ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2024

Circumstanțele cauzei Reclamantul A. a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne: - anularea deciziei inspectorului general al I.G.S.U, cu nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, prin care i s-a decis aplicarea sancțiunii disciplinare "Avertisment"; - anularea ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 11/277 din data de 07.01.2022, prin care s-a respins contestația subsemnatului și s-a menținut decizia inspectorului general al I.G.S.U, cu nr. 2481/IG din data de 17.11.2021; - obligarea pârâților la radierea sancțiunii disciplinare "Avertisment" din dosarul personal al reclamantului și comunicarea acestei măsuri către reclamant; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Încheierea și sentința pronunțate de instanța de fond Prin încheierea din 21 septembrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată prin întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Prin sentința civilă nr. 198 din 5 octombrie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne. Anulează Decizia Inspectorului General IGSU nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, de aplicare a sancțiunii avertismentului, și a Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/277 din data de 07.01.2022, de respingere a contestației. Obligă pârâții la radierea sancțiunii aplicate, a avertismentului, din dosarul personal al reclamantului. Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată."

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs ambii pârâți, atât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cât și Ministerul Afacerilor Interne, recurentul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență formulând critici de nelegalitate și în privința încheierii din data de 21 septembrie 2022. În motivarea recursului declarat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., recurentul solicitând casarea hotărârilor și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. A apreciat recurentul că încheierea de ședință recurată este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 35 12 din Legea nr. 80/1995, precum și a noțiunilor de domiciliu și reședință din cuprinsul art. 87 C. civ. Subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a reținut, în mod eronat, că acțiunea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru, raportat la obiectul acțiunii, care, în opinia recurentului, nu vizează un raport de serviciu al funcționarului public și nu poate fi asimilat conflictelor de muncă. Dispozițiile Codului administrativ statuează expres faptul că acestea nu se aplică personalului militar, astfel încât potrivit art. 35 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, reclamantului îi revenea obligația de a achita taxa de timbru, soluția instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Pe fondul litigiului dedus judecății, după o prezentare detaliată a situației de fapt care a condus la sancționarea disciplinară a reclamantului, recurentul a arătat că instanța a concluzionat, în mod eronat, că nu a existat o încălcare a politeții militare în rapoartele intimatului-reclamant, iar "solicitarea formulată de reclamant nu se poate încadra în noțiunea lipsei de politețe militară, pentru a justifica sancționarea sa, lipsind atât latura obiectivă a abaterii disciplinare, cât și vinovăția reclamantului, care a indicat în rapoartele formulate elemente obiective cu privire la care nu s-a demonstrat lipsa de realitate." Contrar susținerilor instanței de fond, recurentul a învederat că aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță art. 133 teza I din R.G. l, raportat la art. 140, teza II din R.G. 1, a condus la tratarea cu superficialitate de către instanță a rapoartelor anterior menționate, prin reținerea unor formule de adresare peste conținutul vădit contrar regulilor politeții militare. Prin Decizia nr. 323/2019 Curtea Constituțională a reținut că instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, așa cum sunt și cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ține de specificul activității acestora, care justifică instituirea unor drepturi și obligații specifice. În mod concret, în ceea ce privește cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul națiunii, ocupând o funcție militară menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace si de război art. I alin. (2), art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (11) din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum și interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii" (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995). Existența unui regim juridic distinct pentru această categorie socioprofesională trebuie interpretată atât în sensul instituirii unor interdicții ori restrângeri ale exercițiului unor drepturi permise altor categorii socioprofesionale - așa cum sunt interdicțiile și incompatibilitățile reglementate de art. 28-31 din Legea nr. 80/1995, al stabilirii unor obligații specifice - așa cum sunt cele prevăzute