ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2023 la data de 06.09.2023, reclamantul A. prin procurator B. a formulat cerere de chemare in judecata, solicitând, în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- eliberarea unei adeverințe din care sa rezulte ca certificatul de urmaș al eroului martir, UEM nr. x este purtător de drepturi cf. Legii 341/2004 si a OUG95/2014, si
- eliberarea titlului de "URMAȘ" ce decurge din lege cf. deciziei ÎCCJ din 23 martie 2018, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) ultima teza din Legea nr. 341/2004.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a depus cerere la data de 25.07.2023 la SSPR cu nr. 707 si potrivit legii 544/2004, nu a primit răspuns sub nici o forma.
În drept: dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, precum și dispozițiile Legii nr. 341/2004 și ale O.U.G. nr. 95/2014.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal
Prin sentința nr. 749 din data de 07 decembrie 2023 Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția necompetentei materiale, invocate din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945/- 1989, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
În pronunțarea acestei soluții Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că prezentul litigiu este unul în materia contenciosului administrativ, instanța fiind ținută de normele de ordine publică instituite prin Legea 554/2004 și, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care pârâtul, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 563/2014 " funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale" și întrucât sediul reclamantului este situat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești, rezultă că aceasta este instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza.
Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 04.01.2024 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub același număr unic de dosar, respectiv nr. x/2023
Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 74 din data de 15 februarie 2024, Curtea de Apel Ploiești -, secția de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu și, în consecință, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal
Deopotrivă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești -, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că Legea 341/2004 reglementează modalitățile de exercitare a recunoștinței față de eroii martiri, persoanele ce au avut un rol determinant pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției Române, instituie titlurile enumerate la art. 3, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru obținerea calităților și titlurilor, cum sunt enumerate la art. 3 2 din actul normativ special, drepturile conferite persoanelor care se încadrează în prevederile legii.
Art. 8 alin. (7) din lege precizează că contestațiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităților și obținerea certificatului precum și împotriva actelor administrative privind anularea certificatelor în condițiile legii se soluționează de instanța de contencios administrativ conform legii 554/2004, cu respectarea competenței de la art. 25 din legea 341/2004, competență care se regăsește de fapt la art. 26 din actul normativ special, conform căruia prin derogare de la dispozițiile art. 10 din legea contenciosului administrativ, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor legii speciale, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu secretariatul de stat, se soluționează în fond de secția de contencios administrativ a tribunalului, iar în recurs de aceeași secție a Curții de Apel.
Art. 26 din legea 341/2004 a fost introdus prin legea 2/2013, respectiv art. V din această lege privind unele măsuri de degrevare a instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a legii 134/2010 privind C. proc. civ.
Scopul edictării legii 2/2013 este cel evidențiat în titlul său, respectiv degrevarea instanțelor judecătorești, fiind instituită o derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 în sensul că revine competența tribunalului ca instanță de fond de contencios administrativ, chiar dacă parte în cauzele ce au ca obiect aplicarea dispozițiilor legii 341/2004 este o instituție centrală, respectiv Secretariatul de Stat sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989.
Legea 341/2004 a fost modificată prin legea 242/2021, publicată la 8.10.2021, iar potrivit art. II alin. (1) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Secretariatul de Stat va finaliza verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, de către toți titularii de titluri și de certificate obținute anterior în temeiul legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)-(3) din legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu mai beneficiază de drepturile acordate în temeiul acestei legi, iar certificatul acordat acestora se retrage prin decizia Secretariatului de Stat. În cazul retragerii unui certificat, Secretariatul de Stat va propune Președintelui României retragerea titlului atribuit în baza acestuia. Decizia de retragere a certificatului poate fi contestată de titular la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea competenței prevăzute la art. 25 din legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, a reținut Curtea de Apel Ploiești că legiuitorul a menținut aceeași derogare în ceea ce privește competența de soluționare în fond a litigiilor generate de aplicarea legii 341/2004 prin toate modificările aduse actului normativ special din anul 2013 și până în prezent, astfel că revine competența materială de soluționare a prezentei cauze tribunalului în a cărei rază teritorială are domiciliul reclamantul, derogarea în ceea ce privește această competență fiind reglementată prin legea 2/2013 și toate celelalte acte normative de modificare a legii 341/2004.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel Ploiești a declinat la rându-i competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, constatând deopotrivă existența conflictului negativ de competență și înaintând cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.
Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 27 februarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care, prin Rezoluția Completului învestit cu judecarea sa, din data de 06.03.2024, a fixat termen pentru soluționarea conflictului negativ de competență la data de 19 martie 2023, în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în litigiul pendinte, va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt și de drept relevante
Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2023 la data de 06.09.2023, reclamantul A. prin procurator B. a formulat cerere de chemare in judecata, solicitând ca, în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- eliberarea unei adeverințe din care sa rezulte ca certificatul de urmaș al eroului martir, UEM nr. x este purtător de drepturi cf. Legii 341/2004 si a OUG95/2014, si
- eliberarea titlului de "URMAȘ" ce decurge din lege cf. deciziei ÎCCJ din 23 martie 2018, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) ultima teza din Legea nr. 341/2004.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire cadrul normativ incident în litigiul dedus judecății.
În regulator de competență, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că certificatul de urmaș al eroului martir seria x nr. x din data de 14.04.2009 este purtător de drepturi conform Legii nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și eliberarea titlului de "urmaș" în temeiul Deciziei nr. 23/2018 pronunțată de ÎCCJ -CDCD.
Astfel, reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, certificatele eroilor-martiri se eliberează și se acordă la propunerea Secretariatului de Stat și se atribuie urmașilor acestora.
De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 341/2004, prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Dispozițiile speciale ale Legii nr. 341/2004 reglementează competența tribunalului în toate litigiile de fond care privesc titlurile și certificatele acordate persoanelor care au luptat pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 ori urmașilor acestora, indiferent de obiectul cererii ori de calitatea procesuală a Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
Pe cale de consecință, având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie, a art. 26 din Legea nr. 341/2004, Înalta Curte, în regulator de competență, constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității pârâte, aceste prevederi având caracter general în raport de dispozițiile Legii nr. 341/2004, care se aplică cu prioritate.
Dispozițiile Legii nr. 341/2004 în privința competenței materiale sunt aplicabile în toate litigiile întemeiate pe prevederile acestui act normativ, inclusiv în litigiile în care reclamantul invocă o pretinsă nesoluționare a unei cereri referitoare la aplicarea Legii nr. 341/2004, întrucât, dacă s-ar primi un altfel de raționament, finalitatea instituirii unei astfel de norme derogatorii, de degrevare a instanțelor judecătorești și de asigurarea a accesului la justiție pentru destinatarii acestei legi, nu ar fi mai fi realizată.
Dispozițiile Legii nr. 554/2004 sunt incidente doar în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale a tribunalului, având în vedere că Legea nr. 341/2004 nu cuprinde prevederi în acest sens, astfel că, raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, competența materială și teritorială de soluționare în fond a prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița, unde își are domiciliul reclamantul.
Prin urmare, Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, având în vedere că acțiunea ce face obiectul acestuia este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 341/2004, constată că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauza în fond este Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 341/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.