ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2023

HOTĂRÂRE
14.12.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra contestației deduse judecății, reține următoarele:

La data de 6 noiembrie 2023, contestatorul A. a formulat o contestație privind tergiversarea procesului ce face obiect al dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a înregistrat-o la aceeași instanță.

În motivarea în fapt, a arătat că decizia nr. 1807 a fost pronunțată, de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 28 noiembrie 2022 și, deși au trecut 11 luni, nu a fost redactată și comunicată părților. De aceea, nu și-a putut exercita drepturile într-un termen optim și previzibil. Prin urmare, solicită să se dispună luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată, în vederea redactării cu celeritate a soluției pronunțate în prezenta cauză.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 522 - 526 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 noiembrie 2023.

Prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 14 decembrie 2023, fiind dispusă, totodată, citarea contestatorului cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 RON, stabilită conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării contestației, ca netimbrată.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului din perspectiva excepției de netimbrare, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Art. 33 alin. (1) din același act normativ stipulează că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar alin. (2) prevede că, în situația în care "cererea este netimbrată sau insuficient timbrată, persoanei care a formulat-o i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Conform dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".

În cauza pendinte, prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit în sarcina contestatorului A. obligația de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 RON, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin adresa comunicată la data de 27 noiembrie 2023 i s-a adus la cunoștință contestatorului cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum și faptul că are obligația depunerii acesteia, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării contestației, ca netimbrată.

Acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus, la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea contestației privind tergiversarea procesului, pe care a promovat-o.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată, de către legiuitor, ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".

În aceste condiții, Înalta Curte, reținând că neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit, se sancționează cu anularea cererii, dând eficiență dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ. și art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013, va anula contestația privind tergiversarea cauzei ce face obiect al dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca netimbrată.

Anulează, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de contestatorul A..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2893/2024
Ședința publică din data de 12 decembrie 2024 Analizând cu prioritate excepția nulității contestației la tergiversare, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată,
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2023
Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra contestației deduse judecății, reține următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La 17 noiembrie 2022, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a c
ÎCCJ 2025-02-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2025
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestația privind tergiversarea procesului La 16 ianuarie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/3/2022/a1, contes
ÎCCJ 2023-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2244/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Analizând contestația privind tergiversarea procesului din perspectiva excepției de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., În
ÎCCJ 2023-02-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea cauzei, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă la
Sursă