ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1873/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1873/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 2 aprilie 2024
Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Obiectul cererii
La data de 21 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenta A. cu privire la dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (contestația a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, la data de 20 martie 2024).
În temeiul art. 522 și următoarele din C. proc. civ., petenta A. a solicitat să se dispună luarea măsurilor ce se impun, potrivit procedurii reglementate de textele legale incidente, în vederea urgentării redactării hotărârii nr. 2447/29.12.2022, având în vedere că termenul de redactare de 30 de zile, prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. a hotărârii a fost depășit, trecând 447 de zile de la data pronunțării hotărârii.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației la tergiversare
Analizând contestația la tergiversare, prin raportate la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a contestației formulate, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: potrivit rezoluției din 27.03.2024 și, implicit, potrivit obligației stabilite pentru termenul de judecată stabilit la data de 02.04.2024 ce a fost comunicată petentei prin TDS la aceeași dată - fila x, s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
În condițiile neîndeplinirii de către petentă, până la termenul de judecată din 02.04.2024, a obligației dispuse de instanță privind achitarea taxei judiciare de timbru, instanța este obligată să se pronunțe, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ.. raportat la disp. art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, asupra excepției de netimbrare a contestației formulate.
Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (2), dacă cererea este netimbrată sau insuficient timbrată reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Conform dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Astfel, deși petentei i s-a făcut cunoscută obligația achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației privind tergiversarea procesului, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, devenind incidente în cauză prevederile legale enunțate anterior.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula contestația privind tergiversarea procesului, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenta A. cu privire la dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 2 aprilie 2024.