Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2014

HOTĂRÂRE
29.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3429 din 2 decembrie 2013, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii prin care reclamantul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în contradictoriu cu pârâtul Ș.N.M., solicita anularea certificatului L1. emis de reclamant pe numele pârâtului, precum și suspendarea executării acestuia, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, față de împrejurarea că actul contestat a fost emis de către o autoritate publică centrală, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 24 din 6 februarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, conform cărora competența de judecată a litigiilor de acest fel aparține, secțiilor de contencios administrativ și fiscal, ale tribunalelor.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din C. proc. civ. Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față îl constituie anularea certificatului L1. emis de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 341/2004, pe numele pârâtului Ș.N.M., precum și suspendarea executării acestuia, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, „Prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 -1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel". Aceste dispoziții legale, derogatorii de la Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie, au fost introduse prin Legea nr. 2/2013, având ca finalitate degrevarea instanței supreme de soluționarea recursurilor în cauzele având ca obiect litigii legate de aplicarea Legii nr. 341/2004.

Cum prevederile art. 26 din Legea nr. 341/2004, citate mai sus, sunt în vigoare de la data de 15 februarie 2013 iar acțiunea în cauza de față a fost introdusă ulterior, la data de 5 august 2013, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de la domiciliul pârâtului, pentru care reclamantul a optat din punct de vedere teritorial, prin introducerea acțiunii, conform dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în contradictoriu cu pârâtul Ș.N.M., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4100/2024
civil și au produs efecte juridice. Astfel, constatând că actul administrativ a cărui anulare se solicită în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a fost emis de o autoritate centrală, a considerat că în prezenta cauză competența
ÎCCJ 2017-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2594/2017
2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Prin Sentința nr. 686 din 7 aprilie 2017 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă
ÎCCJ 2016-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2016
august 2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de peste 1.000.000 de RON, respectiv 497.697 RON, total debite și accesorii, și 598.857 RON, reprezentând reducerea pierderii fiscale înregistrate în perioada 2011 - 201
ÎCCJ 2024-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2024
, lit. h) și i) și art. 2, alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2, alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 144 din data
ÎCCJ 2014-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la Curtea de Apel Ploiești, F.A. a formulat cerere de revizuire
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă