ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3242/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 2504/07.05.2019, formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, emise în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.12.2018.

Prin încheierea din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului București.

Împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se trimită cauza în vederea continuării judecății.

În motivarea recursului arată că raționamentul instanței de fond este viciat, întrucât nu există o legătură între cele două cauze.

Astfel, arată că acțiunea în anulare care face obiectul prezentei cauze are ca obiect decizia de soluționare a contestației fiscale prealabile și decizia de atragere a răspunderii, acestea fiind acte administrative fiscale ce generează raporturi juridice de drept fiscal, în timp ce scrisoarea de garanție bancară reprezintă un act juridic eminamente civil, care dă naștere unor raporturi juridice de drept civil.

Consideră că este neîntemeiat și raționamentul instanței conform căruia reclamanta ar fi învestit instanțele de judecată cu aceleași argumente în ambele cauze, având în vedere că argumentele în susținerea nelegalitații actelor administrative atacate constituie nereguli care vizează procedura administrativă și exigențe pentru a căror nerespectare legiuitorul a instituit sancțiunea nulității actului administrativ fiscal. În concret, arată că a invocat lipsa unei proceduri privind procesul de angajare a răspunderii solidare, abrogarea Ordinului ANAF nr. 127/2014 și a vechiul Codul de procedură fiscală, necompetența organului instrumentator al procedurii de angajare a răspunderii solidare nulitatea Deciziei de atragere a răspunderii decurgând din lipsa audierii.

Susține că, nu numai că nu există o legătură de interdependență între prezenta cauză și dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, dar măsura suspendării dispusă de instanța de fond aduce atingere normelor care reglementează competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ.

Recurenta-reclamantă precizează că măsura suspendării din prezenta cauză este facultativă, pe care legiuitorul a circumscris-o îndeplinirii unei condiții de oportunitate, bazată pe legătura de cauzalitate cu un drept ce face obiectul altui dosar. Astfel, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai legătura dintre obiectul celor două cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății, care nu este îndeplinită în prezenta speță.

Consideră că măsura suspendării nu este oportună nici prin raportare la dispozițiile art. 17 din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în materia contenciosului administrativ, cauzele se soluționează de urgență și cu precădere.

Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că prima instanță a stabilit în mod corect că există o legătură de interdependență între cele două cauze.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Textul are în vedere suspendarea judecății atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv existența ori inexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

Cererea dedusă judecății în prezenta cauză are drept obiect anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 2504/07.05.2019, formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, emise în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.12.2018.

În continuare, se constată că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtei de a solicita executarea Scrisorii de garanție pentru eșalonarea la plată nr. x, raportat la solicitarea de plată nr. x/24.09.2018, înregistrată în evidențele sale sub nr. x/24.09.2018 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect existența unei interdependențe între dosarul de față și soluția ce urmează a se pronunța cu caracter definitiv în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, având în vedere că angajarea răspunderii solidare prin actele administrative atacate în prezenta cauză este urmarea faptului că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin scrisoarea de garanție pentru eșalonarea la plată nr. x, iar dreptul pârâtei de a solicita executarea acestei scrisori de garanție face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În consecință, o eventuală admitere a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2018 ar pune în discuție atât temeinicia, cât și legalitatea actelor administrative emisă în scopul angajării răspunderii solidare a recurentei-reclamante.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate prin cererea de recurs.

O primă critică vizează faptul că în prezenta cauză sunt atacate acte administrative fiscale, iar în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă este atacată o scrisoare de garanție bancară, act eminamente civil.

Critica este nefondată, întrucât în speță este vorba despre suspendarea judecății cauzei atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, fără ca legiuitorul să fi condiționat această suspendare de împrejurarea ca ambele dosare să se judece în aceeași materie.

O altă critică se referă la faptul că, în raport cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării judecății este inoportună.

Critica este, de asemenea, nefondată, întrucât, pe de o parte chestiunile de oportunitate nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, iar pe de altă parte o asemenea împrejurare nu poate fi opusă scopului edictării normei de la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și anume acela de a preîntâmpina pronunțarea unor soluții contradictorii.

Pe cale de consecință, instanța de fond a stabilit corect că soluționarea pricinii depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul celeilalte judecăți.

Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2021.