ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.07.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Suceava, anularea în parte a Hotărârii nr. 13 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava din data de 16 iunie 2023, cu privire la art. 3 din aceasta, în sensul de a admite contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziilor nr. 116/25.04.2023, respectiv nr. 149/18.05.2023, emise de Președintele Curții de Apel Suceava, în sensul de a dispune completarea acestora și a stabili drepturile salariale de care beneficiază începând cu data de 26 aprilie 2018 și până la data de 21.07.2022, data pensionării sale.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1951 din data de 15.12.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Suceava, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 7, Cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017, constatând că prevederile art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 reglementează o competență exclusivă, într-o situație de excepție, iar prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 (lex generalis în contencios administrativ), prevederile art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 reprezintă lex specialis, fiind (ca orice prevedere specială) de strictă interpretare.

Din conținutul art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 rezultă că aceste prevederi se aplică doar personalului salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017, căruia i s-a comunicat actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

În speță, reclamanta nu făcea parte din personalul salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017 nici la data emiterii Deciziilor nr. 116/25.04.2023 și nr. 149/18.05.2023 ale Președintelui Curții de Apel Suceava și nici la data formulării contestației administrative, chiar reclamanta arătând în acțiunea formulată că a avut calitatea de grefier până la data de 21.07.2022, când raporturile sale de muncă au încetat prin pensionare.

Prin urmare, reclamanta nu se încadrează în categoria personalului salarizat căruia să-i fi fost comunicate deciziile contestate pe cale administrativă, context în care a apreciat că nu sunt incidente în cauză nici prevederile speciale ale art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017.

În aceste împrejurări, întrucât reclamanta acționează ca terț vătămat prin Deciziile nr. 116/25.04.2023 și nr. 149/18.05.2023, Curtea de apel a reținut că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a mai reținut că în același sens a statuat și Înalta Curtea de Casație și Justiție în soluționarea unui conflict negativ de competență prin Decizia CAF nr. 1992/6 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Cum actul contestat în cauză - Hotărârea nr. 13 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava - a fost emis de o autoritate de rang local (Curtea de Apel Suceava), iar instanța de la domiciliul reclamantei este Tribunalul Suceava, având în vedere și calitatea de parte litigantă a Curții de Apel Suceava, în baza art. 10 alin. (1) și (3) din Legea 554/2004, coroborat cu art. 127 alin. (1) și alin. (21) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 119 din 7 martie 2024, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017, în raport cu care a constatat că prevederile art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 reglementează o competență exclusivă, într-o situație de excepție.

Prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 (lex generalis în contencios administrativ), prevederile art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 reprezintă lex specialis, fiind (ca orice prevedere specială) de strictă interpretare.

A mai reținut că din art. 7, cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 rezultă că aceste prevederi se aplică doar personalului salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017, fără ca legea să impună condiția ca acestuia să i se comunice actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, reținând, totodată, că reclamanta face parte din personalul salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017, atât timp cât Deciziile nr. 116/25.04.2023 și nr. 149/18.05.2023, emise de Președintele Curții de Apel Suceava, acoperă perioada 26 aprilie 2018 - 21.07.2022 (data eliberării din funcție prin pensionare a reclamantei), perioadă în care reclamanta a activat în cadrul Judecătoriei Fălticeni.

Prin urmare, reclamanta se încadrează în categoria personalului salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017, chiar dacă nu i-au fost comunicate deciziile contestate pe cale administrativă, în condițiile în care Decizia nr. 116 din 25.034.2023 reglementează drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul pârâtei începând cu data de 26.04.2018, deci și ale reclamantei pentru perioada 26 aprilie 2018 - 21.07.2022.

De asemenea, a mai reținut că prin Decizia 149 din 18.05.2023 (individuală) nu s-a respectat art. 3 din Decizia generală (drepturile salariale individuale calculate potrivit prezentei decizii vor fi stabilite prin decizie a președintelui curții de Apel Suceava, în baza grilelor prevăzute la art. 1) și, nemulțumită de acest mod de stabilire a drepturilor salariale, a făcut contestație la colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava. Trimiterea la comunicarea actului administrativ din normă se face în contextul indicării termenului de formulare a contestației. Comunicarea sau necomunicarea actului administrativ nu poate constitui un criteriu pentru calificarea persoanelor cărora nu li s-a comunicat actul administrativ, dar care apreciază că le-ar fi trebuit comunicat, ca fiind terțe persoane vătămate prin actul administrativ.

Prin Hotărârea nr. 13/16.06.2023 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava, contestația depusă de reclamantă a fost respinsă ca nefondată, pentru motivul că reclamanta nu este un destinatar al celor două decizii emise de Președintele Curții de Apel Suceava.

Din această perspectivă, raportul juridic dedus judecății este acela dintre personalul salarizat potrivit cap. VIII din Anexa V la Legea 153/2017, căruia nu i s-a comunicat actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale de către angajatorul său, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței stabilite de dispozițiile art. art. 7 alin. (2), cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017, respectiv Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Suceava, prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 13 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava din data de 16 iunie 2023, cu privire la art. 3 din aceasta, în sensul de a admite contestația formulată împotriva Deciziilor nr. 116/25.04.2023, respectiv nr. 149/18.05.2023, emise de Președintele Curții de Apel Suceava, în sensul de a dispune completarea acestora și a stabili drepturile salariale de care beneficiază începând cu data de 26 aprilie 2018 și până la data de 21.07.2022, data pensionării sale.

Înalta Curte constată că acțiunea formulată în cauză nu prezintă configurația unei contestații promovate potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanta nu face parte din categoria personalului salarizat căruia să-i fi fost comunicat ordinul contestat, aceasta fiind în prezent pensionată din funcția de grefier.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri" ori dispozițiile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București".

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte amintește că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) din același act normativ poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în raport cu obiectul cererii deduse judecății, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile de drept comun ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Prin urmare, întrucât, în speță, se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică locală, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta Curtea de Apel Suceava, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal .

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.