Decizia nr. 206/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 107/2023 a Curții de Apel Suceava

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 februarie 2023 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Executor judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, admiterea contestației, în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 30 din 09.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu privire la respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 16.09.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii disciplinare nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022, formulate de pârâtul Ministrul Justiției cu privire la săvârșirea faptei de "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 107 din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și, pe cale de consecință, a respins contestația formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; A admis în parte contestația formulată de reclamantul Executor judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină; A modificat în parte Hotărârea nr. 30/09.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, în sensul admiterii în parte a contestației formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava și înlocuirii sancțiunii disciplinară aplicate cu sancțiunea "mustrare"; A obligat pârâtul Ministerul Justiției să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 50 de RON.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 107 din 28 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat recursuri recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. și recurentul-pârât Ministerul Justiției. 3.1. Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină, modificarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii contestației și respingerii în totalitate a acțiunii disciplinare nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022, formulate de Ministrul Justiției cu privire la săvârșirea faptei de "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000. În motivarea recursului arată că în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină, instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), c), f) din Legea nr. 554/2004, conform cărora calitatea de parte a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești este intrinsec legată de calitatea de emitent a actului administrativ contestat, astfel că se impune respingerea excepției. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că lipsesc considerentele ce au stat la baza soluției pronunțate, iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 670 alin. (4) C. proc. civ. și art. 659 din Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 privind Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc. Referitor la lipsa motivării, invocă aspectele sesizate la pag. 2 ultimele 2 alineate și pag. 3 din nota internă nr. 7/67760/500/E/2021/25.05.2022 emisă de Ministrul Justiției privind includerea în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a onorariului avocațial doar în baza facturii emis de avocatul reclamantei, în lipsa unei chitanțe sau ordin de plată și eliberarea sumei direct în contul cabinetului avocatului creditoarei; pag. 2 și 3 din acțiunea disciplinară nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022 formulată de Ministrul Justiției, în care sunt reluate constatările din nota internă, iar la pag. 5 ultimul alineat și pag. 6 alin. (1) se arată expres că executorul judecătoresc și-a invocat propria culpă, întrucât fiind o cheltuială de executare, onorariul avocațial nu putea fi adăugat în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în lipsa dovezii plății; pag. 10 din Hotărârea nr. 2 din 16.09.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în care arată că pentru recuperarea onorariului avocațial este necesar să fie depusă dovada plății acestuia; pag. 19 alin. (3) din Hotărârea nr. 30 din 09.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în care se susține că în dosarul verificat este evident cine are calitatea de creditor și în patrimoniul cui trebuiau să fie virate cheltuielile de executare datorate cu titlu de onorariu de avocat, dacă erau dovedite prin chitanță sau ordin de plată. Precizează că a supus analizei instanței de judecată existența abaterii disciplinare de "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, care, contrar interpretării instanței de fond, constă atât în stabilirea și recuperarea cheltuielii nedovedite reprezentate de onorariul avocațial, cât și eliberarea sumei de 1.000 RON direct în contul avocatului. Susține că instanța de fond a reținut că abaterea disciplinară nu a vizat includerea sumei respective în sfera cheltuielilor de executare și urmărirea respectivului onorariu, așa încât criticile referitoare la necesitatea achitării prealabile de către creditor a onorariului avocațial sunt lipsite de relevanță. Astfel, cu privire la prima componentă a abaterii disciplinare, constată lipsa oricăror considerente. