ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1382/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra sesizării vizând conflictul negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 26 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 martie 2018.

La data de 11.10.2019, pârâtul Municipiul Slobozia a depus întâmpinare prin care a invocat excepția litispendenței, în raport cu dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București, excepție respinsă prin încheierea din 12.12.2019.

La data de 05.11.2019, pârâta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii și, în subsidiar, în situația admiterii acesteia, să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, să încheie cu S.C. A. S.R.L., în aceleași condiții ca și cele din contractul de concesiune nr. x/2001, contract de concesiune pentru Lacul Iezer și să-i plătească despăgubiri în sumă de 2.158.046,93 RON, reprezentând contravaloare material piscicol.

La data de 13.11.2019, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, a depus cerere de intervenție principală, prin care a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Slobozia prin primar, Comuna Gheorghe Lazăr prin primar și S.C. A. S.R.L., obligarea la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință pentru imobilul "Lacul Iezer".

Prin încheierea din data de 12.12.2019, Tribunalul Ialomița, secția civilă a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și, în temeiul dispozițiilor art. 139 din C. proc. civ., a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București.

La termenul de judecată din data de 9.09.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a invocat din oficiu necompetența funcțională a acestei secții, raportat la petitul de revendicare formulat la Tribunalul Ialomița, în dosarul x/2019

Prin sentința civilă nr. 872 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicare, a disjuns acest capăt de cerere și a declinat soluționarea lui, în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 94 alin. (1) pct. 1) lit. k) C. proc. civ., potrivit cu care "Judecătoriile judecă în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști", precum și a dispozițiilor art. 95 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., potrivit cu care "Tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe".

În cauză, s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie revendicarea formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la imobilul "Lacul Iezer" situat pe teritoriul administrativ al localităților Slobozia și Gheorghe Lazăr din județul Ialomița, aflat în domeniul public al statului român.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", iar petitul privind revendicarea nu se încadrează între litigiile date în competența secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor sau curților de apel, fiind un litigiu de drept civil dat în competența instanței civile, în funcție de criteriul valoric stabilit de art. 94 alin. (1) pct. 1) lit. k) C. proc. civ.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 99 din C. proc. civ., deoarece acțiunea în revendicare a fost formulată pe cale separată, ipoteza prevăzută de textul de lege menționat fiind formularea celor două capete de cerere împreună.

A mai argumentat curtea de apel că necompetența s-a ivit ca urmare a măsurii conexării, fiind invocată la primul termen ulterior acesteia, și că există două cereri care fiecare sunt date de lege în competența exclusivă a unei alte instanțe, nefiind incidente dispozițiile art. 139, întrucât, conform practicii judiciare și doctrinei, măsura conexării nu poate fi dispusă atunci când ambele cauze sunt date în competența exclusivă a unor instanței diferite. Prevederea din art. 139 alin. (4) se referă la o situație diferită, atunci când doar unul din litigii este dat în competența exclusivă a unei instanțe, situație în care cauzele se vor conexa la instanța care este competentă exclusiv, nefiind incidentă o atare ipoteză în cauză.

În consecință, având în vedere ca obiectul litigiului este o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ., raportat la valoarea imobilului care depășește plafonul de 200.000 de RON, s-a apreciat că, în speță, competența de soluționare aparține tribunalului conform art. 94 alin. (1) pct. 1) lit. k), respectiv Tribunalului Ialomița, conform art. 117 alin. (1) din același cod având în vedere că imobilul revendicat se află în județul Ialomița.

Învestit prin declinare, Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 223/F din 2 martie 2021, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, completul inițial învestit, respectiv Completul 6 fond contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Ialomița, secția civilă, a procedat la verificarea propriei competențe și nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., iar nici la primul termen de judecată (14.11.2019), nici la al doilea termen (12.12.2019), acest complet specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Ialomița nu a apreciat că nu ar fi competent funcțional să soluționeze vreunul din capetele de cerere din dosarul nr. x/2019.

