ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 12.08.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, anularea parțială a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.09.2019 în ceea ce-l privește și, pe cale de consecință, desființarea tuturor actelor subsecvente, respectiv a Titlului executoriu nr. x/09.03.2021 și a Deciziei de poprire și a oricărui act de executare efectuat până la această dată în dosarul de executare nr. x.

Prin sentința civilă nr. 353 din 7 martie 2023, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare cu privire la reclamant și a respins acțiunea, în rest, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

A apreciat recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru că în mod eronat a constatat că în Decizia nr. x/27.09.2019 nu a fost probat modul în care administratorul S.C. B. S.R.L. a acționat cu rea-credință.

A citat dispozițiile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, privind obligațiile administratorilor persoanei juridic cu obligații de plată restante, menționând că în cuprinsul deciziei sunt reținute faptele care au atras incidența răspunderii solidare, în raport cu care s-a constatat înlăturarea prezumției de bună-credință în ceea ce-l privește pe reclamant.

A precizat că Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice nu a rămas în pasivitate în ceea ce privește recuperarea creanțelor datorate de S.C. B. S.R.L., făcând trimitere la notificările întocmite pentru fiecare administrator, urmate de notele de constatare.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului ridicată din oficiu.

Instanța de control judiciar apreciază că recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă a precizat că își întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv.

Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acțiune, în raport cu actele depuse la dosar și cu apărările pârâtei formulate prin întâmpinare.

Instanța de fond a reținut, în esență, că, în privința reclamantului, nu sunt incidente împrejurările prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b)-d) din Codul de procedură fiscală și că acesta a deținut calitatea de administrator al debitoarei în intervalul 03.08.2010-13.09.2012, obligațiile de plată care au dus la insolvabilitatea debitoarei nedevenind scadente în perioada respectivă.

Însă, după cum s-a expus la pct. I.2. al prezentei decizii, recurenta-pârâtă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată, fără a indica dispozițiile de drept material încălcate de prima instanță. Astfel, argumentele recurentei nu vizează motivarea judecătorului fondului, ci au un caracter general referitor la condițiile angajării răspunderii solidare.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, o astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 353 din 7 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.