ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2101/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., în contradictoriu cu pârâtul, MINISTERUL JUSTIȚIEI, au solicitat ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâții la:

1) revocarea parțială a OMJ nr. 3349/C/24.08.2020 și emiterea unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, prin stabilirea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială(VRS) de 605,225 Iei (484,18 majorat cu 25% prevăzut de art. III din O.G. nr. 20/2016, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015) începând cu 01.08.2016 și în continuare, până la intervenirea unor noi modificări legislative;

2) alocarea fondurilor și plata diferențelor salariale dintre indemnizația pe care contestatorii-judecători au încasat-o și indemnizația cuvenită prin utilizarea unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 211 pronunțată la 24 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere privind alocarea fondurilor și respinge acest petit ca fiind lipsit de interes, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale și respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Justiției, a dispus revocarea parțială a Ordinului 3349/C/24.08.2020 și obligarea pârâților la emiterea unui nou Ordin în ceea ce îi privește pe reclamanți cu luarea în considerare a unei VRS de 605,225 RON începând cu 01.08.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 211 pronunțate la 24 februarie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

După expunerea situației de fapt, recurentul-pârât reinterând susținerile din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, apreciază că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secțiunea a 3-a, art. 8 și 9 din Cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secțiunea I din Legea nr. 153/2017.

Arată că refuzul de recunoaștere a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării, și că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

În primul rând precizează că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 sunt abrogate. Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, a fost abrogat art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.

Prin urmare nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susținerea pretențiilor.

Susține că trebuie avut în vedere modul greșit de stabilire a valorii de referință sectorială (605,225 RON) rezultată din VRS de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Ținând cont că art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și art. III din O.U.G. nr. 20/2016, au în vedere "cuantumul brut al salariilor de bază", este evident faptul că legiuitorul a exclus de la majorarea de 25% sporurile sau orice alte elemente salariale, astfel că în niciun caz creșterea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referință sectorială. Pe de altă parte, creșterea cuantumului brut at salariilor de bază, fiind prevăzută expres în favoare consilierilor de probațiune, nu poate fi extinsă altei categorii de personal decât cea vizată de lege.

Astfel, modalitatea de aplicare a creșterii de 25% prin care se obține o valoare de referință sectorială de 605,225 RON este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională Justiție.

Prima instanță a reținut existența unor hotărâri judecătorești prin care s-a recunoscut VRS 605,225, fără a preciza că există sentințe definitive cu soluții pronunțate în sensul respingerii cererilor privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON indicând ca exemplu sentința civită nr. x pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2019, prin care s-au respins pretențiile privind acordarea valorii de referință sectorială 605 RON, definitivă prin decizia civită nr. 70/A/2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, sentința civilă nr. 486/30.10.2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 404/9.07.2020 a Curții de Apel Galați, sentința civilă nr. 365/2020 pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 324/A pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Apreciază că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale îl pot atinge potrivit legii.

Intimații-reclamanții solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, însă trebuia ținut cont de faptul că în cazul persoanelor care în aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 au atins plafonul maxim prevăzut de aceasta, li se acordă cu 01.01.2018 sau o dată ulterioară drepturile prevăzute de noua lege de salarizare, nemaiavând relevantă valoarea de referință sectorială.

Mai arată că, printr-o serie de decizii Curtea Constituțională a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțetor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cate judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamanți, susține că interpretând corect și cu bună credință dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că începând cu august 2016 a fost acordată în favoarea consilierilor de probațiune o creștere de 25% a cuantumul brut at salariilor de bază, raportată la cuantumut brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, fără să aibă loc o majorare a valorii de referință sectorială aplicabile în cazul consilierilor de probațiune.

Precizează că sentința civilă nr. 1668/2019 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin în Dosarul nr. x/2019, a fost modificată prin decizia civilă nr. 286/2020 pronunțată în soluționarea apelului de către Curtea de Apel Timișoara, care a înlăturat considerentele reținute în hotărâre reținând clar că VRS este de 484,18 RON, nu 605,225 RON. Astfel, instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanța prin sentința apelantă arătând că "îi vor fi substituite parțial considerentele în privința modului în care sunt calculate în prezent salariile reclamanților și a referirilor la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON".

Nu poate fi pusă în discutie nici exista unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătorești, având în vedere puterea și autoritatea de care se bucură potrivit principiilor fundamentale ale statului de drept deciziile aparținând puterii judecătorești.

În concluzie, solicită a se constata că sunt corecte, pertinente și legale argumentele Ministerului Justiției referitoare modul de aplicare a majorării de 25%, astfel că solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Urmare cererii formulate la data de18 mai 2023, Înalta Curte a luat act de subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv Ministrului Justiției, în raport de prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și continuat de succesoarea sa în drepturi, Înalta Curte de Casație și Justiție, este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

Examinând cererea de recurs depusă în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte verificând hotărârea primei instanțe sub aspectul manierei în care Curtea de Apel București a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare la solicitarea reclamanților de aplicare a majorării de 25% acordată personalului de probațiune începând cu luna august 2016 prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016 coroborat cu art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, constată că judecătorul fondului nu a răspuns deloc acestora.

Astfel, Înalta Curte observă că prima instanță a menționat că este necesară aplicarea soluției adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 15.05.2018 prin care s-a recomandat stabilirea unei valori de referință sectorială unică pentru magistrați și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, în raport de solicitarea reclamanților de aplicare a majorării de 25% acordată personalului de probațiune.

În acest sens judecătorul fondului a indicat sentința civilă nr. 1668/12.11.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 286/24.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, fără a răspunde susținerilor pârâtului potrivit cărora, prin Decizia pronunțată în soluționarea apelului declarat împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel a înlăturat considerentele reținute în hotărârea civilă nr. 1668/2019, reținând clar că VRS este de 484,18 RON, nu 605,225 RON. Astfel, Curtea de Apel Timișoara a menținut soluția pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin substituind parțial considerentele în privința modului în care sunt calculate în prezent salariile reclamanților și a referirilor la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Totodată, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București nu a răspuns explicit apărărilor formulate prin întâmpinare de către instituția pârâtă în sensul că această creștere de 25% a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională "Justiție" motiv pentru care analizarea întregii legalități a Ordinul MJ nr. 3349/C/2020 s-a făcut prin raportare la o situație de fapt insuficient verificată de instanța de fond.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susținut că, în speță, creșterea de 25% propusă de reclamanți este eronată, întrucât dispoziția legală aplicată viza doar consilierii de probațiune, că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 sunt abrogate și totodată, nu poate fi pusă în discutie exista unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătorești. Instituția pârâtă a subliniat și faptul că, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, a fost abrogat art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.

Judecătorul fondului nu a răspuns nici apărărilor vizând faptul că, printr-o serie de decizii Curtea Constituțională a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege reprezintă o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțelor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cate judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

În contextul celor expuse, Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătorești, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).

Înalta Curte apreciază că, deși prima instanță a admis acțiunea, în fapt aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și nu a analizat argumente esențiale expuse de pârât în cuprinsul întâmpinării, conform celor arătate mai sus.

Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin cererile și apărările părților. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea în raport de aspectele de fapt și temeiurile legale invocate, dar și de cele expuse în memoriul de recurs, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 211 pronunțate la 24 februarie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024.