Mai mult, respectivul complet a efectuat acte de procedură în dosarul nr. x/2019, în sensul că a respins excepția litispendenței și a admis excepția de conexitate, dispunând conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, precum și trimiterea dosarului la această din urmă instanță, urmare admiterii excepției de conexitate.

În aceste condiții, invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei, respectiv a excepției necompetenței funcționale, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din același cod, nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Aceasta, întrucât normele legale care reglementează regimul invocării excepțiilor de necompetență nu introduc nicio distincție cu privire la necompetența funcțională, ci, dimpotrivă, dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispozițiile art. 129-135 din același cod privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie, și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, iar conform alin. (4) al aceluiași articol, "Dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul completelor specializate."

S-a mai argumentat că dosarul nr. x/2019 fiind trimis Curții de Apel București ca urmare a admiterii excepției de conexitate, această din urmă instanță nu are temei juridic, după conexare, să pună în discuția părților competența materială, procesuală și funcțională de soluționare a capetelor de cerere ce fac obiectul dosarului nr. x/2019, competența fiind deja verificată.

Mai mult decât atât, având în vedere dispozițiile art. 111 alin. (4) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității", completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2018, din care s-a disjuns dosarul nr. x/2020 având ca obiect revendicare imobiliară, rămâne competent să soluționeze și dosarul disjuns.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Preliminar, se cuvine observat faptul că, deși ambele instanțe aflate în conflict - Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Ialomița, secția civilă - califică excepția procesuală examinată ca fiind cea de necompetență funcțională, în realitate este vorba de excepția de necompetență materială procesuală (specializată) a instanței de contencios administrativ, astfel cum în mod consecvent instanța supremă - în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială (cu titlu de exemplu, deciziile RIL nr. 18/2016 și 17/2018) - a statuat asupra distincției între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe, și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății și căreia i se subsumează și competența specializată.

Așadar, conflictul negativ ivit între curtea de apel-secție specializată și tribunal, în urma soluționării excepției de necompetență materială procesuală (specializată), vizează acțiunea în revendicare imobiliară a "Lacului Iezer" situat în județul Ialomița, aflat în domeniul public, formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Slobozia, Comuna Gheorghe Lazăr și S.C. A. S.R.L..

De necontestat, acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile C. civ. este un litigiu în materie civilă dat în competența instanței civile, în funcție de criteriul valoric stabilit de art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., chestiune de principiu reținută, de altfel, corect de către ambele instanțe care, raportat circumstanțelor factuale concrete ale litigiului, au avut în vedere depășirea pragului valoric de 200.000 RON, calculat potrivit dispozițiilor art. 104 din același cod, ceea ce atrage - ca regulă generală - competența tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță.

Însă, în litigiul pendinte, acțiunea în revendicare a făcut obiectul unui capăt principal de cerere, formulat alături de un al doilea capăt principal de cerere având ca obiect nulitatea contractului de cesiune încheiat cu privire la imobilul revendicat, ambele cereri principale fiind deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă-complet specializat în materia contenciosului administrativ.

Ca atare, devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Înalta Curte are în vedere teza existenței unei strânse legături între cele două capete principale de cerere anterior menționate, de natură a face necesară soluționarea lor împreună, potrivit normei imperative sus-redate care reglementează un caz de prorogare legală de competență.

Aceasta întrucât, nucleul materiei litigioase a ambelor cereri este circumscris existenței sau inexistenței dreptului de proprietate publică și exercitării atributelor acestui drept, având ca obiect imobilul "Lacul Iezer", iar contractul de concesiune are natura juridică a unui contract administrativ, litigiile având ca obiect anularea unui atare contract fiind date în competența instanței de contencios administrativ, conform art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Reținută fiind legătura indisolubilă dintre cele două cereri principale deduse judecății pe calea unei unice cereri de chemare în judecată (dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Ialomița-complet specializat în materia contenciosului administrativ), Înalta Curte are în vedere, în continuarea raționamentului judiciar, împrejurarea că Tribunalul Ialomița, ca instanță ulterior sesizată, a invocat din oficiu, în termen, excepția conexității în raport cu dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, excepție pusă în discuția contradictorie a părților și admisă prin încheierea din 12.12.2019, în baza dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă instanțele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanța superioară în grad".

