ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2244/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2244/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023
Analizând contestația privind tergiversarea procesului din perspectiva excepției de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 octombrie 2023, sub nr. x/2018/a4, a fost înregistrată contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Iași, secția civilă, formulată de petentul A..
În motivarea cererii, petentul a arătat că decizia nr. 116/14.03.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2018, nu a fost redactată și nici comunicată până în prezent, împrejurare ce îi aduce atingere dreptului la un proces desfășurat într-un termen rezonabil prevăzut de art. 6 par. 1 din C.E.D.O. și îi limitează dreptul de a declara calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri și de a se adresa C.J.U.E. cu o întrebare preliminară; a formulat cereri de redactare, iar potrivit informațiilor communicate de B.I.R..P din data de 03 octombrie 2023, decizia se află în curs de redactare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și (2) pct. 1 C. proc. civ.
Prin rezoluția de primire a dosarului din data de 12 octombrie 2023, s-a stabilit în sarcina petentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, până la termenul de judecată stabilit la data de 21 noiembrie 2023.
În conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 din același act normativ, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Totodată, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, contestația privind tergiversarea procesului se taxează cu 20 RON.
Înalta Curte constată că prezenta contestație nu a fost timbrată anticipat, iar petentul, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 RON, până la termenul de judecată din 21 noiembrie 2023, fiind citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din citativul aflat la dosar, reținându-se că procedura de citare a fost îndeplinită la cutia poștală, conform mențiunilor inserate de agentul poștal în cuprinsul procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.
Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da prevalență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, dând eficiență dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Iași, secția civilă, formulată de petentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Iași, secția civilă, formulată de petentul A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.