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța a intepretat greșit art. 670 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la art. 670 alin. (5) și art. 864 C. proc. civ., precum și 65 59 din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc. Contrar celor reținute de către instanța de fond, arată că este permisă convenția dintre executor și creditor de recuperare a onorariului avocațial aferent fazei de executare silită, cheltuială ce cade în sarcina debitorului, precum și de plată directă în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, invocă dispozițiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii", precum și dispozițiile art. 670 alin. (2) și alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora: "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit", respectiv doar "În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție." Recurenta-reclamantă interpretează textele de lege de mai sus în sensul că nu se prevede că sumele trebuie plătite de creditor anterior emiterii încheierii din moment ce se precizează expres că vor fi plătite de acesta abia după ce executarea silită a debitorului nu s-a putut realiza. Consideră că în caz contrar ar fi încălcat dreptul creditorilor cu venituri modeste de acces la executarea silită, iar o parte din dispozițiile art. 670 și ale art. 864 din C. proc. civ. ar rămâne fără aplicare. În acest sens, arată că: sintagma cheltuielile "vor fi plătite de creditor" din cuprinsul art. 670 alin. (5) C. proc. civ., ar fi inutilă în situația în care sumele stabilite potrivit alin. (4) ar fi deja achitate în avans de către creditor; încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu ar putea reprezenta titlu executoriu pentru executor conform art. 670 alin. (6) C. proc. civ. dacă toate sumele ar fi plătite înainte de emiterea acesteia; sintagma "după reținerea cheltuielilor de executare" din cadrul art. 864 C. proc. civ. ar fi inutilă dacă toate cheltuielile de executare ar fi în prealabil achitate de către creditor, fiind evident că nu i se acordă organului de executare dreptul de beneficia de o dublă plată. Susține că din textele legale arătate rezultă că nu este necesară plata prealabilă a onorariului avocațial și că, doar atunci când nu poate fi recuperat de la debitor, creditorul plătește din patrimoniul propriu onorariul cuvenit reprezentantului convențional, urmând a-l recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, în termenul de prescripție. Invocă Decizia nr. 15/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "Nimic nu împiedică, însă, executorul judecătoresc să convină cu creditorul ca toate cheltuielile executării (deci și cele care ar trebui avansate de acesta) să fie suportate de către debitor, acesta fiind, de altfel, cel care finalmente va suporta, pe criteriul culpei în declanșarea procedurii executionale, toate cheltuielile ocazionate de această procedură. Nu este vorba aici despre un interes public, ca să se poată pretinde derogarea de la o normă imperativă". Cât privește cerința de prezentare a dovezilor privind sumele ce urmează a fi plătite, în speță este dovedită prestarea serviciilor avocațiale constând în redactarea, pregătirea înscrisurilor, depunerea cererii și reprezentarea în faza de executare silită, fiind probat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pentru care a fost emisă factura. În acest sens, invocă paragraful 66 din Hotărârea din 28.09.2004 pronunțată de CEDO în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, conform căruia pentru cheltuielile cu procedura trebuie să se stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În ceea ce privește faptul că reclamanții nu au achitat încă onorariile datorate avocatei, CEDO a subliniat că acordarea de despăgubiri pentru onorarii nu trebuie să se limiteze doar la sumele achitate deja, întrucât o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru avocați și că, deși convenția de asistență a fost încheiată după decizia de admisibilitate, nimic nu conduce la concluzia că aceasta ar fi simulată, fiind invocate în acest sens, mai multe hotărâri ale aceleiași instanțe europene. În concluzie, arată că art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. permite, chiar și în lipsa dovedirii achitării prealabile de către creditor, emiterea de încheieri privind cheltuielile de executare și că în mod legal a fost stabilită și recuperată cheltuiala certă de executare. În ceea ce privește susținerea că eliberarea onorariului s-a făcut cu încălcarea art. 65 9 din Statutul UNEJ, recurenta-reclamantă apreciază că nu se află în ipoteza textului de lege invocat, câtă vreme suma recuperată de la debitor nu era o sumă datorată creditorului, iar pe de altă parte, în condițiile în care toate sumele cuvenite creditorului au fost eliberate acestuia, și nu avocatului, virarea directă