Procesul care face obiectul dosarului curții de apel-secție specializată în materia contenciosului administrativ vizează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" -Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița în contradictoriu cu pârâții din cererea de revendicare, alături de alți pârâți, prin care s-a solicitat constatarea nulității parțiale a unor acte administrative cu caracter normativ referitoare la imobilul "Lacu Iezer" și anularea contractului de concesiune și a actelor adiționale încheiate cu privire la acest bun.

Drept efect al prorogării de competență dispuse prin măsura conexării celor două dosare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță superioară în grad și jurisdicție specializată, a devenit instanța competentă material să soluționeze și capătul de cerere privind revendicarea imobiliară.

Raționamentul se impune deoarece, în raport de natura și obiectul cererilor conexate și de existența unei strânse legături atât între cererile principale din fiecare dosar, cât și între cele două procese, Înalta Curte reține că a operat o prorogare legală de competență, dintr-o dublă perspectivă și în mod conjugat, fiind vorba despre incidența cazurilor reglementate de art. 99 alin. (2) și art. 139 din C. proc. civ., astfel că jurisdicția specializată a contenciosului administrativ a devenit competentă să soluționeze și petitul privind revendicarea imobiliară care, în mod obișnuit, nu ar intra în competența sa, ci a instanței civile.

Comun celor două cazuri legale de prorogare a competenței, sub aspectul care interesează prezentul regulator de competență, este strânsa legătură dintre cererile principale, de natură a face necesară soluționarea lor împreună, din rațiuni care urmăresc o mai bună realizare a activității de înfăptuire a justiției și evitarea pronunțării unor soluții contradictorii.

Or, această "strânsă legătură", în înțelesul celor două norme juridice ale art. 99 alin. (2) și art. 139 din C. proc. civ., se analizează în aceleași condiții, pentru ambele ipoteze, în care respectivele cereri principale au fost deduse judecății fie prin aceeași acțiune introductivă, fie prin cereri de chemare în judecată diferite și, ulterior, reunite.

În alte cuvinte, petitul privind revendicarea, formulat împreună cu un alt petit principal de competența jurisdicției specializate a contenciosului administrativ, printr-o unică acțiune introductivă înregistrată la tribunal-complet în materie specializată și conexată ulterior la dosarul curții de apel-secție specializată în materia contenciosului administrativ, rămâne în competența materială a instanței specializate, superioară în grad, în favoarea căreia a operat efectul prorogării legale de competență în condițiile art. 99 alin. (2) și art. 139 din C. proc. civ.

Este locul a aminti caracterul de ordine publică al normelor care reglementează competența specializată, în privința cărora se aplică, prin asemănare, regulile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență, conform art. 136 din C. proc. civ.

Sub un alt aspect, măsura conexării dispusă de Tribunalul Ialomița nu putea fi cenzurată prin hotărârea de declinare a competenței, pronunțată de Curtea de Apel București, care nu acționează ca instanță de control judiciar.

Pe de altă parte, nu există niciun temei pentru a considera că prorogarea de competență prevăzută de art. 99 alin. (2) ar fi incompatibilă cu materia specializată a contenciosului administrativ.

Nu în ultimul rând, chiar dacă disjungerea capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară și formarea unui nou dosar, nr. x/2020, în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență constituie o măsură de administrare judiciară, rezervată aprecierii completului învestit, totuși prezintă relevanță faptul că instanța devenită competentă prin conexare își păstrează competența și după disjungere, cum de altfel stabilește și norma de organizare judiciară prevăzută de art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, potrivit cu care "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității".

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că, ratione materiae, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze capătul de cerere privind revendicarea imobiliară, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Slobozia, prin primar, Comuna Gheorghe Lazăr, prin primar, și S.C. A. S.R.L., în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.