ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de data de 04 aprilie 2022 sub numărul de dosar x/2022, pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători anularea Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători ca nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său la Curtea Militară de Apel București (în principal) sau la Tribunalul Militar București (în subsidiar).

Prin sentința nr. 129/2022 pronunțată la 26 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Împotriva sentinței nr. 129/2022 pronunțată la 26 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, în sensul anulării Hotărârii nr. 98/2022 și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său conform cererii.

Consideră că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

- Prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile normative cuprinse în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari din 22.04.2014.

- Precizează că nu a contestat existența unei marje de apreciere a pârâtului, dar a susținut că măsura respingerii cererii sale de transfer nu are o justificare obiectivă, ci are un caracter arbitrar, iar justificarea prezentată este doar una aparentă, constituind un simplu pretext.

- Contrar celor reținute de prima instanță, nu a invocat motive de nulitate a Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022 care să nu fi existat la data emiterii actului administrativ. A invocat lipsa unor motive obiective pentru respingerea cererii sale de transfer la o instanță militară și caracterul unei astfel de măsuri.

- Hotărârea C.S.M. este nelegală întrucât a fost emisă cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004, cu exercitarea marjei de apreciere într-o manieră inconsecventă.

În esență, pentru respingerea cererii sale de transfer la o instanță militară s-a avut în vedere faptul că este delegat la Curtea de Apel București, secția a VII-a începând cu data de 01.01.2022, că vacantarea postului său ar afecta activitatea secției a VII-a a acestei instanțe si ar fi de natură a amplifica efectele negative ale fluctuației de personal.

Având în vedere această soluție, fiind a doua cerere de transfer la o instanță militară care i-a fost respinsă, a formulat imediat cerere de transfer la Curtea de Apel București, secția a VII-a. Această cerere de transfer i-a fost respinsă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din data de 24.02.2022. În aceste condiții, apare ca necorespunzând adevărului motivarea ce a stat la baza Hotărârii nr. 98 din 18 ianuarie 2022, în sensul că vacantarea postului său ar afecta activitatea secției a VII-a a Curții de Apel București și ar fi de natură a amplifica efectele negative ale fluctuației de personal.

De altfel, nici nu se punea problema vacantării postului său la Curtea de Apel București dacă s-ar fi dispus transferul la o instanță militară, întrucât postul său este la Tribunalul București, care a avizat favorabil transferul la o instanță militară.

Cu privire la al doilea motiv din hotărârea contestată, invocarea echilibrului dintre interesul instanței civile de la care a solicitat să fie transferat și interesul instanțelor militare.

Susține că, a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 din Regulamentul comun pentru a se dispune transferul său la o instanță militară, respectiv vechimea efectivă în funcția de judecător, vechimea în magistratură, vechimea în fiecare grad profesional, specializarea în drept penal și avizul conform privind îndeplinirea condițiilor pentru dobândirea calității de ofițer în activitate acordat de ministrul apărării naționale prin adresa nr. x/29.12.2021.

În cauză nu este contestat faptul că pârâtul are o marjă de apreciere în ceea ce privește transferurile, ci a susținut prin acțiune modul abuziv de exercitare a acestei marje, prin invocarea unor pretexte pentru a acoperi lipsa de obiectivitate. Arată că între timp, la 12.05.2022, pârâtul a hotărât că este oportună declanșarea unei noi sesiuni de transfer de la instanțe civile la instanțe militare. Dacă interesul sistemului judiciar este acela de a se ocupa locurile vacante la instanțele militare, cu siguranță că firesc ar fi fost să fie transferați judecătorii care au cerut deja și au obținut deja avizul MApN în cele două sesiuni de transfer anterioare.

Cu privire la avizul instanței de la care urma să se transfere, precizează că a avut avizul pozitiv al Tribunalului București.

Invocarea lipsei avizului pozitiv al Curții de Apel București nu este legală, având în vedere că postul său este în continuare la Tribunalul București. Menținerea delegării sale la Curtea de Apel București se poate face doar cu acordul său pe care evident că l-ar fi retras dacă în mod transparent s-ar fi pus problema că tocmai acesta l-ar împiedica să-și urmeze cariera în modul dorit, la o instanță militară.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 98/18.01.2022 dată de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului-reclamant, iar instanța de fond a menținut hotărârea constatând că respingerea cererii de transfer nu este arbitrară și a fost emisă fără exces de putere.

Reclamantul prin cererea de recurs invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și a art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Art. 32 din Legea nr. 303/2004 republicată prevede că "(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister. (2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, ... se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale.".

În acest cadru normativ, Înalta Curte arată că transferul judecătorului este o vocație conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situația obiectivă a instanțelor judecătorești trebuie în principiu să primeze pentru a se asigura buna desfășurare a actului de justiție. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanță, magistratul și-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.

Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancțiunea nulității devine incidentă dacă și în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forță juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiții anterioare sau concomitente emiterii actului.

Din definiția actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă și regimul său juridic, respectiv condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității, condiții care se subordonează în esență obligației ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Observând definiția legală menționată, Înalta Curte constată că instanța de fondul a arătat că actul administrativ trebuie să fie emis (1) în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui, (2) de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, (3) în forma și cu procedura prevăzută de lege.

Fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și (4) oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În acord cu judecătorul fondului și analizând conținutului hotărârii emise de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că secția pentru Judecători a soluționat cererea de transfer formulată de contestator prin raportare la necesitatea menținerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcționare a instanțelor implicate în procedura de transfer, și interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.

Înalta Curte constată nelegală susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu a interpretat și aplicat în mod corespunzător prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014

Sub acest aspect prima instanță a reținut în mod corect că intimata-pârâtă în exercitarea competenței ce-i revine în această materie deține o marjă largă de apreciere, întrucât este singura instituție care gestionează resursele umane în sistemul judiciar, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru a evita crearea unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor de judeciară.

În mod corect, judecătorul fondului a constatat că secția pentru judecători a apreciat situația posturilor și volumul de activitate la instanțele implicate în procedura de transfer. Aceasta a concluzionat că vacantarea locului ocupat temporar de recurentul-reclamant la Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (prin delegare) ar fi afectat activitatea instanței și ar fi amplificat efectele negative ale fluctuației de personal.

Instanța de fond a reținut că susținerile recurentului-reclamant privind pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 98/18.01.2022 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se referă la oportunitatea soluției adoptate de către această secție.

Având în vedere că, în cuprinsul motivării prin analiză comparativă, judecătorul fondului a constatat că situațiile rezultate din hotărârea atacată diferă de cele din Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022 a aceleiași secții, prin care i-a fost respinsă solicitarea de transfer la Curtea de Apel București, critica recurentului sub acest aspect nu are susținere.

De asemenea, prima instanță a precizat în mod legal că se analizează la momentul emiterii actului administrativ condițiile de valabilitate, context în care invocarea nulității în raport cu împrejurări ulterioare nu este justificată. Cererile de transfer sunt evaluate în funcție de particularitățile fiecăreia, raportate la situația specifică existentă la momentul fiecărei sesiuni de transferuri.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, circumstanțele care au stat la baza celor două hotărâri emise de secția pentru judecători (hotărârea ce face obiectul cauzei și Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022) prezintă un element de diferențiere. Aceasta constă în situația concretă a instanțelor implicate în procedura de transfer: la emiterea primei hotărâri s-a evaluat situația Curții de Apel București în comparație cu cea a instanțelor militare, iar la emiterea hotărârii ulterioare s-au analizat aspectele referitoare la situația Tribunalului București comparativ cu cea a Curții de Apel București.

Prima instanță a apreciat corect că argumentul invocat de recurentul-reclamant este nefondat, deoarece măsurile dispuse au fost justificate, având în vedere contextul diferit în care au fost emise cele 2 hotărâri și, ca atare, Înalta Curte respinge susținerile recurentului-reclamant referitoare la faptul că hotărârea nr. 98/2022 s-ar baza pe o stare de fapt și o motivare care ar fi contrară cu cea din Hotărârea nr. 285 din 24.02.2022 a secției pentru judecători.

Instanța de recurs reține că prin Hotărârea nr. 285/2022 a secției pentru judecători a fost respinsă cererea recurentului-reclamant de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, întrucât volumul de activitate al Tribunalului București era foarte mare, exista un număr semnificativ de posturi vacante și temporar vacante la această instanță. În contextul analizei cererilor de transfer de la Tribunalul București, instituția pârâtă a prioritizat cererile formulate de doamnele judecător B. și C., măsură ce a avut în vedere continuitatea completurilor și disponibilitatea acestor judecătoare de a funcționa în secțiile cu posturi vacante, conform necesităților comunicate de Curtea de Apel București.

Astfel, cererea de transfer a fost respinsă pe criterii de oportunitate și nu pe vreun raționament inconsecvent sau arbitrar care să fi fundamentat soluțiile Consiliului Superior al Magistraturii, ci o argumentație întemeiată în mod esențial pe o diferență sensibilă de vechime efectivă în cadrul aceleiași instanțe.

În concret, respingerea cererii de transfer la instanțele militare a luat în considerare situația deosebită a Curții de Apel București, inclusiv volumul de activitate și necesarul de personal, iar respingerea cererii de transfer la Curtea de Apel București a avut în vedere numărul mare de solicitări de transfer formulate de magistrați din cadrul Tribunalului București, instanță care se confruntă cu serioase probleme de personal și are un volum ridicat de activitate, raportat și la complexitatea cauzelor și la competența sa.

