ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1985/2024

HOTĂRÂRE
05.04.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1985/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secția Civilă, părțile reclamante A. și B. - judecători în cadrul Judecătoria Târgu Bujor au chemat în judecată pe părțile pârâte MINISTERUL JUSTIȚIEI, Tribunalul Galați, Curtea de apel Galați, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la:

- reîncadrarea părților reclamante și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,000 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care suntem asimilați potrivit Legii, începând cu 15-11-2019 pentru partea reclamantă A. și în continuare, pentru viitor și începând cu data de 24.12.2019 pentru partea reclamantă B. și în continuare, pentru viitor;

- obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă cure va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la dalta exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Covasna, secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 291 de la data de 2 martie 2023, Tribunalul Covasna, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării acțiunii civile în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut incidența în cauză dispozițiilor art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadrul nr. 153/2017, apreciind că cererea cu obiectul anterior precizat este de competența instanței de contencios administrativ respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pe de altă parte, Tribunalul Covasna unde a fost înregistrată inițial cererea părților reclamante este în fapt un complet specializat în litigii de dreptul muncii și asigurări sociale al Tribunalului Covasna.

Având în vedere aceste considerente, instanța, raportându-le și la dispozițiile art. 95, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) și art. 136 alin. (1) Noul C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1782 de la data de 27 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția VIII a de contencios administrativ.

A declinat cauza privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI, în favoarea Tribunalului Covasna.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel București a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu contestă ordinul de salarizare, nu cer anularea acestuia, ci doar solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la pretențiile lor salariale, la dreptul material dedus judecății, chiar dacă se face referire in motivele cererii, la ordinele de salarizare.

Astfel, nu poate fi atrasă competența exclusivă a Curții de Apel București fără schimbarea obiectului cererii de chemare in judecată, ceea ce nu poate fi efectuat, fără încălcarea principiului disponibilității.

Curtea a mai reținut că prezentul litigiu este unul ce cade în competența de soluționare a secțiilor de litigii de muncă, cum și reclamanții au înțeles să învestească Tribunalul Covasna, cu alegerea acestei instanțe, în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel că apreciat se impune admiterea excepției necompetentei materiale, cu declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Covasna, secția civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanții A. și B., magistrați în activitate la Judecătoria Târgu Bujor au solicitat, în principal, obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).

Înalta Curte constată că reclamanții nu supun judecății examinarea legalității unui act administrativ, aceștia, deși fac referire la ordinele de salarizare nu le contestă din perspectiva naturii lor de acte administrative(nefiind vorba de o acțiune în anulare) ci reclamanții solicită recalcularea drepturilor salariale stabilite de angajator, din perspectiva dreptului material la acțiune, fiind aplicabil în speță Codul Muncii.

De asemenea, acțiunea formulată nu prezintă configurația unei contestații promovate potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanții nu s-au prevalat de existența unei hotărâri a colegiului de conducere al curții de apel, prin care să le fi fost analizată contestația formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri." ori dispozițiile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 ori la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele dreptului muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanții au ales să o învestească inițial, având în vedere și dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă - complet specializat în specimateria conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Tribunalul Galați, în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2022 pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2025-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1248/2025
Ședința publică din data de 6 martie 2025 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Covasna, secți
ÎCCJ 2021-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2021
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița la data de 18.11.2019 sub
ÎCCJ 2022-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2023-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; I. 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.09.20
Sursă