a onorariului avocațial în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat, nu reprezintă o ilegalitate. Consideră că legiuitorul nu face diferență între cheltuielile de executare din art. 670 alin. (3) C. proc. civ. și art. 864 C. proc. civ., astfel că executorul judecătoresc poate reține orice cheltuieli neachitate în avans de către creditor, motiv pentru care apreciază că nu există o neglijență în îndeplinirea atribuției de eliberare a sumei. Referitor la cheltuielile aferente soluționării contestațiilor, invocă dispozițiile art. 77 din Ordinul nr. 210/05.02.2001, potrivit cărora toate cheltuielile efectuate în legătură cu soluționarea cauzei vor fi suportate de Camera executorilor judecătorești în cazul în care acțiunea este respinsă sau de executorul judecătoresc, dacă acțiunea este admisă, precum și art. 21 din Regulamentul de funcționare a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ potrivit căruia toate cheltuielile efectuate în legătură cu soluționarea contestației vor fi suportate de executorul judecătoresc, dacă acțiunea disciplinară este admisă, sau vor rămâne în sarcina U.N.E.J., care va suporta cheltuielile efectuate în legătură cu constituirea și funcționarea completului de judecată, în cazul în care aceasta este respinsă. În situația în care acțiunea disciplinară va fi respinsă în totalitate, susține că se impune înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de 1.170,28 RON de către recurentă, acestea rămânând în sarcina emitenților hotărârilor contestate. 3.2. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministrul Justiției a solicitat în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiate. În subsidiar, solicită reducerea proporțională cheltuielilor de judecată pe care pârâtul a fost obligat să le achite reclamantei în măsura în care se reține că pârâtul ar fi căzut în pretenții. În motivarea recursului arată că prin Hotărârea nr. 2/16.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava a admis în parte acțiunea disciplinară exercitată de Ministrul Justiției împotriva executorului judecătoresc A., membru al CEJ Suceava, admițând capătul de cerere referitor la reținerea nelegală în încheierea privind cheltuielile de executare a onorariului de avocat în lipsa dovezii plății acestuia și virarea acestui onorariu, ulterior recuperării de la debitor, direct în contul avocatului creditoarei, cu încălcarea interdicției exprese prevăzute de art. 65 9 din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc. Consiliul de Disciplină a respins, însă, capătul de cerere din acțiunea disciplinară referitor la stabilirea prin aceeași încheiere nr. 130/2020 din 22.06.2020, a cheltuielilor cu efectuarea actelor de executare silită, necesare declanșării procedurii executării mobiliare în sumă de 600 RON. Astfel, s-a dispus sancționarea executorului judecătoresc pentru abaterea prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, în conformitate cu art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000. În cauză s-au formulat contestații împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022, pronunțate de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava de către contestatoare și de către Ministerul Justiției, ambele fiind respinse prin Hotărârea nr. 30 din 09.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., consideră că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 49 din Legea nr. 188/2000, care enumeră sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate executorului judecătoresc, față de situația concretă reținută. Arată că instanța de fond a constatat că în mod corect au fost reținute de către organismele profesionale condițiile pentru atragerea răspunderii disciplinare, fiind dovedită vinovăția executorului judecătoresc, sub forma neglijenței în îndeplinirea atribuțiilor specifice și relevând neînțelegerea de către executor a acestor atribuții, însă, ulterior a reținut că, sub aspectul individualizării sancțiunii, în lipsa unor consecințe juridice față de debitoarea urmărită silit și a unor prejudicii aduse părților, este suficientă aplicarea unei sancțiuni cu mustrare. Consideră că nu poate fi reținut considerentul instanței de fond în sensul că organismele profesionale au făcut o greșită aplicare și individualizare a sancțiunii față de lipsa unor consecințe vătămătoare, tocmai pentru considerentele avute în vedere la respingerea capătului principal de cerere privind importanța respectării întocmai a formalismului urmăririi silite și întrucât executorul a susținut, pe tot parcursul procedurii disciplinare, că nu a săvârșit nicio abatere, denotă faptul că acesta nu a înțeles nici atribuțiile care îi revin și nici să-și asume răspunderea pentru neglijența de care a dat dovadă. Mai mult, prin acțiunea formulată, executorul judecătoresc nici nu a afirmat că s-ar fi aflat la prima abatere disciplinară, această trimitere a instanței la caracterul primar al faptei apărând pentru prima dată în motivarea hotărârii judecătorești. Susține că argumentul primei instanțe în sensul că este vorba de o primă abatere este neprobat și nici nu a fost invocat prin acțiune, recurentul-pârât susținând că în mod obiectiv, sub acest aspect, nu a avut posibilitatea de a face proba contrară. Contrar acestui aspect, arată că prin Hotărârea CSD CEJ Suceava nr. 8 din 13.01.