ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2024

Ședința publică din data de 5 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, obligarea pârâtului la:

2.1. Hotărârea Tribunalului Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 781 de la data de 27 noiembrie 2023, Tribunalul Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în favoarea Curții de Apel Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În speță, tribunalul a reținut că litigiul vizează pretinsul refuz al unei autorități centrale - Direcția Națională Anticorupție - de a soluționa cererile reclamantului.

Or, competența instanței de contencios administrativ, se stabilește în funcție de rangul autorității emitente a actelor administrative contestate sau de rangul autorității publice autoare a refuzului pretins nejustificat de a răspunde reclamantului.

Prin urmare, a statuat că prezentul litigiu vizează pretinsul refuz al unei autorități centrale - Direcția Națională Anticorupție, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența soluționării litigiului în primă instanță aparținând Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 60 de la data de 6 februarie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a - II-a civilă, de contencios administrativ.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, a suspendat judecata cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, până la pronunțarea regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că reclamantul nu contestă în prezenta cauză actele de stabilire a drepturilor salariale, reprezentate de Ordinele nr. 238/26.04.2023 și nr. 269/15.05.2023 ale procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară din DNA, astfel că nu poate fi reținută competența specială reglementată de Legea nr. 153/2017.

Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Din aceste prevederi legale, reiese că în cauzele ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, această competență aparține tribunalului indiferent de rangul autorității pârâte.

În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, raportat și la efectele hotărârii ce se va pronunța și care în situația recunoașterii dreptului dedus judecății ar presupune obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverințe privind drepturile salariale acordate reclamantului, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, mai sus redate, coroborate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, competența materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, în a cărui circumscripție se află domiciliul reclamantului, neavând relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat.

Nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența materială a instanței de contencios administrativ în raport de rangul autorității emitente, întrucât normele cuprinse în art. 536 din Codul administrativ au caracter special și trebuie aplicate cu prioritate.

Prin urmare, se constată că prezenta cauză este de competența în primă instanță a secției specializate în materia contenciosului administrativ din cadrul tribunalului.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei adeverințe din care să reiasă situația veniturilor lunare nete și brute aferente perioadei 7 august 2017 - 2 aprilie 2018, care să includă și situația diferențelor salariale între drepturile achitate efectiv și cele care i se cuvin în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 669/2022 a Tribunalului Prahova devenită definitivă prin decizia civilă nr. 307/2023 a Curții de Apel Ploiești.

Înalta Curte constată că reclamantul nu contestă în prezenta cauză actele de stabilire a drepturilor salariale emise de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție astfel că nu poate fi reținută competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București" .

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situației circumstanțiate, prevăzute de art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul a stabilit prin art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ care prevede "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrattiv și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.", o competență diferită.

Prin urmare, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal și în considerarea efectelor pe care le va produce hotărârea ce se va da în contextul admiterii petitului principal ce presupune eliberarea unei adeverințe privind drepturile salariale acordate reclamantului, cauza intrând sub incidența art. 536 din Codul Administrativ raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilește competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității emitente deoarece dispoziția legală de la art. 536 din Codul Administrativ este o normă de drept specială care, în materia supusă judecății, derogă de la dreptul comun reprezentat de legea contenciosului administrativ potrivit principilui de drept specialia generalibus derogant(norma specială derogă de la norma de drept generală) și este de imediată aplicabilitate.

Pentru toate aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.