ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2100/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 august 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 2967/C/20.07.2020 emis de Ministerul Justiției, solicitând anularea în parte a acestuia și emiterea unui ordin de încadrare cu luarea în considerare a vechimii efective în funcție, în concordantă cu sentința civilă nr. 797/23.05.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin Decizia nr. 34/17.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, față de care există putere de lucru judecat, chestiunea de drept în ceea ce privește acordarea vechimii efective în funcție fiind soluționată definitiv în instanță, astfel:

- Intimatul Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare în care să stabilească cuantumul indemnizației brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție (sporul de fidelitate) și nu la o vechime în funcție de 3-5 ani,

- Intimatul Ministerul Justiției să vireze intimatului Tribunalul Argeș sumele necesare efectuării plăților salariale lunare corespunzătoare,

- Intimatul Tribunalul Argeș să plătească lunar drepturile salariale în raport de vechimea efectivă în funcție de la data pronunțării acestei hotărâri, precum și diferențele de (drepturi salariale la data de 01.07.2020, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată,

- Cheltuieli de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 736 pronunțată la 11 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL ARGEȘ a anulat Ordinul nr. 2967/C/20.07.2020, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare în care să stabilească, începând cu data de 1.07.2020, cuantumul indemnizației brute lunare a reclamantei în raport de vechimea efectivă în funcți, a obligat pârâtul Tribunalul Argeș la plata diferențelor salariale rezultate și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 736 pronunțate la 11 mai 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După prezentarea situației de fapt și istoricului speței, recurentul pârât solicită instanței să facă aplicarea Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2022.

Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante și a stabilit obligații către pârâtul Ministerul Justiției de alocarea fondurilor necesare și, aceasta neavând calitate procesuală activă în ceea ce privește cererea referitoare la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești.

Sub acest aspect menționează că obligația de alocare a fondurilor necesare plății diferențelor de natură salarială dispuse prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din sistemul justiției este una legală, nu judiciară, soluția primei instanței este nelegală, astfel că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamantă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătă că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării asistenților judiciari, întrucât aceștia sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

Refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate este justificat și întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării asistenților judiciar, întrucât aceștia sunt numiți pe o perioadă de 5 ani, conform art. 110 din Legea nr. 304/200. Mandatul limitat de doar 5 ani excluzând acordarea asistenților judiciari a drepturilor ce privesc vechimea și sporul de fidelitate.

Astfel, în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 797 din data de 23.05.2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 34 din data de 17.01.2019, pronunțată de Curtea de apel Ploiești în dosarul nr. x/2017, ministrul justiției a emis Ordinul atacat, cu respectarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 153/2017.

Pe de altă parte, plata diferențelor salariale rezultate din sentință începând cu data de 09.04.2015, se realizează eșalonat, în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul contestat este legal, neexistând o bază legală pentru stabilirea indemnizației intimatei-reclamante "în raport de vechimea efectivă în funcție", în baza Legii nr. 153/2017, astfel că acordarea acesteia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Anexa la Ordinul nr. 2967/C/20.07.2020 fiind corect calculate.

În concluzie, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției nu putea stabili o încadrare prin raportare la alte tranșe de vechime decât cele stabilite prin lege.

În sprijinul celor arătate, învederează că, prin Decizia 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată. în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a constatat că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului: plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte va respinge critica instituției pârâte vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante, întrucât intimata-reclamantă solicită anularea unui ordin emis de către Ministerul de Justiție si emiterea unui nou ordin de salarizare, prin urmare rezultă indubitabil calitatea procesuală activă a acesteia.

A rămas fără obiect sustinerea pârâtului Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție în ce privește lipsa calității intimatei-reclamante, având în vedere că instanța de fond în mod legal a reținut că nu este întemeiată solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției să aloce sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate, cât timp nu a existat un refuz nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini obligațiile.

Pe fondul litigiului, Înalta Curte reține că prin motivele de recurs nu se aduc critici ale argumentului instanței de fond care a întemeiat admiterea acțiunii, respectiv existența în cauză a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că prin Sentinta civilă nr. 797/23.05.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă pprin Decizia nr. 34/17.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă în parte acțiunea formulată inclusiv de reclamanta din prezenta cauza, iar pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș au fost obligați la calcularea și la plata salariului care să includă sporul de fidelitate - sporul pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, începând cu data de 09.04.2015, astfel încât ordinul atacat în cauza de față nesocotește puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești.

În speță, Înalta Curte constată că instituția recurenta critică soluția și sub aspecte ce țin de fondul raportului juridic litigios.

Aceste critici sunt, însă lipsite de relevanță în condițiile în care temeiul admiterii acțiunii l-a constituit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, aspect necriticat de recurent.

Prin Sentinta civilă nr. 797/2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș au fost obligați la calcularea și la plata salariului care să includă sporul de fidelitate - sporul pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, începând cu data de 09.04.2015. Conform dispozitivului și considerentelor decizorii ale hotărârilor sus-menționate (expuse în cuprinsul sentinței recurate), în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 s-a recunoscut, cu caracter definitiv, dreptul intimatei-reclamante la stabilirea indemnizației salariale lunare prin valorificarea sporului de fidelitate - sporului pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, în contradictoriu cu aceleași părți chemate în judecată și în cauza de față.

Față de soluția definitivă a Tribunalului Dâmbovița, obligația dispusă în prezentul litigiu asigură doar o completă executare efectivă a dreptului recunoscut, respectiv îndeplinirea de către minister a formalităților necesare constând în emiterea ordinului de salarizare în concordanță cu dispozițiile hotărârii judecătorești definitive, consecutiv anulării OMJ nr. 2967/C/2020, ale cărui prevederi nu respectă această hotărâre.

Instanța de recurs nu poate aplica în speță decizia nr. 12/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, față de reținerea în speță a puterii lucrului judecat asupra dreptului reclamantei în stabilirea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a vechimii în funcție (sporul de fidelitate).

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 736 pronunțate la 11 mai 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 736 pronunțate la 11 mai 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024.