ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 249/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate, să se constate că a intervenit prescripția stării de incompatibilitate reținută de pârâtă prin Raportul de evaluare nr. x/18.06.2013, întocmit în lucrarea nr. 55493/S/II/06.05.2011.

Prin sentința nr. 844/11.06.2019, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată se solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la efectele pe care le produce Raportul de evaluare nr. x/18.06.2013, act emis de o autoritate publică centrală (Agenția Națională pentru Integritate).

Prin sentința nr. 160 din data de 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că prezenta acțiune este o acțiune în constatare astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 35 din C. proc. civ. Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Potrivit art. 125 C. proc. civ., în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă, administrativă, disciplinară pentru faptele care determină starea de incompatibilitate, invocând art. 25 din Legea nr. 176/2010 . Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.

Esențial în speța de față este stabilirea acțiunii în realizare, întrucât în funcție de aceasta se stabileste competența acțiunii în constatare. Astfel, acțiunea în realizare în speță, este reprezentată de contestarea sancțiunii aplicate în urma constatării stării de incompatibilitate. Acțiunea de față nu privește Raportul de evaluare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 .

Pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, potrivit art. 26 - (1) h din Legea nr. 176/2010, Agenția va comunica raportul de evaluare, după cum urmează: h) pentru aleșii locali - instituției prefectului. În consecință, acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului Prefectului, este de competența Tribunalului și nu de competența Curtii de Apel.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Totodată, art. 8 alin. (1) din aceeași lege prevede că: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantul A. vizează sancțiunile specifice stării de incompatibilitate constatate prin Raportul de evaluare nr. x/18.03.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Este adevărat că Raportul de evaluare nr. x/18.03.2013 este întocmit de Agenția Națională de Integritate, care este o autoritate publică centrală.

Însă, în cauză, nu se solicită anularea Raportului de evaluare, nefiind o acțiune tipică în anularea unui act vătămător emis de o autoritate publică, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De altfel, Raportul de evaluare a fost supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 299 din data de 19 decembrie 2016, anulând în parte Raportul de evaluare nr. x/18.03.2013, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 161/2003 și menținând raportul de evaluare cu privire la nerespectarea prevederilor art. 87 lit. d) din Legea nr. 1691/2003. Sentința Curții de Apel Ploiești a rămas definitivă prin decizia nr. 3755 din data de 03.07.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, împărtășind opinia Curții de Apel Ploiești, acțiunea de față este reprezentată de contestarea sancțiunii aplicate în urma constatării stării de incompatibilitate, iar potrivit art. 26 - (1) h din Legea nr. 176/2010, pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, Agenția Națională de Integritate va comunica raportul de evaluare, pentru aleșii locali, instituției prefectului. În consecință, acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea ordinului emis de prefect, este de competența tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.