ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 aprilie 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, obligarea pârâtului să-i comunice răspunsul la petiția din data de 01.02.2021 și Ordinul ministrului, anexă la Ordinul nr. 4129/12.07.2001 privind confirmarea acordării gradației de merit în 2001 defunctei sale soții, B., fostă profesoară de limba franceză.

Prin sentința civilă nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii; a calificat excepția lipsei de obiect a cererii invocată de pârât ca fiind o apărare de fond și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Educației la validarea gradației de merit acordate profesoarei B. prin hotărârea Consiliului de Administrare a Inspectoratului Școlar Teleorman și la emiterea unei anexe la Ordinul Ministrului nr. 4129/12.07.2001, în care să fie nominalizată soția reclamantului, ca titulară a drepturilor conferite de această gradație de merit.

Prin decizia nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educației și a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În considerentele deciziei de recurs s-a reținut în esență că petiția reclamantului a primit un răspuns, prin care Ministerul Educației a dat explicații complete cu privire la situația la care se referă petiția, iar aspectul privind însoțirea adresei de răspuns de unele documente care susțin răspunsul dat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât înscrisurile pe care răspunsul menționat se bazează se regăsesc la dosarul cauzei și sunt cunoscute de recurentul-reclamant.

De asemenea, s-a mai reținut că celelalte aspecte invocate de recurentul-reclamant nu constituie veritabile critici de nelegalitate a sentinței, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se referă la neacordarea gradației de merit soției reclamantului în anul 2001, iar obiectul cauzei constă în cenzurarea lipsei răspunsului la petiția reclamantului din februarie 2021.

Instanța de recurs a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că împrejurarea că reclamantul nu a primit răspunsul dorit, nu echivalează cu lipsa răspunsului la cererea adresată pe cale administrativă.

Împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul A., solicitând admiterea contestației și rejudecarea cauzei, în sensul casării deciziei civile nr. 4292/2023 și obligării Ministerului Educației la validarea gradației acordate profesoarei B..

În motivarea contestației în anulare arată, în esență, că prin cererea de recurs a solicitat obligarea Ministerului Educației la validarea gradației acordate soției sale, în prezent decedată, cerere pe care o formulează și în contestația în anulare, în condițiile în care drepturile salariale cuvenite acesteia urmează a fi primite după validarea gradației.

Susține că Inspectoratul Școlar a omis acordarea drepturilor legale profesoarei B. în anii 2002, 2003.

Invocă refuzul Inspectoratului Școlar de a executa sentința civilă nr. 2035/2007.

Mai arată că dacă se admitea cererea, B. ar fi avut un punctaj ce i-ar fi permis înscrierea în lista cu 122 persoane validate prin Ordinul nr. 4129/12.07.2008.

Contestatorul A. a formulat o completare a motivelor contestației în anulare, depusă la data de 02.02.2024, prin care invocă, ca temei al cererii sale, art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Arată că, fiind o persoană în vârstă de 84 ani, victimă a unui accident de circulație, nu s-a putut prezenta în fața instanței.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța nu a observat că B. era beneficiara unei gradații de merit, acordate prin concurs la data de 13.04.2001, iar acest drept nu i-a fost retras.

Astfel, instanța de recurs nu a observat că instanța de fond a fost în eroare și că actul solicitat de către contestator nu a fost depus la dosar.

Intimatul Ministerul Educației a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Consideră că nu sunt îndeplinite cele 2 ipoteze invocate pentru contestația în anulare, în condițiile în care recurentul a fost citat la soluționarea cererii de recurs, însă prezența sa nu era obligatorie, iar pe de altă parte, în cauză nu este vorba de o eroare materială.

De asemenea, arată că pe calea contestației în anulare nu se poate pune în discuție raționamentul instanței de recurs.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 8 februarie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, obligarea pârâtului să-i comunice răspunsul la petiția din data de 01.02.2021 și Ordinul ministrului, anexă la Ordinul nr. 4129/12.07.2001 privind confirmarea acordării gradației de merit în 2001 defunctei sale soții, B., fostă profesoară de limba franceză.