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin epuizarea căilor de atac, a fost admisă acțiunea disciplinară formulată împotriva aceluiași executor judecătoresc care a fost sancționat pentru aceeași abatere disciplinară, prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, cu mustrare. În acest sens, susține că sancțiunea aplicată anterior nu și-a atins scopul și nu a fost corect receptată de executorului judecătoresc, care nu se afla la prima abatere disciplinară. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arată că, deși prima instanță a admis numai în parte acțiunea, a acordat în totalitate cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru de 50 de RON, încălcând dispozițiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. De asemenea, recurentul-pârât solicită acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, respectiv taxa de timbru.

Apărările formulate în recurs 4.1. Recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului formulat de Ministerul Justiției. 4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare față de recursul recurentului-reclamant, solicitând respingerea acestui recurs ca neîntemeiat. Pe fond, solicită să se constate întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, câtă vreme interdicția virării, eliberării sau predării oricărei sume datorate creditorului către avocatul său este menționată în mod expres în Statut, excepția permisă în mod strict fiind existența autorizației de efectuare a operațiunii fiduciare, cu respectarea normelor legale care reglementează aceste activități ori a procurii autentice de încasare, care nu era incidentă în speță.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată și reține cele ce succed. În cauză, reclamantul Executor judecătoresc A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, admiterea contestației; în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 30 din 09.12.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu privire la respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 16.09.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de către Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii disciplinare formulate împotriva sa, cu privire la săvârșirea faptei de "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000. Prin sentința instanței de fond, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis în parte contestația și s-a modificat în parte Hotărârea nr. 30/09.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, în sensul admiterii în parte a contestației formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2/16.09.2022 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava și înlocuirii sancțiunii disciplinară aplicate cu sancțiunea "mustrare". Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. și recurentul-pârât Ministerul Justiției. 6.1. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A., Înalta Curte constată că este nefondat. 6.1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că lipsesc considerentele instanței de fond ce au stat la baza soluției pronunțate, invocând o serie de aspecte din nota internă nr. 7/67760/500/E/2021/25.05.2022 emisă de Ministrul Justiției, din acțiunea disciplinară nr. 11/67760/500/E/2021/21.07.2022 formulată de Ministrul Justiției, din hotărârile atacate prin acțiunea ce face obiectul dosarului de față, precum și faptul că prin hotărârea recurată sunt reluate constatările din nota internă, iar la pag. 5 ultimul alineat și pag. 6 alin. (1) se arată expres că executorul judecătoresc și-a invocat propria culpă, întrucât fiind o cheltuială de executare, onorariul avocațial nu putea fi adăugat în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în lipsa dovezii plății. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să răspundă acestora prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul, dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, însă doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În realitate, nemulțumirile recurentului-reclamant privesc atât soluția pronunțată, cât și modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situația în speță, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. 6.