ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2024

HOTĂRÂRE
05.04.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 05 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 13.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare pentru Judecători nr. 22-1743/22.11.2022, prin care a fost respinsă plângerea în dosarul nr. x și a rezoluției de clasare nr. 1852/19.10.2022.

Prin sentința civilă nr. 784 de la data de 24 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 784 de la data de 24 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs către reclamanta S.C. A. S.R.L., care a susținut că în sentința civilă atacată sunt consemnate o mulțime de neadevăruri.

A invocat o serie de prevederi legale din cuprinsul O.G. nr. 27/2011 modificată prin O.U.G. nr. 51/2019, aspecte pe care le-a precizat și în cererea de chemare în judecată adresată primei instanțe.

Legal citată cu copie a motivelor de recurs, pârâta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat să de constate, pe cale de excepție nulitatea recursului, iar dacă se va trece peste excepția invocată să se respingă cererea de recurs ca nefondată, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.

Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul - reclamant S.C. A. S.R.L. este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susținerile recurentei - reclamante S.C. A. S.R.L. prin comparație cu argumentația expusă în fața Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente înscrise în cererea de chemare în judecată regăsită la filele x ale dosarului de fond, fără a aduce nicio critică de nelegalitate sentinței civile atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația atât să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege, cât și să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârșit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Recurenta reclamante S.C. A. S.R.L. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea sentinței recurate.

După cum s-a arătat în precedent, susținerile din cererea de recurs constau în referiri succinte și cu caracter general la o pretinsă parțialitate a judecătorilor care au respins cererea reclamantei pe motiv că dispozițiile legale invocate de aceasta nu au incidență în speță, care nu pot fi asimilate însă cu îndeplinirea cerinței de motivare a recursului.

În concret, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a reținut în motivare că, față de ansamblul prevederilor care reglementează răspunderea disciplinară a magistraților, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției de clasare nu are posibilitatea de a reaprecia probele administrate în cursul verificărilor prealabile și de a constata existența indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare, ceea ce ar impune începerea cercetării disciplinare, întrucât legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea pentru instanță de a obliga pârâta la începerea cercetării disciplinare, ci doar la completarea verificărilor.

Dispozițiile art. 451 alin. (5) teza finală din Legea nr. 317/2004 întăresc această concluzie, instanța fiind obligată ca, în cazul anulării rezoluției de clasare, să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

Așadar, în situația în care inspectorul judiciar a analizat toate faptele cu care a fost sesizat și a administrat toate probele necesare, soluția pronunțată fiind temeinic motivată, așa cum este cazul în prezentul litigiu, instanța nu are temei legal pentru anularea rezoluției de clasare.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curții Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, recurenta - reclamantă nu a prezentat un raționament critic față de considerentele sentinței civile recurate, ci s-a limitat la a relua afirmațiile generice în sensul că drepturile sale i-au fost încălcate de către judecători care au efectuat lucrările cu rea - credință sau care au dat dovadă de gravă neglijență în efectuarea acestora.

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancționată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile potriva sentinței civile nr. 784 din 4 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția nulității, invocată prin întâmpinare.

Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 784 din 4 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3556/2023
Ședința publică din data de 28 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2025-09-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4102/2025
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2024, sub nr. x/2024, reclaman
ÎCCJ 2024-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-02-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2024
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înreg
Sursă