de art. 8 din aceeași lege, cât și al prevederii unor drepturi menite să compenseze toate aceste măsuri restrictive, precum și riscurile cărora se supun cadrele militare în activitatea desfășurată. Date fiind îndatoririle principale instituite pentru cadrele militare potrivit art. 8 din Legea nr. 80/1995, recurentul a apreciat că folosirea unor formule de adresare standard nu schimbă faptul că rapoartele reclamantului conțin dispoziții și expresii imperative, insinuând în același timp că inspectorul general I.G.S.U. nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile și responsabilitățile pe linia prevenirii și sancționării faptelor incompatibile cu calitatea de militar și ar încerca să ascundă abaterile disciplinare ale subordonaților sau de a diminua gravitatea acestora și a tolera acțiuni denigratoare. De asemenea, conform art. 5 din R.G. l, secțiunea "Relațiile dintre comandanți și subordonați" "Relațiile dintre militari se bazează pe disciplină, respect, loialitate, integritate și încredere, se cristalizează și se consolidează prin instrucție și educație și prin îndeplinirea îndatoririlor/misiunilor", astfel încât politețea militară nu suportă o dezbatere și analiză subiectivă așa cum pretinde reclamantul și reține instanța de fond și nici nu permite reclamantului să se adreseze inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, folosind expresii imperative și ordonându-i să execute anumite solicitări ale acestuia. Referitor la încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 7 lit. k) din Ordinul MAI nr. 1489/2006, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut "Cu privire la susținerea că reclamantul nu a sesizat superiorilor împrejurarea că au fost limitate atributiile sale din fișa postului, în sustinerea pozitiei reclamantului, care a învederat contrariul, instanța retine că prin adresa 7643/2 7.01.2022 se reține că Inspectorul general a menționat explicit că se confirmă că pe perioada 2019 - 2021 s-a raportat ierarhic de către ofițer despre încălcările prevederilor Ordinelor 154/2004 și nr. 1535/2018." Recurentul a arătat că intimatul-reclamant avea obligația de a raporta conducerii I.G.S.U. deciziile adoptate la nivelul I.S.U. Alba, respectiv de a stabili că atribuțiile de cronometror/evaluator să fie exercitate de altă persoană și nu de a adopta o stare de pasivitate, în condițiile în care situația se perpetua din anul 2019, iar reclamantul a raportat-o doar în 2021. Susținerile reclamantului referitoare la raportarea acestor nereguli în perioada 2019-2021 sunt neconcludente, iar adresa din 27.01.2022 a I.G.S.U. nu este de natură a lămuri dacă intimatul-reclamant a raportat încălcarea acelorași dispoziții din cuprinsul actelor normative. Din adresa din 27.01.2022 a I.G.S.U. nu rezultă că încălcările prevederilor O.M.A.I. nr. 154/2004 și O.I.G. nr. 1535/2018 semnalate de intimatul-reclamant se referă la faptul că atribuțiile de cronometror/evaluator în comisiile pentru evaluarea/reevaluarea la educație fizică la reședința I.S.U. "Unirea" al județului Alba au fost stabilite pentru altă persoană deși erau o atribuție de serviciu prevăzută în fișa postului a acestuia. În concluzie, nu se poate susține că judecata asupra fondului ar fi relevat faptul că intimatul-reclamant ar fi respectat dispozițiile art. 7 lit. k) din Ordinul MAI 1489/2006. Astfel, locotenent-colonelul A. a adresat inspectorului general al I.G.S.U. 5 (cinci) rapoarte personale, înregistrate astfel: raport nr. x/17.09.2021, raport nr. x/2802/04.lO.2021, raport nr. W2803/04.lO.2021, raport nr. x/12.10.2021 și raport nr. x/2923/13.lO.2021. În conținutul acestor rapoarte, intimatul-reclamant a prezentat inspectorului general al I.G.S.U. aspecte pe care le-a considerat ca fiind nelegale și neregulamentare, raportat la relațiile de serviciu dintre acesta și șeful nemijlocit/șefii direcți, în speță șeful Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, prim-adjunctul inspectorului șef și inspectorul șef al I.S.U.J. Alba. Analizând susținerile intimatului-reclamant din cuprinsul rapoartelor personale și din perspectiva respectării obligației regulamentare ce incubă din calitatea de militar a acestuia, a reieșit faptul că ofițerul a încălcat el însuși dispoziții regulamentare în raport cu inspectorul general al I.G.S.U. Întrucât situația referitoare la limitarea atribuțiilor de serviciu pe linia organizării și conducerii verificărilor la educație fizică a personalului inspectoratului județean, a fost raportată inspectoratului general al I.G.S.U. abia la sfârșitul anului 2021, deși aceasta trena din anul 2019, intimatul-reclamant avea obligația legală stipulată de art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006. Față de cele menționate mai sus, a precizat recurentul că în urma analizării și verificării înscrisurilor puse la dispoziție de către I.S.U.J. Alba și de ofițerul în cauză, a reieșit faptul că, într-adevăr, reclamantul a raportat în perioada de referință la nivelul I.S.U.J. Alba situații în care nu au fost respectate O.M.A.I. nr. 154/2004 și O.I.G. nr. 1535/35/28.12.2018, însă nu și pe cea privind modul de stabilire a atribuțiilor membrilor comisiilor de evaluare la educatie fizică, sens în care s-a invocat Nota-Raport privind modul de organizare și desfășurare a evaluării la educație fizică a personalului I.S.U. Alba în anul 2020, înregistrată la I.S.U.J. Alba cu nr. x/04.11.2020, adresată inspectorului șef al I.S.U.J. Alba. În conținutul acestei note-raport, intimatul-reclamant a enumerat mai multe nereguli la nivelul I.S.U.J. Alba, pe linia activității de educație fizică, însă nu a făcut nicio mențiune cu privire la încălcarea art. 28 lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004. Or, în decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 2481/1G/17.11.2021, prin care intimatul-reclamant a fost sancționat disciplinar cu "Avertisment", se regăsesc, printre altele, mențiuni exacte, cu referire strict la faptul că ofițerul nu a raportat despre încălcarea art. 28 lit. e) anterior menționat. Din analiza documentelor pe baza cărora a fost aplicată sancțiunea disciplinară se poate constata cu ușurință că intimatul-reclamant nu a mai primit astfel de atribuții încă din luna aprilie 2019, situație perpetuată pe care acesta a raportat-o abia în 20.09.2021, încălcând astfel prevederile art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006. Prin raportul nr. x/2802 din 04.10.2021, adresat inspectorului general al I.G.S.U., ofițerul sesizează în mod clar încălcarea art. 28 alin. (1), lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004 de către factorii decidenți din cadrul I.S.U.J. Alba, mențiune care nu se regăsește în niciunul din rapoartele personale întocmite anterior. Această constatare se regăsește materializată și în nota-raport înregistrată la I.G.S.U. cu nr. 23215 din 28.02.2021, ca urmare a soluționării raportului personal al lt.col. A.. În ceea ce privește răspunsul inspectorului general al IGSU nr. 7643/27.01.2022, arătăm că acesta a fost transmis în urma analizării a două rapoarte personale ale ofițerului, înregistrate la I.G.S.U. cu nr. R/3638/15.12.2021 și nr. R/3074/20.12.2021, în care ofițerul și-a exprimat nemulțumirile sale față de cele menționate în Raportul de analiză privind modul de organizare și desfășurare în anul 2021 a educației fizice și sportului în Inspectoratul pentru Situații de Urgentă "Unirea " al județului Alba nr. 533801/25.1 1.2021. În conținutul răspunsului menționat mai sus, se specifică, într-adevăr, faptul că acesta a raportat ierarhic, pe parcursul anilor 2019, 2020 și începutul anului 2021, încălcări ale prevederilor O.M.A.I. nr. 154/2004 și ale O.I.G. nr. 1535/2018 (Nota-raport nr. x/04.11.2020, adresată inspectorului șef al I.S.U.J. Alba), cu mențiunea că folosirea cuvântului "încălcări", în conținutul adresei de răspuns, reprezintă o exprimare cu caracter general, neacoperitoare pentru situația la care face referire ofițerul. Astfel, nu poate exista o legătură de cauzalitate între decizia inspectorului general al I.G.S.U. nr. 2418/1G/17.11.2021 și adresa de răspuns nr. x/27.01.2022, întrucât actul administrativ de sancționare face referire la o situație concretă, individualizată în conținutul său. În concret, intimatul-reclamant a fost sancționat pentru că nu a raportat și despre modul de stabilire a atribuțiilor membrilor comisiilor de evaluare la educație fizică și, implicit, despre nerespectarea preverilor art. 28, lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004, încâlcând astfel prevederile art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006, faptă descrisă explicit în conținutul deciziei de sancționare nr. 2481/IG din 17.11.2021. O altă critică adusă de recurent considerentelor instanței de fond este cea vizând faptul că nu s-ar contesta existența unei hotărâri judecătorești definitive care să aibă ca obiect evaluarea parțială a reclamantului pentru anul 2019 și nici existența unui dosar care vizează obligarea la punerea în executare a sentinței. Recurentul a subliniat faptul că în dosarul civil nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Alba, având ca obiect punerea în executare a sentinței civile nr. 486/CAF/2020 (hotărârea prin care s-a admis acțiunea lt.col. A. împotriva calificativului acordat în anul 2019), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență nu a fost parte în dosar. În virtutea rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, instanța este în drept să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Acest principiu de drept procesual stabilea în sarcina instanței de fond și îi dădea posibilitatea în același timp să solicite oricărei părți explicații cu privire la situația litigantă a intimatului-reclamant cu I.S.U. Alba, iar nu să susțină că în cauză nu s-a lămurit dacă sentința definitivă a fost pusă sau nu în executare. Cererea ce a făcut obiectul dosarului în care intimatul-reclamant a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 486/CAF/2020, pronunțată în dosarul civil nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit deciziei civile nr. 168/2022 din 21.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, anexată cererii de recurs. Prin decizia civilă menționată, s-a reținut reaua-credință a intimatului-reclamant din prezenta cauză, deoarece I.S.U. Alba nu fost obligat să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, reclamantul adresându-se instanței în vederea obligării I.S.U. Alba la executarea unei obligații inexistente în dispozitivul titlului executoriu. Tot cu rea-credință a solicitat și aplicarea unei amenzi conducătorului instituției cât și penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, solicitări vădit neîntemeiate și sancționate de instanța de judecată prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă. La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne și-a întemeiat recursul declarat împotriva sentinței primei instanțe pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând critici similare referitoare la nerespectarea rolulului activ al judecătorului în aflarea adevărului (în privința punerii în executare a sentinței din dosarul nr. x/2021), interpretarea eronată a dispozițiilor care impuneau intimatului-reclamant respectarea regulilor politeții militare, precum și legalitatea sancțiunii discriplinare aplicate acestuia prin prisma dispozițiilor art. 28 lit. e) din O.M.A.I. nr. 154/2004 și art. 7 lit. k) din O.M.A.I. nr. 1489/2006.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursurilor și menținerea ca legale atât a încheierii recurate cât și a sentinței pronunțate asupra fondului litigiului dedus judecății, având în vedere corecta respingere a excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Alba Iulia și nelegalitatea deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Înalta Curte va analiza, cu întâietate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., privind hotărârea "dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", motiv de recurs invocat în privința încheierii din data de 21 septembrie 2022, prin care instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei. Se reține astfel, că prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond, recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, având în vedere domiciliul reclamantului din orașul Săveni, jud. Botoșani și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția invocată, apreciind că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul locuiește statornic în raza sa de competență. Înalta Curte constată că obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ vizează decizia inspectorului general al I.G.S.U. nr. 2481/IG din data de 17.11.2021, prin care reclamantului A. i-a fost aplicat sancțiunea disciplinară "avertisment". Potrivit dispozițiilor art. 35 l2 din Legea nr. 80/1995 "cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) -g) în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancționare, la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.", iar art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 stabilește că "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său." În ceea ce privește competența de soluționarea a cauzei, Înalta Curte reține nelegalitatea soluției primei instanțe de respingere a excepției invocate, subliniind diferența juridică dintre noțiunea de "domiciliu" în sens procedural și cea de "reședință". Potrivit art. 87 C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate. De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. În materia contenciosului administrativ, se observă că în cuprinsul dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul/sediul reclamantului și nu la reședința acestuia. Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior citate, sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul persoană fizică trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe. Prin urmare, având în vedere faptul că atât la momentul formulării acțiunii, cât și în prezent, domiciliul intimatului-reclamant A. menționat în cartea de identitate este în orașul Săveni, jud. Botoșani, Înalta Curte constată că prima instanță - Curtea de Apel Alba Iulia nu era competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză. Această împrejurare atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și impune casarea încheierii de ședință din data de 21 septembrie 2022, determinând implicit și casarea sentinței pronunțate de o instanță necompetentă. În acest context, soluția de casare a sentinței lasă fără obiect recursul declarat de celălalt recurent din prezenta cauză, respectiv Ministerul Afacerilor Interne și lipsește de eficiență juridică analizarea criticilor recurentului Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele recurenților-pârâți și apărările intimatului-reclamant urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei de către instanța competentă. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență împotriva încheierii și sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, va casa hotărârile recurate și, în rejudecare, va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași sentințe, ca fiind rămas fără obiect.