Este necesar de precizat că situațiile luate în considerare de secția pentru judecători la adoptarea celor două hotărâri sunt diferite, în prezenta cauză admiterea solicitării recurentului-reclamant de transfer la instanțele militare, ar fi condus la vacantarea postului ocupat de acesta prin delegare la Curtea de Apel București, cu repercusiuni evidente asupra activității acestei instanțe, iar respingerea cererii de transfer la Curtea de Apel nu a avut un astfel de efect, deoarece recurentul-reclamant a continuat să-și desfășoare activitatea la această instanță pe durata delegării.

S-a mai avut în vedere și intervalul scurt de timp dintre momentul delegării recurentului-reclamant la Curtea de Apel București, începând cu data de 01.01.2022, și cel al formulării cererii sale de transfer la una dintre cele două instanțe militare menționate, interval relevant pentru înțelegerea contextului și consecințele cererii de transfer.

Referitor la susținerile recurentului-reclamant în sensul că la analizarea echilibrului dintre interesul instanței civile de la care a solicitat să fie transferat și interesul instanțelor militare a fost ignorat faptul că diferența de încărcătură dintre cele două categorii de instanțe era cunoscută încă de la luarea deciziei privind oportunitatea declanșării sesiunii de transfer, arătăm, așa cum a reținut și prima instanță că, nu prezintă relevanță întrucât soluționarea cererilor implică o apreciere în concret a situației fiecărui solicitant, aspectul evocat nefiind considerat un criteriu exclusiv, prealabil și imperativ.

Sunt neîntemeiate susținerile recurentului-reclamant privind greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât Hotărârea nr. 98/18.01.2022 a secției pentru judecători nu a fost emisă cu exces de putere prin exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că este corectă soluția de respingere a acțiunii și implicit a cererii de transfer formulate de reclamant, în condițiile în care motivele profesionale invocate de acesta în susținerea cererii nu puteau prevala față de necesitatea de funcționare corespunzătoare a instanțelor la care își desfășurau activitatea toți cei implicați în respectiva procedură de transfer. Astfel, secția pentru Judecători a analizat motivele de ordin profesional invocate de reclamant, prin coroborare cu datele privind vechimile relevante, situația posturilor, încărcătura pe judecător la instanțele implicate în procedura transferului, precum și cu conținutul avizelor consultative, în scopul de a asigura buna funcționare a justiției ca serviciu public.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a arătat anterior dreptul de apreciere fiind exercitat de către Consiliul Superior al Magistraturii în limitele competenței prevăzute de Legea nr. 303/2004 republicată, cu luarea în apreciere a justului echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public.

Critica vizând faptul că nu au fost ocupate toate posturile vacante la nivelul instanțelor militare în procedura respectivă de transfer nu reprezintă un argument decisiv pentru a admite acțiunea reclamantului, din hotărârea recurată rezultă cu claritate că intimatul CSM și-a exercitat în mod rațional marja de apreciere sub acest aspect, din moment ce transferul unor resurse umane suplimentare celor deja admise, dinspre instanțele civile către instanțele militare, ar avea ca efect previzionat o creștere a încărcăturii pe judecător și raportat la schemă la primele instanțe, respectiv o descreștere a acelorași indicatori la cele din urmă, acestea beneficiind deja de cifre net inferioare mediilor naționale.

Este nelegală, și critica reclamantului vizând faptul că, deși avea avizul pozitiv al Tribunalului București i s-a respins în mod nelegal cererea pe motivul avizului negativ emis de Curtea de Apel București, deși postul său este în continuare la Tribunalul București, iar menținerea delegării sale la Curtea de Apel București se poate face doar cu acordul său.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că, în cuprinsul sentinței și hotărârilor atacate nu s-a pus în discuție acordul reclamantului în ceea ce privește delegarea sa la Curtea de Apel București. Astfel, la momentul depunerii cererii de către recurentul-reclamant de transfer la Tribunal sau Curte Militară, funcționa pe bază de delegare la Curtea de Apel București și era normal să se ceară acordul acestei instanței, care totodată ținea și evidența locurilor vacante în cadrul instanței sale și a celor arondate, printre care și Tribunalul București și le comunica Consiliului Suprem al Magistraturii.

În acest context, față de cele expuse anterior și în acord cu judecătorul fondului, curtea supremă apreciază că în mod corect s-a avut în vedere avizul emis de către Curtea de Apel București la care recurentul își desfășoară efectiv activitatea, iar cererea reclamantului de transfer la o instanță militară a fost respinsă în mod legal în "considerarea situației particulare a acestei instanțe civile, împrejurare care, prin ea însăși, nu evidențiază o măsură dispusă arbitrar".

Înalta Curte apreciază așadar că sentința analizată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, în raport de argumentele anterior expuse.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 129/2022 pronunțate la 26 mai 2022 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 129/2022 pronunțate la 26 mai 2022 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024.