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat. Astfel, se constată că în urma sesizării înregistrate sub nr. x/2021, recurentul-pârât Ministerul Justiției a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate, ulterior fiind exercitată acțiunea disciplinară împotriva executorului judecătoresc A.. Acțiunea disciplinară a fost admisă în parte prin hotărârea nr. 2/16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești pe de lângă Curtea de Apel Suceava, executorul judecătoresc fiind sancționat cu avertisment. Acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției sub nr. x/25.07.2022 a fost admisă în parte și s-a dispus sancționarea disciplinară a executorului judecătoresc pentru săvârșirea abaterii disciplinare de "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, în conformitate cu prevederile art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000. În concret, prin hotărârile atacate în prezent cauză s-a reținut că pentru recuperarea onorariului de avocat în faza de executare silită, sub formă de cheltuială de executare în sensul art. 670 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ., era necesar ca la dosarul de executare să fie depusă dovada plății acestuia, sub forma chitanței, ordinului de plată sau extrasului de cont, și nu doar factura, cum a procedat recurentul-reclamant în cauza de față. De asemenea, s-a reținut că Executorul Judecătoresc A., în dosarul nr. x/2020 a eliberat suma de 1.000 RON direct avocatului, conform încheierii de eliberare a sumelor de executare din data de 09.09.2020 și ordinului de plată din data de 15.09.2020, cu care a virat respectiva sumă, încălcând în acest mod art. 65 9 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc. Sancțiunea aplicată prin hotărârea nr. 2/16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești pe de lângă Curtea de Apel Suceava, aceea de avertisment, a fost menținută prin hotărârea nr. 30/19.12.2022 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În ceea ce privește eliberarea sumelor recuperate fără existența la dosarul de executare a dovezii de plată a onorariului de avocat, respectiv a chitanței, ordinului de plată sau extrasului de cont, prin cererea de recurs recurentul-reclamant a susținut că legiuitorul nu face diferență între cheltuielile de executare din art. 670 alin. (3) C. proc. civ. și art. 864 C. proc. civ. și a invocat dispozițiile art. 670 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor depuse. Or, aceste aspecte nu sunt de natură să conducă la concluzia că executorul judecătoresc ar fi procedat în mod legal, câtă vreme acesta a eliberat suma doar în baza facturii și nu a unui document care să facă dovada efectivă a plății, în condițiile în care sintagma "pe baza dovezilor depuse" nu poate fi interpretată în sensul afirmat de către recurentul-reclamant, respectiv în lipsa chitanței care să ateste plata efectivă a sumei. Înalta Curte constată că nu pot fi reținute nici argumentele recurentului-reclamant referitoare la achitarea directă a onorariului de avocațial în contul avocatului. Procedând în acest mod, executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile art. 65 9 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, conform cărora: "Este interzisă virarea, eliberarea sau predarea către avocatul oricăreia dintre părți, în baza împuternicirii avocațiale ori a contractului de asistență juridică, a oricărei sume datorate de executorul judecătoresc creditorilor sau debitorilor, cu excepția cazului când acesta este autorizat potrivit legii să efectueze operațiuni fiduciare, cu respectarea strictă a normelor legale care reglementează aceste activități, ori dacă acesta deține procură autentică de încasare." Potrivit art. 55 din același statut: "(1)Executorul judecătoresc răspunde pentru modul în care își îndeplinește atribuțiile, disciplinar sau civil, în condițiile legii, regulamentului și ale prezentului statut." Prin urmare, executorul judecătoresc a încălcat interdicția expresă din art. 65 9 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, ceea ce constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestuia în condițiile art. 47 lit. e) teza a II-a, potrivit căruia: "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) (...) neglijența în efectuarea lucrărilor." Sub acest aspect, recurentul-reclamant a susținut că nu este incident textul de lege mai sus arătat, câtă vreme suma recuperată de la debitor nu era o sumă datorată creditorului, iar pe de altă parte, toate sumele cuvenite creditorului au fost eliberate acestuia, și nu avocatului, iar virarea directă a onorariului avocațial în contul avocatului, al cărui serviciu nu a fost încă achitat, nu reprezintă o ilegalitate. Înalta Curte constată că aceste argumente nu pot fi reținute, în condițiile în care există un text de lege care interzice în mod expres o asemenea practică (art. 65 9 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc), pe care recurentul-reclamant era obligat să îl respecte. Mai mult, respectivul text de lege, și anume art. 65 9 din Statut nu face nicio diferență după cum sumele erau sau nu datorate creditorului, astfel cum afirmă recurentul-reclamant, ci instituie o interdicție imperativă ca executorul judecătoresc