ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5241/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantele A., B., C. și D., asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Argeș, au formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, contestație împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 5290/C/20.12.2019, solicitând anularea acestuia și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de încadrare pentru fiecare reclamantă cu indemnizația de încadrare brută lunară determinată în raport de vechimea efectivă în funcție și să vireze către pârâtul Tribunalul Argeș sumele necesare efectuării plăților salariale lunare corespunzătoare, precum și obligarea pârâtului Tribunalul Argeș să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 715 din 8 aprilie 2022, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei de interes, prematurității și lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul Ministerul Justiției cu referire la capătul de cerere privind obligarea sa la virarea către Tribunalul Argeș a sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei C., a respins, ca nefondate, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și excepția lipsei de interes a acțiunii invocată din oficiu, prin raportare la emiterea ordinului de punere în executare a sentinței nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. și continuată, în calitate de reclamanți, de moștenitorii acesteia, E., F. și G., minori, prin reprezentant legal E., și H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat în parte Ordinul ministrului Justiției nr. 5290/C/20.12.2019, numai în ceea ce o privește pe reclamanta C., a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare în care să stabilească, începând cu data de 01.12.2019, cuantumul indemnizației brute lunare a reclamantei C. în raport de vechimea efectivă în funcție, a respins în rest acțiunea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul susține că în mod netemeinic și nelegal, a fost respinsă excepția rămânerii fără obiect, cu motivarea că, (...) cel puțin formal, ordinul contestat în cauza de față nu a fost revocat cu efect retroactiv", deoarece prin sentința civilă nr. 1226/16.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea reclamantei C. și a fost oblicat Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă ordin de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, în vederea recalculării indemnizației de încadrare, prin raportare la vechimea efectivă, pe lângă o valoare de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și 445,5 RON, începând cu 1.12.2015, incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015. Prin urmare, obligația stabilită în sarcina Ministerului Justiției a fost executată conform titlului executoriu emis de către instanță. Astfel, OMJ nr. 3908/C/2021 a fost emis în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, respectiv a sentinței civile nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017 așa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care instanța a admis cererea formulată de reclamantele C. ș.a, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, fiind anulate Ordinul ministrului justiției nr. 1479/C/24.05.2017 și Ordinul 2210/C/31.08.2017 și dispusă obligația pârâtului Ministerul Justiției de a elibera noile ordine de salarizare prin raportare la vechimea efectivă în funcție, pe lângă o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și 445,5 RON începând cu 01.12.2015, precum și obligația de a plăti diferențele salariale rezultate. Prin OMJ nr. 3908/C/2021 au fost stabilite drepturile salariale pentru doamna C., începând cu data de 09.04.2015. Ministerul Justiției nu putea "revoca cel puțin formal ordinul contestat în prezenta cauză", în lipsa anulării acestuia de către instanța de judecată pentru existența unor motive de nelegalitate. Pe de altă parte, Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă nr. 1226/2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, așa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar acțiunea se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de obiect. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării asistenților judiciari. Potrivit acestora "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.". Astfel, în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1226 din data de 16.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ministrul justiției a emis Ordinele mai sus menționate, cu respectarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 153/2017. Pe de altă parte, plata diferențelor salariale rezultate prin sentința civilă nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, corespunzător perioadei 09.04.2015 - 30.04.2021, se realizează eșalonat, în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, prima instanță nu a analizat legalitatea ordinului contestat și actele care au stat la baza emiterii acestuia, ci a reținut numai sentința civilă nr. 1226/16.03.2018 a Curții de Apel București, în dosarul nr. x/2017, care s-ar impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin art. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 5290/C/20.12.2019, s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară a asistenților judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripția teritorială a curților de apel cu începere de la data de 01.12.2019, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale fiind recalculate în mod corespunzător, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe. Reclamanta C., încadrată ca asistent judiciar la Tribunalul Argeș, figurează în Anexa nr. 11 la ordinul mai sus menționat, din cuprinsul căreia reiese că indemnizația sa de încadrare brută lunară a fost calculată prin raportare la o vechime în funcție de 3-5 ani. Prin sentința civilă nr. 797/23.05.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 34/17.01.2019 a Curții de Apel Ploiești – secția I Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă alături de A., B. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, fiind obligați aceștia, printre altele, în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, la calcularea și la plata, în favoarea reclamantei, a salariului care să includă sporul de fidelitate – sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, începând cu 09.04.2015. Ulterior, prin sentința nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia nr. 2519/19.04.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă alături de numitele A., B. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, fiind anulate Ordinele ministrului justiției nr. 1479/C/24.05.2017 și nr. 2210/C/31.08.2017, iar pârâtul fiind obligat, în temeiul Legii nr. 71/2015, al O.U.G. nr. 20/2016 și al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de salarizare prin raportare, între altele, la vechimea efectivă în funcție, cu începere de la data de 09.04.2015, și să îi plătească diferențele de drepturi salariale. S-a reținut în acest sens că asistenților judiciari le-a fost recunoscut, prin hotărâri judecătorești, dreptul la vechimea efectivă în funcție, nelimitat, astfel că și în cazul reclamantei indemnizația brută de încadrare trebuia stabilită inclusiv în raport de aceasta, având în vedere dispozițiile legale potrivit cărora, cu începere de la data de 09.04.2015, salarizarea întregului personal trebuie făcută la nivelul maxim din cadrul familiei ocupaționale. În vederea punerii în executare a sentinței nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a emis, pentru reclamanta C., Ordinul nr. 3908/C/28.07.2021, prin care i s-au recalculat drepturile salariale cu începere de la data de 09.04.2015. Reclamantele din dosarul nr. x/2020, A., B. și D., au susținut că prin ordinele emise în vederea executării sentinței mai sus menționate nu s-a dat curs celor dispuse de instanță în sensul de a li se stabili indemnizația de încadrare prin raportare la vechimea efectivă în funcție. Pârâtul Ministerul Justiției nu a combătut în niciun fel aceste susțineri, iar din anexele la ordine nu rezultă care a fost vechimea avută în vedere. În ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin raportare la emiterea ordinului de punere în executare a sentinței nr. 1226/16.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de fond a respins-o ca nefondată, reținând faptul că, cel puțin formal, ordinul contestat în cauza de față nu a fost revocat cu efect retroactiv. Pe fondul cauzei, Înalta Curte apreciază că temeinic și legal s-a reținut că dreptul reclamantei de a-i fi stabilită indemnizația de încadrare brută lunară prin raportare la vechimea efectivă în funcție a fost deja recunoscut definitiv prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, pronunțate în litigii purtate între aceleași părți, care se impun cu putere de lucru judecat în cauza de față, fără posibilitatea de a mai contrazice chestiunile definitiv tranșate între părți. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.