ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2020

HOTĂRÂRE

14.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 29 iunie 2018 reclamantul Municipiul Ploiești, prin primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, dă dispună evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuința situat în municipiul Ploiești, B-dul x, nr. 14, jud. Prahova.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Ploiești și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 7400/12.10.2018 Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele hotărârii instanța a reținut, în esență, că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractuale derivate din contractul de asociere având ca obiect prestarea unor servicii publice de către pârâtă, fiind urmărită atragerea răspunderii contractuale ale acesteia. În acest context instanța a apreciat că, în stabilirea instanței competente material, sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința nr. 155 din 11 februarie 2019 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscala admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Ploiești și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în Ploiești, B-dul x, nr. 14, obligând pârâta la plata sumei de 20 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 5 din 4 iulie 2019 secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței funcționale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța a reținut că declararea competenței Tribunalului Prahova nu a intervenit ca urmare a reținerii caracterului de act administrativ, aspect ce nu reiese nici din sentința primei instanțe. Mai mult, s-a arătat, calea de atac menționată de judecătorul fondului a fost aceea de drept comun, respectiv apel în 30 de zile de la comunicare și nu cea specială din contenciosul administrativ - recursul în 15 zile de la comunicare.

De asemenea, s-a avut în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, în cadrul Curții de Apel Ploiești a fost reorganizată secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin înființarea a două secții distincte, respectiv secția a II-a Civilă și secția de contencios administrativ și fiscal și, prin raportare la obiectul prezentului litigiu, s-a stabilit că prima secție este competentă material funcțional.

Dosarul a fost înregistrat la secția a II-a Civilă la data de 9.07.2019.

Prin încheierea de la 2 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a căii de atac în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei soluții, cea de-a doua instanță a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, faptul că Tribunalul Prahova a soluționat cauza în primă instanță, pricina fiind înregistrată ca un litigiu de contencios administrativ și neinvocarea de către părți a naturii civile, de drept comun, a litigiului.

Curtea a mai considerat că mențiunile referitoare la calea de atac din sentința apelată nu sunt relevante sub aspectul reținerii naturii civile a litigiului la instanța de control judiciar, raportat la modalitatea de învestire a tribunalului - prin admiterea excepției de necompetență materială invocată de pârâtă, potrivit argumentelor aduse de parte în întâmpinare.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal competența materială funcțională de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ. "dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești…", iar conform alin. (2) al aceluiași articol:

"Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență din C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, motiv pentru care aceste norme sunt de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 C. proc. civ., privind competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale, respectiv în art. 129 - 137 din C. proc. civ., privind excepția de necompetență și conflictul de competență (în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

În cadrul competenței jurisdicționale, trebuie făcută distincția între competența materială de atribuțiune și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță; judecata în apel; judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Pentru determinarea competenței instanței de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanță natura și obiectul litigiului, dincolo de calitatea părților.

Prin decizia civilă nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul Deciziei nr. 18/2016, susțin interpretarea conform căreia pentru determinarea competenței materiale procesuale a secțiilor specializate în cadrul aceleiași instanțe se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părți.

Potrivit art. 3 C. civ., "(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) Noțiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»".

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în decizia nr. 18/2016 cu privire la faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație decât locuință, pentru care părțile au încheiat contractul de asociere nr. x/26.10.2009, contract asimilat actului administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Urmare a hotărârii de declinare a competenței materiale, pronunțată de Judecătoria Ploiești, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, această instanță fiind astfel învestită cu soluționarea unui litigiu de contencios administrativ privind executarea și încetarea unui contract administrativ.

La primul termen de judecată, 4 decembrie 2018, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalul Prahova s-a declarat competentă din punct de vedere general, material și teritorial, să soluționeze cauza, aspect consemnat în încheierea de la acea dată, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În acest context, întrucât nici Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și nici părțile nu au invocat natura civilă de drept comun a litigiului sau natura de litigiu cu profesioniști și nu s-a schimbat calificarea juridică, de litigiu de contencios administrativ, cu care a fost învestit ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Judecătoriei Ploiești, prezenta cale de atac este de competența secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal, respectiv de competența secției corespunzătoare, din punct de vedere al competenței funcționale, instanței de fond care a pronunțat sentința atacată.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a căii de atac în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.