să vireze orice fel de sume avocaților părților, fără a prezenta relevanță sursa acesteia, obligație pe care recurentul-reclamant nu a respectat-o. Din această perspectivă, justificările recurentului-reclamant nu sunt relevante, câtă vreme acesta a încălcat o dispoziție imperativă din Statutul profesiei de executor judecătoresc și nu a făcut dovada că s-ar fi aflat în situația de excepție prevăzută de același text de lege, aceea a cazului când executorul este autorizat, potrivit legii, să efectueze operațiuni fiduciare, cu respectarea strictă a normelor legale care reglementează aceste activități, ori dacă acesta deține procură autentică de încasare. Celelalte argumente aduse de către recurentul-reclamant în susținerea punctului său de vedere, inclusiv în ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 15/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exced chestiunii litigioase din speță și nu vizează în concret abaterile disciplinare reținute în sarcina sa. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. permite, chiar și în lipsa dovedirii achitării prealabile de către creditor, emiterea de încheieri privind cheltuielile de executare și că în mod legal a fost stabilită și recuperată cheltuiala certă de executare, în condițiile în care cheltuielile de executare pot fi stabilite doar în condițiile legii, respectiv în baza documentelor ce fac dovada unei asemenea plăți. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare constatate, în condițiile în care interdicția virării, eliberării sau predării oricărei sume datorate creditorului către avocatul părții este înscrisă în mod expres și neîndoielnic în norma statutară în discuție, pe care executorul judecătoresc era dator să o respecte și să o aplice, nefiind în ipoteza excepției permise de norma juridică. Pe de altă parte, tot în mod corect a reținut instanța de fond că eliberarea sumei s-a făcut în mod nelegal, în lipsa documentului doveditor al plății efective a sumei, respectiv a chitanței, ordinului de plată sau extrasului de cont. În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de casare invocate, iar aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate. 6.2. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că acesta este fondat în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză se identifică cele două abateri disciplinare în sarcina recurentului-reclamant, însă a apreciat în mod eronat că s-a făcut o individualizare greșită a sancțiunii disciplinare aplicate, motiv pentru care a considerat în mod nejustificat că este suficientă aplicarea unei sancțiuni cu mustrare, ce reflectă pe deplin gradul de pericol social relativ redus al faptei reținute, precum și caracterul primar al abaterii. Or, în cauză, recurentul-reclamant nu este la prima abatere. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 8 din 13.01.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției împotriva aceluiași executor judecătoresc, care a fost sancționat cu mustrare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv pentru întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor. În respectivul dosar s-au reținut încălcări ale Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești în completarea registrelor și în instrumentarea dosarelor de executare. Prin urmare, nu se justifică aplicarea unei sancțiuni mai reduse, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nu este la prima abatere, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, acesta dovedind neînțelegerea repetată a mecanismelor procedurale pe care trebuia să le respecte în desfășurarea activității. Cu alte cuvinte, o soluție de aplicare a aceleiași sancțiuni (mustrare) nu este echitabilă câtă vreme recurentul-reclamant a mai primit o sancțiune de același tip, tot pentru neglijență în efectuarea lucrărilor, dar și pentru întârzieri sistematice. Astfel fiind, Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va admite recursului recurentului-pârât, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., subsumat căruia recurentul-pârât a susținut că în raport cu soluția de admitere în parte a acțiunii, se impunea acordarea în parte și a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în raport cu soluția de casare în parte a sentinței recurate și de respingere a cererii de chemare în judecată în totalitate, constată că pronunțarea asupra acestuia este de prisos.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței nr. 107 din 28 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. De asemenea, în baza acelorași temeiuri de drept, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va respinge contestația formulată de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 30 din 9 decembrie 2022 a Comisiei Superioare de Disciplină privind soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 2 din 16 septembrie 2022 a Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava.