ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței să dispună:

- reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,00 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu 24.12.2019 pentru reclamanții A. și B. și începând cu 12.10.2020 pentru reclamantul C., și în continuare, pentru viitor;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții, respectiv obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a reținut, în esență, că raportat la modalitatea în care a fost formulată acțiunea reclamanților, aceștia au solicitat, în ordinea firească a obligațiilor, "reîncadrarea" cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, urmând recalcularea și plata drepturilor salariale prin raportare la noul coeficient de multiplicare, inclusiv în ceea ce privește prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze, astfel că, independent de modalitatea în care a fost redactată acțiunea, reclamanții solicită practic emiterea unor noi acte de încadrare prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecințele care decurg.

Cum emiterea unei noi decizii de încadrarea a reclamanților, presupune implicit analiza legalității și temeiniciei deciziei de încadrare care își produce efectele față de aceștia, la data promovării acțiunii și având în vedere competența materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce privește analiza legalității și temeiniciei încadrării personalului din justiție, prevăzută de art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, tribunul a declinat soluționarea litigiului în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata cauzei și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut, în esență, că prezenta cauza vizează raportul de serviciu al reclamanților privind obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, având în vedere că, la nivelul familiei ocupațională justiție, există personal salarizat prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000 indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Reclamanții nu au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 sau ale art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci cu o acțiune în pretenții, capetele de cerere având ca obiect "reîncadrarea" sau "emiterea de noi ordine de salarii" fiind accesorii, considerate de reclamanți a fi remediul pentru înlăturarea pe viitor a discriminării invocate, în condițiile O.G. nr. 137/2000.

Totodată, curtea de apel a avut în vedere și faptul că prin precizările depuse la solicitarea instanței, reclamanții au arătat că nu contestă un act administrativ tipic sau asimilat, pretențiile pe care le opun pârâților fiind grefate pe o discriminare de ordin salarial.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții, în calitate de judecători la Judecătoria Focșani, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,00, stabiliți în anexa la O.U.G.. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, începând cu 24.12.2019 pentru reclamanții A. și B. și începând cu 12.10.2020 pentru reclamantul C., și în continuare, pentru viitor și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența, prin raportare la dispozițiile art. 7, Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, prima instanță reținând aplicabilitatea acestor prevederi legale, în timp ce, curtea de apel a apreciat că aceste dispoziții nu sunt incidente în speța de față.

Înalta Curte reține că, independent de modalitatea în care a fost redactată acținea, demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează emiterea de noi ordine de încadrare, acte administrative prin care reclamanților să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecințele care decurg din aceasta.

Emiterea unor noi ordine de salarizare, presupune implicit analiza legalității și temeiniciei actelor de încadrare care își produc efecte față de reclamanți la data promovării acțiunii, chiar dacă prin precizările depuse la dosar aceștia au arătat că nu contestă un act administrativ tipic sau asimilat.

Conform art. 7 din Capitolului VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Având în vedere competența materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce privește analiza legalității și temeiniciei încadrării personalului din justiție, raportat la acțiunea formulată de către reclamanți, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., A. și C. și pârâții Curtea de Apel Galați, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Vrancea în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.