administrativ a fosst menținută soluția din Legea nr. 213/1998; de fapt, natura de considerent supraabundent a fost subliniată și de prima instanță, astfel că motivul de recurs pe acest aspect este nerelevant. De asemenea, relevanța Hotărârii nr. 1/1994 emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a județului Ialomița trebuie verificată în contextul aplicabilității sau nu a prevederilor art. I pct. 3 din Anexa la Legea nr. 213/1998. Cât privește relevanța sentinței civile nr. 557/1994 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată că prin respectiva hotărâre judecătorească, instanța a respins ca prematur formulată acțiunea introdusă de B. împotriva Comisiei Județene Ialomița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a fi analizat, așadar, legalitatea actului administrativ în discuție. Înalta Curte mai constată că H.G. nr. 1353/2001 nu este un act constitutiv de drepturi, prin acest act administrativ doar atestându-se un drept de proprietate; în egală măsură, trebuie avut în vedere că, pentru a putea fi atestat dreptul de proprietate al comunei pârâte prin hotărâre de Guvern, este obligatoriu ca acest drept să preexiste emiterii hotărârii de Guvern, iar ceea ce trebuie stabilit de către instanța învestită cu verificarea legalității emiterii actului atacat este tocmai titlul de proprietate care stă la baza atestării. În plus, prima instanță avea obligația de a verifica succesiunea legală a actelor normative în materie, pentru a indica relevanța sau, dimpotrivă, nerelevanța acestora în soluționarea cauzei (succesiunea prezentată sistematic în memoriul de recurs depus de recurenta Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița. 6.3. Temeiul procesual al soluției date recursurilor În concluzie, reținând ca fiind fondate atât motivul de casare referitor la motivarea necorespunzătoare a sentinței, cât și la aplicarea greșită a legii, Înalta Cur