Prima instanță a respins cererea reclamantului, iar instanța de recurs a respins cererea de recurs, reținând că petiția reclamantului a primit un răspuns, prin care Ministerul Educației a dat explicații complete cu privire la situația la care se referă petiția, iar aspectul privind însoțirea adresei de răspuns de unele documente care susțin răspunsul dat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât înscrisurile pe care răspunsul menționat se bazează se regăsesc la dosarul cauzei și sunt cunoscute de recurentul-reclamant.

Împotriva deciziei din recurs a formulat contestație în anulare contestatorul A., pe care, prin completarea la motivele contestației a întemeiat-o în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata."

Din examinarea textului de lege ce constituie temeiul de drept al contestației în anulare reiese că această cale de atac de retractare poate fi formulată atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Or, în speță, pentru termenul de judecată din data de 4 octombrie 2023, când s-a soluționat cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a fost legal citat la data de 25.07.2023, prin depunerea citației în cutia poștală de la domiciliul acestuia, conform dovezii de la file x verso din dosarul de recurs.

Prin urmare, nu se poate reține lipsa citării acestuia pentru termenul când a avut loc judecata recursului.

Scopul cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. îl constituie în principal respectarea dreptului la apărare al părților, pentru ca părțile să aibă cunoștință de aspectele puse în discuție în litigiile în care sunt parte, respectiv pentru ca acestea să aibă posibilitatea să-și apere în instanță drepturile.

Cu toate acestea, o asemenea ipoteză nu se verifică în speță, unde partea, respectiv contestatorul A. a fost citat în fața instanței de recurs pentru termenul din 4 octombrie 2023.

Prin urmare, în cauză nu se relevă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., pentru admiterea contestației în anulare.

În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Criticile contestatorului întemeiate pe acest caz de contestație în anulare vizează, în esență, faptul că instanța nu a observat că B. era beneficiara unei gradații de merit, acordate prin concurs la data de 13.04.2001, iar acest drept nu i-a fost retras și că instanța de recurs nu a observat că instanța de fond a fost în eroare și că actul solicitat de către contestator nu a fost depus la dosar.

Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.

Așadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei din recurs și a sentinței instanței de fond, care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Mai mult, aceste critici nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se referă la neacordarea gradației de merit soției reclamantului, în anul 2001, iar obiectul cauzei constă în cenzurarea lipsei răspunsului la petiția reclamantului din februarie 2021.

Prin urmare, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei și chiar la schimbarea obiectului acțiunii introductive, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Contestația în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuție neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanța de recurs și, cu atât mai puțin nu ar putea formula alte solicitări în afara celor analizate în primă instanță și în instanța de recurs.

"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu la o pretinsă greșeală de judecată, constând în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

Astfel, în doctrina relevantă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

În realitate, contestatorul este nemulțumit de soluțiile instanțelor de fond și de recurs care au reținut că Ministerul Educației a răspuns petiției sale și că faptul că nu a primit răspunsul dorit de către acesta nu echivalează cu lipsa răspunsului, astfel că ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs, astfel cum s-a reținut anterior, și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs și, mai mult, modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este admisibil în această cale de atac.

Cu alte cuvinte, argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuție, întrucât acestea tind să demonstreze nu existența unor greșeli materiale evidente, ci netemeinicia raționamentului logico-juridic al instanței de recurs, reprezentând astfel o adevărată cale de atac.

În acest sens, este de observat că în cadrul pretinselor erori materiale contestatorul critică, de fapt, modalitatea în care instanța de recurs a ajuns la soluția pronunțată.

Prin urmare, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

De altfel, dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt recurs.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consolidat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real și adecvat a apărărilor părților, însă respectarea acestui principiu convențional de către o instanță de judecată nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul național nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, și Stanca Popescu c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente cazurile de contestație în anulare invocate de către contestator, cererea acestuia fiind nefondată sub aspectul criticilor formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.